Page 14 - 1909-04
P. 14

86                         lAJCKAi'ÂKUl,               Nrul 4. 1909.

         într’o  traducere  tot  atât  de  măiastră;  această  operă   găsi  un  public  mai  impresionabil,  mai  entuziast  şi
         grandioasă  ar  puteâ  să  câştige  chiar  o  însemnătate   mai  recunoscător  decât  acesta.  De  aceea  trebue  bine
         deosebită  în  literatura  noastră  şi  în  repertoriul  tea­  grijit  ce  i  se  oferă;  căci  un  pedagog  a  zis  că  „ce  e
         trelor noastre.                   mai bun încă nu e destul de bun pentru copii".
           „Falimentul"   de   Bjbrnson.   „Falimentul"   este   Am  asistat  la  două  matineuri:  „Scriso  area  pier­
         cea  dintâi  piesă  a  lui  Bjornson  care  a  avut  un  succes   dută"   de  Caragiale   şi   „Curcanii"  de  Ventura,
         mare  în  toată  lumea.  în  ea  recunoaştem  deja  toate   şi  m’am  încredinţat  că  acest  public,  oricât  de  lesne
         însuşirile  autorului  ca  poet  dramatic,  însuşiri  care  dis­  de  însufleţit,  are,  în  acelaş  timp,  şi  un  simţ  foarte
         ting,  crescând  mereu,  un  lung  şir  de  opere  admirabile   fin de critică pentru anumite însuşiri ale pieselor.
         care  poate  încă  nu  e  încheiat.  Câştigarea  acestei  piese   „Scrisoarea  pierdută"  s’a  jucat  cu  multă  vervă,
         pentru  repertoriul  Teatrului  naţional  a  fost  o  ideie   scenele  de  alegere  au  fost  splendide,  dl  Brezeanu,
         dintre  cele  mai  fericite  şi  una  din  acele  fapte  culturale,   ca  „cetăţean  turmentat",  neîntrecut.  Dar,  peste  această
         care,  fără  să  fie  prea  mult  remarcate,  pot  aveâ  efecte   piesă,  timpul  pare  a  fi  aşternut  deja  un  strat  uşor  de
         mai binefăcătoare decât multe altele trâmbiţate în largul   pulbere:  satira  politică  nu  mai  stârneşte  astăzi  hoho­
         lumii.  Trebue  să  fi  asistat  cineva  la  una  din  nume­  tele  ce  auzim  că  le  stârneâ  odinioară;  de  sigur  că  o
         roasele reprezentaţii ale piesei — căci afost cel mai mare   mare  parte  din  publicul  matineurilor  nici  nu  o  înţe­
         succes  al  stagiunei  spre  a-şi  puteâ  da  seamă  de  im­  lege  totdeauna,  el  râde  numai  de  situaţiile  comice  şi
         presia  puternică  şi  profundă  ce  produce.  Bjârnson  e   de  tipurile  hazlii  şi  mai  ales  de  jocul  minunat  al  fa­
         unul din acei scriitori atât de rari cari îşi pun tot avântul   voritului  său,  dl  Brezeanu.  Ne  întrebăm  însă  dacă
          sufletului  lor  ales  în  ceeace  scriu:  şi  acest  avânt  şi   această  piesă  este  potrivită  pentru  lumea  de  copii
         acest  suflet  cuceresc  şi stăpânesc  şi  înalţă  publicul  ori­  care  vine  la  aceste  reprezentaţii.  Oricât  de  mare  ar  fi
         cărui  teatru.  în  cursul  actului  atât  de  puternic  în  care   importanţa  şi  chiar  valoarea  ei  din  punct  de  vedere
         advocatul  —  această  personificare  a  conştiinţei  —   literar,  —  pentru  copii  nu  face;  dovada  cea  mai  bună
          sileşte  pe  bogatul  comerciant,  spre  a-l  mântui  de  chi­  e  că  ei  nu  pot  să  înţeleagă  bine  tocmai  ceeace  con-
          nul  unei  vieţi  mincinoase,  să  iscălească  declaraţia   stitue  forţa  piesei:  satira.  Deci  nu  tot  ce  e  însemnat
         falimentului  şi-l  lasă  apoi  cu  familia  sa  —  în  cursul   din  punct  de  vedere  literar  e  bun  şi  din  punct  de  ve­
          acestui act întreg teatrul eră cu totul stăpânit de emoţie   dere  pedagogic  şi  vedem  că  matineurile  vor  să  aibă  şi
          şi  nenumăratele  batiste,  care  răsăreau  albe  în  semi-   menire  educativă.  Nici  „Stella"  de  Goethe  bunăoară
         întunerecul  teatrului,  erau  o  dovadă  că  deabia  va  fi   nu  se  dă  ca  reprezentaţie  pentru  tinerime,  cu  toate
          rămas  un  ochiu  neînlăcrătnat.  Nu  e  vorbă,  piesa  s’a   că e de Goethe.
          şi  jucat  splendid,  cum  se  joacă,  de  altminteri,  toate   Nepotrivit  mi  s’a  mai  părut  însă  şi  felul  cum  se
          piesele  cu  subiecte  din  viaţa  modernă  la  Teatrul  na­  înscenează  sfârşitul  piesei:  manifestaţia  pe  care  Ca-
          ţional.  Numai  în  actul  din  urmă  jocul  n’a  fost  la  înăl­  ţavencu  cel  păcălit  e  silit  s’o  facă  nou  alesului  de­
          ţimea  poeziei  din  acest  act.  Lui  Bjbrnson  îi  place   putat,  Agamiţă  Dandanache.  Cu  tot  respectul  ce-1
          să-şi  încheie  piesele  pline  de  emoţii  dramatice  dintre   avem  pentru  o  punere  în  scenă  cât  se  poate  de  rea­
          cele  mai  zguduitoare  printr’un  sfârşit  duios  poetic,   listă,  nu  vedem  necesitatea  ca  la  acea  farsă  —  o  sa­
          întocmai  cum  un  compozitor  şi-ar  sfârşi  o  simfonie   tiră  admirabilă  a  manifestaţiilor  neserioase  —  mul­
          grandioasă  prin  nişte  acorduri  de-o  armonie  fină  şi   ţimea  să  vie  cu  un  mare  steag  tricolor  şi  mu­
          desăvârşită.  Această  armonie  n’a  fost  redată  întoc­  zica  să  cânte  —  cum  vi  se  pare?  „Deşteaptă-te,
          mai  prin  jocul  din  actul  final.  Traducerea  d-lui  B.   Române",  şi  aceasta  înaintea  unui  public  de  copii.
          Hetrat  e  bună,  dar  nu  peste  tot.  Ea  este  însă  cu   Acest  fel  de  înscenare  ne  miră  cu  atât  mai  mult  cu
          mult  inferioară  strălucitei  traduceri  a  piesei  franceze   cât  în  ediţia  operelor  lui  Caragiale  nu  se  vorbeşte
          „Rivala" de dl Brătescu-Voineşti.  decât  de  „un  marş"  şi  „ramuri  verzi  şi  steaguri"  şi
           Oricine  a  asistat  s’a  putut  încredinţa  că  cu  piese   sunt  atâtea  marşuri  şi  atâtea  feluri  de  steaguri.  Sunt
          ca  „Falimentul"  de  o  valoare  psichologică  şi  estetică   însă  şi  anumite  lucruri,  anumite  simboluri,  care  nu  se
          şi  etică  atât  de  mare,  Teatrul  naţional  din  Bucureşti   pot  întrebuinţâ,  nici  măcar  pentru  ilustrarea  unei  sa­
          va  puteâ  realiză  chiar  o  parte  din  idealul  înalt  pe   tire,  fără  să  jignească  simţul  nostru  şi  să  strice  tocmai
          care l-a fixat un Schiller teatrului german.  efectul  bun  al  satirei.  Şi  aici  mai  eră  încă  vorba  şi
            „Matineurile."  La  Teatrul  naţional  din  Bucureşti   de educaţia tinerimei!
          se  dau,  Dumineca  şi  în  zile  de  sărbătoare,  după  prânz,   Nu  cunosc  o  piesă  mai  potrivită  de  a  fi  dată  ca
          „matineuri",  cu  preţuri  foarte  reduse.  Aceste  repre­  matineu  decât  „Curcanii"  dlui  Ventura.  Acţiunea
          zentaţii,  menite  mai  ales  pentru  tinerimea  şcolară,   ei  se  petrece  când  pe  câmpiile  din  jurul  Plevnei,
          sunt  foafte  folositoare  şi  foarte  bine  cercetate.  E  o   când  în  casa  unei  familii  din  Iaşi,  în  care  au  stră­
          bucurie  să  vezi  mulţimea  aceea  de  liceani  în  unifor­  bătut  valurile  războiului  ca  şi  ’n  toate  celelalte,
          mele  lor  simple  şi  de  gust,  mişunând  între  acte  prin   umplând  de  griji  inima  unei  fete  care-şi  ştie  iu­
          toate  coridoarele  şi  discutând  cu  aprindere  impresiile.   bitul  pe  câmpul  de  luptă  şi  a  unei  mame  care-şi
          Din  toate  lojele  răsar  drăgălaşe  capete  de  fetiţe  gă­  vede  copilul  încă  nevârstnic  plecând,  din  şcoala  mili­
          tite;  încotro  te  uiţi,  zăreşti  ochi  mari  de  copii,  cari   tară,  la  războiu.  Cu  toată  lipsa  ei  de  realism,  această
          aşteaptă  nerăbdători  să  se  ridice  cortina  sau  strălu­  piesă,  care  e  scrisă  în  spiritul  „Ostaşilor  noştri"  de
          cesc  încă  de  bucuria  celor  văzute.  Şi  nu  s’ar  puteâ  Alecsandri, are atâtea momente frumoase şi mişcătoare,
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19