Page 11 - 1908-15

X ral 15, 190S. LUCEAFĂRUL 363

Dar nu mai avea multe, căci zelul slujbei şi raţională; prin deosebita abilitate ce avea
sale îl istovise fără de vreme. de a ne scoate din indiferentismul şi apatia
Cătră sfârşitul anului următor eră numai morală în care ne aflam, şi de a ne inspiră
umbra omului de altădată: abia se mai putea ardoare şi amor pentru virtute, adevăr, pentru
ţinea pe picioare corpul debil şi istovit de bine şi frumos ... Nici unul nu eră între stu­
muncă şi de suferinţe. denţi, care ieşind dela prelegerile sale filo­
în sfârşit, prin luna Decemvrie 1863, o zofice, să nu să fi simţit într’adevăr ameliorat
boală grea nervoasă, împreunată cu o insomnie spiritualminte şi moralminte, şi coroborat cu
fără leac, puse capăt învăţăturilor sale erudite! o putere şi voinţă nouă pentru îndeplinirea
Cu totul, Bărnuţiu petrecu nouă ani în tuturor datoriilor sale. Niciodată nu vom
Moldova, ca profesor, vestind de pe cate­ putea uită reflexiunile şi învăţăturile sale
drele sale, cu demnitate, cu entuziasm şi cu asupra omului virtuos! A c e l a , zicea el, c a r e
folos tainele filozofiei, dreptul ginţilor, dreptul ş t i e s ă d o m n e a s c ă a s u p r a s i m ţ ă m In­
public şi dreptul constituţional. t e l o r ş i î n c 1 i n a ţ i u n i l o r s a l e , a c e l a
Care a fost activitatea de profesor, şi cum c a r e ş t i e s ă p u n ă s u b j u g p a s i u n i l e
s’au desfăşurat dela catedră principiile sale ş i a f e c t e l e sale, a c e l a a s u p r a c ă r u i a
în cursul acestor nouă ani, se spune limpede e g o i s m u l , i n t e r e s u l p e r s o n a l ş i d o r i n ­
şi cu sentiment în Elogiile aduse memoriei ţ e l e s i m ţ u a l e n u a u p u t e r e ş i i n -
sale de foştii săi discipoli: George Mârzescu, f I u i n ţ ă , a c e l a c a r e î n o r i c e o c a z i u n e ,
I. Dârzeu, Teodor Lateş şi Alexandru Geor- f i e î n p u b l i c , f i e s i n g u r ş i f ă r ă m a r ­
ghiu')- Dar cel care l-a caracterizat mai fidel, t o r i , n u f a c e d e c â t c e e b i n e , j u s t ş i
şi care mai mult decât oricine a ştiut să-şi o n e s t , f ă r ă n i c i o c o n s i d e r a ţ i i ! n e l a
eterniseze reminiscenţele şi impresiile despre v o t u r i l e c e l e s e c r e t e a l e i n i m i i s a l e :
măiestrul său dascăl, este Alexandru B. n u m a i a c e l a singur, e s t e o m î n t r ’ a d e v ă r
Brandea. v i r t u o s .
Drept aceea nu vom greşi, dacă vom re­ „Prelegerile însă, pe cari eminentul nostru
produce şi noi la acest loc, o parte din fru­ profesor le făcea cu mai mare măiestrie şi
mosul său panegiric. abilitate, cu mai multă intiditate şi eleganţă,
„Ilustrul nostru profesor — zice Brandea cu mai mare precelenţă şi clasicitate; prele­
învăţându-ne aceste’ ştiinţe (filozofia cu gerile, cari au lăsat urme mai indelebile şi
părţile ei) a stors admiraţiunea şi venera- mai neperitoare în memoria noastră, erau
ţiunea noastră prin modul cum ştia el să acele de dreptul natural public şi privat,
deştepte interesul şi atenţiunea noastră pentru acele de dreptul internaţional şi mai ales
cele mai grele şi mai delicate chestiuni filo­ acele de dreptul public şi constituţional al
zofice, făcându-le clare, uşoare şi accesibile Românilor. Aici eră escelentul magistru ca
minţilor noastre; prin focul, căldura şi entu- în adevăratul său element. Aici strălucea el
siasmul într’adevăr orator, cu care ştia să cu mai multă putere şi manificenţă, aici eră
înalţe spiritele noastre şi să ne transpoarte el atât de delicios şi de atrăgător în expli-
inimile; prin puterea cea miraculoasă cu care caţiunile sale, încât l-am fi ascultat ore în­
ştia să ne convingă despre absoluta necesitate tregi fără întrerupere şi fără să cugetăm la
a tuturor legilor morale şi a supunerii tuturor nimic decât numai la frumseţea, veritatea şi
lucrărilor noastre la decisiunea cea nefali- sublimitatea doctrinelor sale. Claritatea şi
bilă a tribunalului conştiinţei noastre; prin preciziunea ideilor sale, limpezimea şi con-
învăţăturile cele utile şi frumoase, care ni le ciziunea expresiunilor, vioşia şi amplitatea
făcea asupra divinităţii şi nemuririi sufletului, expusaţiunilor, soliditatea şi justiţia cugetă­
două condiţiuni nedispensabile pentru exi­ rilor, energia şi vigoarea raţionamentelor,
stenţa unei ordine cozmice morale, al căreia farmecul şi sublimitatea docenţii sale, erau
membru caută să fie omul, ca fiinţă morală tot atâţia abili şi puternici niotori, cu cari
ştia să ne captive atenţiunea, să ne deştepte
0 Vezi tot acolo, pag. XXVI-XXXIII. simţămintele cele amorţite, şi să se furişeze