Page 15 - 1909-04

Nrul 4, 1909. LUCEAFĂRUL 87
încât face cea mai puternică impresie asupra publi­ tice fiecare grup nou, e o emoţie şi un entuziasm în
cului nepretenţios şi entuziast al matineurilor. Afară întreg teatrul, care se repetă la întoarcerea oastei şi
de aceasta, nu lipsesc nici scene şi tipuri hazlii (ne­ se sfârşeşte întEo profundă înduioşare pentru băiatul
gustorul Bacalovici, ţiganul şi evreul soldaţi, ripor- erou, care moare sărutând drapelul.
terul englez) de un umor simplu şi sănătos, de care lată care sunt însuşirile unei piese pentru tine­
publicul râde cu poftă. Sfârşitul piesei produce un rime. Acestea le pretinde o tinerime sănătoasă, de
entuziasm de nedescris. El înfăţişează plecarea oastei ele se însufleţeşte, ele trebue să i se ofere cât mai
române la asalt şi apoi întoarcerea ei glorioasă după des: emoţii generoase, simţeminte înalte; spiritul rece
izbândă. Ostaşii cari apar pe scenă şi trec în atitu­ şi incisiv al satirei e pentru oameni mari. Dl Ventura
dine militară ireproşabilă, în sunetul goarnelor şi al a meritat cu prisos chemările entuziaste la rampă şi
muzicei şi al tunurilor din depărtare, din ce în ce mai privirile de admiraţie ce se aţinteau prin coridoare
grăbiţi, la asalt, sunt soldaţi adevăraţi şi mulţi şi din asupra figurii sale înalte de bătrân venerabil.
toate armele. Publicul întâmpină cu aplauze frene­ I. B.

Din Popor.
Patimile lui Christos.
1. Vaî, Doamne, ce ai pătimit? De mari ca merile,
Bună veste ţ-o venit, De ferbinţl ca focurile,
Că jidovii că te-or prins De grele ca pietrile.
Şi te-or prins şi te-or legat, 25. O zis fiu cătă maică
5. Pe uliţă te-or purtat, Lasă, lasă, maică, lasă,
In grădină te-or băgat, Că nu şti ce rând iau,
In grădina cea de sfat, Că colo sus mai din sus
Cu oţăt te-a adipat Iest tri jidovi meştereşti.
Şi cu fere te-o rănit. 30. Iei crucea că ţ’o croiesc,
10. Cu palmă te-o pălmuit. Ţ’o croiesc, ţ’o bărduesc,
In obraz te-o schipuit, Pe tine te restignesc,
Gura râde, înger plânge, Lasă, lasă, maică, lasă,
Că să varsă sfântu sânge, Că şi Io pe Iei I-oî duce
Sângele-I nevinovat, 35. In mijlocu Iadului
15. Jos pe vatră s’o vărsat, In văpăîa focului,
Pietrile s’or despicat, Unde-s viermii n-adurmiţî
Apile s’or tulburat, Cu ghinţî de fer ascuţiţi.
Luna ’n sânge s’o ’mbrecat. De acu până ’n vecie
Grăiâ fiu cătă maică 40. Dzeu cu noi să fie!
20. Ce te maică tângueştl? De acu până ’n vecie
De ce lacrăml grele verşi? Mila Domnului să fie!
Cliciova. Maria Popescu.
Poezia aceasta cu subiect religios e culeasă la Bănatului. Formele fonetice sunt redate numai în mare,
1898. Cred că e interesant a o da publicităţii, având întru cât m’a ajutat scrierea obicinuită română. Mo­
de aceste foarte puţine. Maria Popescu, femeie atunci tivarea psihologică a poeziei nu se prea apropie de
de 40 de ani, azi e moartă, mi-a spus că cântecul principiile marelui Christos. Că Maica Prea Curată
acesta se cântă din partea pelegrinilor, cari merg la are inimă duioasă de mamă şi că voeşte să-şi apese
mănăstirea dela Maria-Radna. In părţile noastre Ro­ fătul e lucrul natural, dar că Christos să fie răzbu­
mânii nu au mănăstire şi aşa merg la mănăstiri ca­ nător nu să poate după credinţa noastră creştină.
tolice. întreaga poezie e ţinută în dialectul central al losif Popovici.