Page 5 - 1909-03

Nrul 3, 1909. LUCEAFĂRUL 53

sul. El nu ştia, ce însemnează adunarea de du-Te încă cu multe zile pline de tot binele
averi, ci venitele sale, de multeori până la şi de toată fericirea! — Noi din parte-ne
ultimul filer, le întrebuinţa spre binele obştesc. Te încredinţăm, că numele Tău se va rosti
Nu este de mirare, deci, că şi la Caran­ totdeauna cu iubire şi recunoştinţă în mij­
sebeş Popasu se bucură de aceleaşi simpatii, locul nostru, şi-Ţi făgăduim că înţeleaptă
de aceeaş încredere nemărginită, ca şi în şi neobosita Ta lucrare o vom avea pururea
oraşul său natal. Şi în anul 1887, când bă­ ca model înaintea ochilor noştri. 11
trânul, acum aproape octogenarul episcop, îşi Şi ca un simbol al bărbatului harnic şi
serbă aniversarea a cincizecea a preoţiei plin de viaţă până la adânci bătrâneţe, ei
sale, Braşovenii şi cei dela Caransebeş se plantară la intrarea bisericei Sf. Nicolae „bra­
întreceau unii pe alţii în sărbătorirea bărba­ dul lui Popasu 11 .
tului încărunţit în merite. Bradul trăieşte şi se face tot mai înalt şi
„Cincizeci de ani au trecut 1 ', zic Românii mai vânjos, vrednicul bătrân, însă, urmând
braşoveni în adresa trimisă cu această oca- nestrămutatele legi ale firei, închise în cu­
ziune, „de când prevederea dumnezeească rând ochii pentru totdeauna, în ziua de 5/17
Te-a trimis în mijlocul nostru; cincizeci de Februarie 1889.
ani Tu ai fost păzitor neadormit Ia altarul Iată, cine a fost bărbatul născut în a. 1808
dumnezeesc şi campion neînfrânt al vieţii în aceeaş zi cu Şaguna şi sărbătorit în 20
şi al culturei româneşti 11 _______ „Pătrunse sunt Decemvrie v. 1908 în Braşov şi în Bănat de­
inimile noastre, iubitul nostru părinte, până odată cu el.
în adâncul lor, de recunoştinţa ce-Ti dato­ Dea Dumnezeu, ca la cârma bisericilor
răm pentru bunătăţile cele mari, ce ni le-ai noastre să stea încă mulţi arhierei ca Şa­
făcut, câtă vreme am fost părtaşi de fericirea guna şi Popasu!
de a Te avea în fruntea noastră. Răsplă- Braşov, ziua de Anul-Nou 1909.
tească-Ţi cerul aceste bunătăţi înzestrân- A. B.

Sonet.

Cuprinde-mă la sânul tău, natură!
Mi-e inima, sărmana, ostenită.
- La tine fuge mintea pocăită
Şi te slăveşte păcătoasa gură.
Încinsă e pădurea adormită
De-amurgul blând c’o cingătoare sură:
Eu în desişul foilor de mură
Îmi plâng viaţa prea curând trăită.
Covoarele de frunză ’nrourată
Par un şirag de mii de patrafire,
Ce cad încet pe fruntea ’ngândurată.
Eu stau supus şi gem în spovedire:
- „Tu n’ai atâtea frunze niciodată
Câte greşeli a mea păcătuire!"...
Octavian Goga.

1*