Page 7 - 1909-05

104 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1909.

Uitare.
(După Catulle Mendes).
Iubiri din alte vremi, chimere, în ceafa zilelor mocnite
Şi mângâieri ce m’aţi sdrobit, Se stâng uitatele simfiri,
Cu ’ntreg amarul fericirii Şi trandafirii din tufişuri,
Plecafi din sufletu-mi trudit. — Şi spinii de pe trandafiri,
Din cuibul îngheţat de-acuma, S’au dus, — şi precum vine noaptea
Sărmane rândunici în sbor, Pe urma ori-şi-cărei seri,
Fugiţi mânate de nădejdea Pe urmă-le-mi peni uitarea,
Unui sălaş mai priitor. Şi-i cea din urmă din dureri,
Şi cade-atât de greu pe toate,
Că ’n tihna vagilor gândiri,
Nu voi mai ştî măcar ce ’nseamnă
Durerea unei amintiri.
Elena Farago.

Poeme în proză.

Oglinda... mânare, ca într’un lunecuş, pe cercevelile
într’o zi m’am pomenit în curte c’o mai­ geamurilor şi uşorii dela uşi. Dintr’un salt
muţă, scăpată nu ştiu de unde. Se trăgeâ trecea, ca o săgeată, dela un capăt la altul
desperată din lanţul său, care se prinsese al coridorului, lungindu-şi trupul moale şi
într’un cui al gardului, în această hoinăreală subţire, de par’că ar fi fost tras în mâni.
a ei, tăcând acolo molcom ghemuită pe şezut, Câteodată se prindea cu picioarele de din-
în ultima sforţare de a scăpă. Când m’a văzut napoi de câte o margine de zid şi-atârnă aşa
apropiindu-mă, a dat un ţipet înţiglat ca de bănănănind cu capul în jos şi privind în
groază, rânjindu-şi dinţii mici şi albi, în chip vremea asta cercetătoare împrejur. Nici nu
de provocare la luptă. te-ai fi gândit unde şi-a ales ea până acum
A fost însă destul să întind mâna, pentru locul unde trebue să sară.
ca maimuţa să se lipească la pământ îmblân­ Dupăce ne-am familiarizat şi mai ales când
zită, ca şi când ne-am fi cunoscut de când i se face foame, maimuţa devine linguşitoare
lumea. şi-şi alege spinarea mea ca loc de sărit şi
Am luat-o de lanţ şi-am adus-o după mine hârjoană. — Când nici nu m’aştept, mă tre­
ca pe-o vinovată, cum ai duce de-o ureche zesc cu ea căzându-mi după ceafă, din cine
pe-un copil străin prins în grădina cu poame. ştie ce ungher dosit.
Chiar din ziua întâi ne-a început prietenia. Şi de-aici încep ciuguliriie şi mângăerile
Am apropiat-o şi-am îmblânzit-o mai ales ei şirete. Numai de pe prefăcătoria aceasta
cu mâncarea. De data aceasta am văzut şi meşteră ai puteâ bănui că maimuţa trebue
eu mai bine, ce putere miraculoasă are mân­ să se înrudească cu omul.
carea, în domesticirea unor animale sălbatice... Ca s’o domolesc din sbuciumul ei, ne aşezăm
Stăm adesea ore întregi împreună. E o to­ amândoi frumos la masă. Mâncarea noastră
vărăşie ideală. îi urmăresc, cu nesaţiu, miş­ cea mai de cinste sunt fructele mai ales. în
cările iuţi si neastâmpărul ei nervos. Sare faţa unui strugure trăim un adevărat poem.
când sus, când jos, ridicându-se cu înde­ Maimuţa s’aşază pe labele de dinapoi, ca un