Page 6 - 1909-03

54 LUCEA FlRtJL Nrul'3, 1909.

Frăsinica.

Vorbeam de conştiinţă. Imblătirăm noi auzit. M’am oprit îndată, ca şi când mi-ar
multe verzi şi uscate, dar, ca tot omul care fi ologit picioarele. Bătrânul trecuse, nu se
bea puţin, ajunserăm în urmă să filozofăm. mai zăreâ. Am mai aşteptat puţin. Apoi încet,
Unii credeau că, peste tot, conştiinţă nu există, pândind în toate părţile, m’am apropiat de
cel puţin în chipul acela cum o înţelege legea locul unde sunase ceva pe asfalt. Mă plecai
creştină, ca o mustrare a sufletului. Mai ghemuit şi luai coroana, căci o coroană scă­
puţini o credeau, dar toţi aveam nedumeriri pase din buzunarul bătrânului. Vr’o câţiva
mari asupra acestei taine. paşi am mers fără să mă gândesc. Dar la o
Un doctor tânăr, care nu-şi prea băteâ capul cotitură, unde-mi răsări iar păgubaşul în cale,
cu legile su­ mă copleşi deodată un simţământ de umilire,
fletului, as­ de ruşine, de înfrângere. Mă hotărîi grabnic
cultă răzimat să-l ajung, să-i dau coroana. Dar când eram
de speteaza aproape de el, paşii îmi slăbiră. Tocmai aci
scaunului, şi, luminau fereştrile unei cafenele. De-i dau
dupăce încetă coroana ori trebue să rămân în frig, ori să
discuţia, zise: merg acasă să mă culc nemâncat. Şi pe când
„Ceva tre­ mă gândiam aşa, bătrânul intră în cafenea.
buie să fie, Acum simţământul de mai nainte mă cuprinse
căci iată ce din nou. Dar eră peste putinţă să merg după
mi s’a întâm­ el să-i dau banul între atâţia oameni.
plat mie. Au Şi în seara aceea, într’un birt, am cinat pe
trecut de-a- coroana bătrânului. Acum să-mi spuneţi voi,
ţunci opt ani. e mare păcat acesta, de nu-mi mai dă pace?“
E un lucru de Doctorul îşi băii paharul şi se răzimă iarăş
nimic ce mă de speteaza scaunului. Părea, într’adevăr,
nelinişteşte foarte abătut, aproape zdrobit. Prietinii înce­
acum şi tot­ pură să-şi spună părerile.
deauna, de- „Ce păcat să fie, ce-i o coroană?
câteori îmi aduc aminte. Şi totuş mă face — Eu cred că neliniştea ta vine mai mult
uneori să nu pot dormi. Mi-am dat cel din din conştiinţa înjosirii, decât din a păcatului.
urmă examen, expediasem o telegramă tatii, — Ba nu, asta-i o amintire mai altfel decât
şi ieşii să mă plimb puţin. Eră o vreme toate celelalte din viaţa ta de student, de
de toamnă mohorîtă, sură ca plumbul, şi aceea n’o poţi uită.
suflă un vânt aspru. Oricât eram de în­ — S’auzim ce zice părintele?
fierbântat, în urma reuşitei, mă răcorisem Da, da. Aici el e mai tare, să-l auzim
îngrabă. Cafenelele gemeau de oameni, be­ pe părintele."
răriile par’că te chiemau. O putere neîn­ Părintele erâ un camarad de-al nostru,
ţeleasă mă siliâ să intru, dar gândul că şi-i ziceam aşa şi nu Todorescu cum îl
cei din urmă bani i-am dat pe telegramă chiemâ, se vede pentrucă erâ vorba de suflet.
mă ţineâ ca legat în vântul de-afară. Şi cum „Eu am să vă spun un principiu, zise
treceam pe-o stradă laterală, pustie, iată că acesta care poate să fie dupăcum îl luaţi.
zăresc înaintea mea un vâj bătrân. Mergeâ Ori din religie, ori din filozofie, ori din cu­
plecat, măcinând repede din picioarele slabe. noaşterea sufletului omenesc. Adecă un prin­
Bătrânul îşi scoase din buzunarul paltonului cipiu de psihologie cum l-ar numi unul din­
batista ori mănuşile şi ’n aceeaş clipă auzii tre voi. Inchipuiţi-vă sufletul omenesc ca un
un „ţiiig“ prelung pe asfalt. Aşa un sunet punct de lumină şi căldură, din care ţişnesc
subţire, cald, înviorător totodată, n’atn mai nenumărate raze, foarte fine, foarte simţitoare