Page 8 - 1909-03

56 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1909.
— Ce bine arăţi. Uită eşti om în toată ca acolo înaintea porţii lui Virgil. Eră fetiş­
puterea! spunea mama. cana din vecini. Aşa ceva eu nu mai văzusem.
— Ce tăietură frumoasă au hainele tale, Nici nu ştiam să-mi dau seama de-s ochi
Virgile!“ zicea aproape suspinând domnişoara omeneşti cei ce mă privesc, sau de-s întru­
Aurora. Şi eu stăm ca mutul. Eu care ar fi parea unui dor ori a unui vis. Şi nu ştiu
trebuit să împart laudele cu nemiluita. Nici cum am ieşit din biserică cu Virgil şi cu
de trăsură, nici de casa minunat aranjată, ceialalţi, dar afară zării fata înaintea noastră.
nici de curtea plină de parcuri, de nimic Părea că anume merge încet ca să fie în
n’am pomenit un singur cuvânt. apropierea noastră. Şi nu ştiu de mi s’a pă­
Sosisem Sâmbătă sara, şi Duminecă a tre­ rut ori nu, dar simţeam că este ceva în aer,
buit să mergem cu toţi la biserică. Stăpânul ceva nespus de dulce, ceva adormitor şi totuş
căsii nici n’a vrut s’audă scuzele lui Virgil care-mi da par’că o putere nemărginită. Şi
că suntem zdrobiţi de drum. Avea el se vede simţiam că acest farmec îl răspândeşte fiinţa
ambiţiile lui, ei, că mireazma eră mai dulce cu cât ne
între cari şi apropiam mai mult de ea. Merserăm mult
asta una, să-i aşa şi eu simţiam cum îmi piere sângele
vadă satul fi­ din faţă, cum păleam pe fiecare clipă. Şi,
ciorul venit când am trecfit pe lângă ea, fata a privit
din oraş. în pământ, şi eră albă ca ceara.
în biseri­ Negreşit nu stau bine cu nervii, mă gân­
cuţa de lemn, deam. Altfel ar fi peste putinţă să mă im­
cu boltitura presionez aşa de tare. Mai ales că nici nu
plină de zu­ puteam să ştiu de-i frumoasă ori ba, căci
grăveli înfio­ eu numai ochii îi cunoşteam până acum, şi
rătoare, în fu­ nici aceia, ci mai mult farmecul ce pătrundea
mul detămâie din ei. Vrând să mă limpezesc cu orice preţ,
ce se înălţa îl întreb pe Virgil.
domol,în cân­ „Cine-i fetiţa asta pe lângă care-am trecut?
tecele du­ - Fata lui Todoruţ. Ni-e vecină.
ioase, trăgă- Frăsinica, dle Nemeş! zise bătrânul.
nate a doină, Nu ştii dta cine-i Frăsinica?" şi începu să
mă simţii deodată copleşit de amintiri. O căl­ râdă cu hohot. Nu ştiu de cine-a râs: de
dură bună, uşoară îmi învălui fiinţa întreagă, numele fetei ori de mine, că mă interesez
şi-mi păru că zăresc scaunul de lângă părete de ea.
unde sta tata şi colţul din tinda întunecoasă Domnişoara Aurora ţinu să-mi dea şi dânsa
a femeilor unde îngenunchiâ mama, în bi­ desluşiri:
sericuţa dela noi din sat. Multă vreme am „Pare ca o sfântă, dar s’o vezi numai la
stat aşa cu gândul dus, înfiorându-mă de joc. Sunt şi între ţărance femei cochete."
câteori tuşea găzduitorul meu, se vede ca să Da, adevărat grăise domnişoara Aurora.
atragă atenţia oamenilor asupra noastră, a Acum am aflat cel dintâi cuvânt ce i se po­
domnilor străini. îmi făcea rău tusa aceea, triveşte Frăsinicăi! într’adevăr părea o sfântă.
mai ales pentrucă îmi părea prefăcută. N’am mai vorbit mult pân’acasă. După
Când a ieşit popa să facă vohodul m’am prânz, domnişoara ne-a cântat la pian. Nu-mi
deşteptat şi, deodată, cum priveam prin bi­ pot da seama, de-a cântat ea rău, ori eu n’o
serică peste capetele creştinilor, am trăsărit. puteam ascultă. Dar tonuri mai falşe, melodii
Din tinda femeilor de unde stau fetele mai stridente nici când n’au ieşit din maşi­
înapoi doi ochi mari, curaţi ca lacrima, năria vr’unui clavir.
mă priveau. Şi-a fost cu neputinţă să-mi întorc Când mi-a făcut Virgil propunerea să mer­
privirile, deşi aş fi vrut, căci simţeam cum gem să vedem jocul, am gândit că mă înăduş.
mi se lasă peste ochi acelaş văl de umbră, Ne-am îmbrăcat în grabă şi am plecat.