Page 5 - 1908-14

Nrul 14, 1908. LUCEAFĂRUL 333

înnotă înaintea ochilor mei şi că toate se zic: „Ce fel, mamă, nu eşti încă îmbrăcată?"
învârteau în jurul meu. îndată după concert Dar o expresie ciudată pe faţa mamei îmi
am plecat spre Bonn. Abia l-aş fi recunoscut. opreşte vorba. Ea începu să se plimbe prin
Numai ochii erau tot frumoşi şi se ţintiră casă şi-mi zise:
asupra mea cu o strălucire subită. — Prinţul României acum a plecat de-aici.
„Scumpa mea!“ strigă deodată întinzân- Mi-a cerut mâna ta.
du-rni braţele. Eu făcui o faţă decepţionată, dar aşa de
Nu voia să mănânce nimic, sub cuvânt că decepţionată încât mama se aşteptă iar la
vor să-l otrăvească. Numai dela mine primi obişnuitul „nu" cu care răspundeam tuturor
niţică hrană urmărindu-mi toate mişcările. pretendenţilor; dar am răspuns numai: De
Am fost aproape fericită, în durerea mea acum?
cumplită, de-a mai simţi odată dragostea Şi după cincisprezece minute de răsgândire:
lui mare. Să vie mamă, acesta e cel bun.
Apoi se stinse. Iar eu... singură pe lume Mama scrise câteva rânduri D-nei Schu­
cu zece copii de hrănit! E greu! mann ca să-i spuie că nu putem merge la
concert fiindcă mă logodesc ...
N’am mai văzut-o câţiva ani, până la 1869, După ce prinţul sosise, am fost chemată
când mama mă luă la Colonia ca să asist şi eu. Când am deschis uşa m’am oprit puţin
la un concert dat de Clara Schumann şi de ca să nu cad. Apoi m’am dus drept la dânsul
Stockhausen. Dimineaţa am ascultat repe­ şi i-am întins mâna; el a sărutat-o. N’a răfnas
tiţia generală; apoi ne-am dus la „Flora" să decât un ceas şi jumătate căci veneâ dela
prânzim. Paris unde trebuiâ să se întoarcă chiar în
Pe când şedeam la Flora, câţiva domni seara aceea.
trecură pe dinaintea noastră, şi s’aşezară la Cât a fost lângă mine şi mi-a vorbit de
o masă în apropriere. Când ne-am sculat datoriile, de mărimea misiunii sale şi de
dela masă, domnii ne întâmpinară şi recu- greutăţile ei, a fost bine; eram plină de în­
noscurăm pe Dl de Werner, pe care-1 vă­ sufleţire. Primiam tot ce-mi cereâ. Preţuind
zusem la Dtisseldorf la principele de Hohen- munca mai presus de toate, n’aveam nici
zollern. Dânsul prezintă mamei pe tânărul odată destul de lucru. Dar după plecarea lui,
principe al României şi pe reprezentantul am avut o noapte grozavă; o groază cum­
său la Paris, dl Strat. plită mă cuprinse ...
Eram foarte veselă de-a revedeâ pe tâ­ El îmi dăduse o fotografie în care aveâ o
nărul prinţ, pe care îl întâlnisem foarte des privire încruntată şi la care nu mă puteam
la Berlin, cu opt ani mai ’nainte. Mă interesă uită fără spaimă. Mă gândeam:
mult prinţul, ale cărui fapte le găseam în­ „Dac’ o fi să mă privească tot aşa, eu
drăzneţe şi a cărui hotărîre de-a se jertfi mor." Eram logodită de patru săptămâni şi
pentru un popor tânăr, îmi păreâ cavalerească nu-l puteam ascultă fără să tremur. Abia în
şi nobilă. faţa altarului m’am liniştit de tot.
însfârşit plecarăm, fiind vreme să ne pre­
gătim de concert. Mă ’mbrăcai în grabă cu Şi n’am mai văzut nici-odată pe Clara
o rochie nouă de tot şi foarte frumoasă: o Schumann. în cei dintâi zece ani am fost
fustă albastră iar pe deasupra o rochie de foarte rar în casa părintească; numai de două
mătase albă cu flori mici, decoltată în patru ori. Dar i-am ridicat în inima mea tăcută
colţuri. Mi se păreâ că nu mai văzusem aşa un altar, în care nimeni n’a pătruns şi i-am
ceva frumos. închinat o admiraţie fără margini.
Pe când mă ’mbrăcam, prinţul României A treia zi după nunta noastră, aranjase
se anunţă şi fu primit. Eram aşa de nerăb­ fratele meu un concert frumos. Dar Clara n’a
dătoare încât îmi încheiasem şi mânuşile. putut veni. Eră un quator din Colonia cu
însfârşit pleacă! Intru în salon şi dau să concursul onoratului meu profesor KSnigslow,