Page 7 - 1909-03

Nrul 3,. 1909. LUCEAFĂRUL 55

Toate razele acestea arată câteun drum, turii prin diferite oraşe. Şi deodată ochii
drumul unui simţământ. Dacă ai umblat tu mi-au rămas pe vestmintele mele cam roase,
întreg, dacă te-ai lăsat dus de multeori pe iar gândul îmi cercetă cu deamănuntul ce
drumul cutărei raze-simţământ, raza aceasta amar mai aveam în pachetul ce luasem cu
îşi pierde fineţa şi tremurarea, drumul se mine. Şi deodată ceva m’a strâns de gât, am
toceşte, se îngroaşe, ori mai bine se bătăto­ înghiţit în sec, şi-mi veneâ să mă dau jos din
reşte, şi tu te trezeşti că eşti aplicat ori spre trăsură. Cum voiu fi eu primit într’o casă,
o virtute, ori spre o patimă. Dar niciodată care are o trăsură aşa de elegantă? Dar
nu te mai întrebi pentru ce faci cutare bine trăsura zbură în trapul spulberat al cailor,
sau cutare rău. Dacă, însă, după o rază de lanurile bogate fugeau în urma noastră,
acestea te-ai luat o singură dată, ori de mai în apropierea drumului, iar în depărtări se
puţine ori, raza îşi păstrează sensibilitatea, şi ’nvârteau lin şi totuş ameţitor. în mai puţin
tu totdeauna te întrebi de ce-ai făcut cutare de un sfert
rău, ori pentru ce nu ai făcut cutare bine. de ceas am
Cu alte cuvinte, frate doctore, fiindcă ai sosit. La
furat o singură dată în viaţă, greşala aceasta poartă, caii
n’o mai uiţi, pecând dacă numai de zece ori băteau nea­
ai fi repetat, faptul desigur nu te-ar mai ne­ stâmpăraţi,
linişti, cum de pildă nu vă mai neliniştesc până veni un
pe voi toţi adause privindu-ne măruntele om să de­
„păcate ale tinereţii" cum le numeşte lumea." schidă. Şi
Toţi îi dădurăm dreptate lui Todorescu, înainte de-a
şi cum mai băurăm, eram gata să intrăm în intră, în por­
discuţii mai adânci, dacă nu se ridică unul tiţa vecină
Gheorghe Nemeş care-l ascultase pe se ivi o fe­
părintele cu mare atenţie: tişcană, ne
„Să mă ierţi, frate Todorescu, dar nu pot privi cu
încuviinţă vorbele tale din urmă. Ziceai că ochii mari,
nu ne mai neliniştesc pe nici unul dintre noi plini de mi­
aşa numitele păcate ale tinereţelor. rare, apoi Ţărancă din Săcădate (Sibiiu).
Pe mine chiar un astfel de păcat mă ne­ când o ză­
linişteşte. Ascultaţi povestea acestui păcat. rirăm şi noi, ca o şopârlă se strecură în curtea
Poate o s’o aflaţi nevinovată, şi să vă miraţi mică, îngrădită cu gard de nuele. Nu ştiu,
şi voi pentruce mă urmăreşte şi acum." strecuratu-s’a ceva orbitor din ochii ei, în
Ne strânserăm mai tare în jurul mesei şi, clipa când a fugit, dar mie mi s’a pus ca
după ce închinarăm din vinul roşu, George un văl peste ochi şi abia am găsit scara
Nemeş începu: dela trăsură.
„După ce-tni făcusem examenul din urmă, Părinţii prietinului ne aşteptau, şi cred că
am primit invitarea unui prietin să petrec le-am făcut o impresie din cele mai rele,
vara la părinţii lui, afară la ţară. îmi spuneâ căci aşa stângaciu ca atunci n’am fost în
c’o s’avem o mulţime de distracţii, cu vâ­ toată viaţa mea. Şi tot aşa în casă, în faţa
natul, cu trăsura, la călărit, excursii. Spuneâ domnişoarei Aurora. îmi eră dintr’odată silă
că au regiuni minunate şi m’asigurâ că mie de vorbă, silă de mâncare, îmi eră greu de
cu deosebire are să-mi placă foarte mult. toată lumea. Cred că de nu mă scuteâ titlul
Ce nu mi-a spus, dar ce ştiam eu, eră că de doctor, — azi-mâne advocat — a doua
aveâ şi o soră, fată mare. zi aş fi trebuit să-mi iau tălpăşiţa. Căci, aşa
Când ne-am coborît la gara din urmă şi ca ’ntr’o depărtare, auziam complimentele ce
ne-am urcat în trăsura ce sclipeâ până şi ’n şi Ie făceau ai căsii:
spiţele roţilor, am înţeles îndată belşugul în „Bravo, Virgile, tu să ştii că ai să faci
care-a trăit prietenul meu în timpul învăţă­ carieră strălucită — ziceâ tatăl,