Page 14 - 1909-22

506 LUCEAFĂRUL N tul 22, 1909.

fără raze, l-a înfiorat par’că ar fi văzut înainte,
faţa de masă, făcând o pată mare roşietecă
ochiul deschis al unui mort. In aceeaşi clipă, care creşteâ mereu spre el. Deşi se ferise
un fluerat undeva în apropiere străpunse tot timpul cu grije să nu se umple, totuşi
crud liniştea şi ca alungat din urmă, Ştefan fără să ştie cum, îşi simţi deodată mâinele
se năpusti în casă. încleiate de sucul lipicios. Dădu să se şteargă,
* dar par’că zeama groasă ce se mişcă ca o
In odaie eră aproape întunerec, numai în grămadă de omizi, creşteă, se întindeă tot
fund în cearcănul de lumină tors de sub mai mult, cuprinzându-i încetul cu încetul
şi trupul. Când mai încercă odată să se des­
pleoapa vânătă a lămpii, masa de lucru apărea
ca o tipsie mare de argint. Alături, cu capul facă din încleierea nesuferită, nu mai putu
înnecat în întunerec, şedea Ştefan ghemuit răsfiră nici degetele, nu mai putu nici măcar
în scaunul înalt ca o strană. Mâinele-i albe braţele să le deslipească de trup... Înspăi­
încrucişate pe genunchi, erau singura pată mântat se opinti şi mai tare, dar par’că
vie, în tăcerea şi în umbra dimprejur. cleiul acela ce-1 ţineâ prins, se prefăcîi deo­
dată într’o uriaşă pânză de paiangen, care-1
cuprindeâ întreg, strângându-l să-i curme
mădularele... O săgetare de durere şi mreaja
dispăru, iar el se află deodată ţinând în­
cleştat de mâini pe Elena, ce se sbăteâ în
toate chipurile să se desfacă.
Erau la aceeaşi masă de prieteni necunoscuţi,
numai acum pe masă, în locul piramidei de
tipsii se ridică un policandru cu nenumărate
lumânări; din focul lor şi din paharele înalte
cu vin spumos, scăpărau în cearcăne mari
scântei argintii, care-i înţepau ochii, îl orbeau.
Deşi nu mai puteâ să vază, el ţineâ mereu
pe Elena prinsă de mână; dar cu fiecare strop
de lacrămi ce-i picură din ochii încinşi îi slă­
beau şi puterile; şi ea care în vis aveâ un
alt chip, eră o altă fiinţă, par’că alunecă tot
mai mult din strânsoarea mânilor lui, se apro-
piâ mereu de ceice o chemau în jurul mesei,
Biserica ort. română din Câcova. cu o gălăgie asurzitoare. La urmă, par’că din
gălăgia aceea nesăbuită, mâni nenumărate se
Şedea aşa nemişcat pironind par’că cu în- năpustiră asupra lui, şi el se prăbuşi greu
treaga-i fiinţă unduierile silnice ale gândului pe spate; în cădere zări încă odată pe Elena,
său şi ar fi vrut atâta, barem pentru o clipă, într’o rochie vişinie cu fluturaşi de argint,
să scape de prigonirea lor!... Dacă l-ar fi scurtă până la genunchi, cum sta urcată
slăbit cel puţin cuvântul scrisorii ce hain îşi pe o masă, cu braţele goale în şolduri, şi-l
stăruia înţelesul alături de orice alt gând. priveâ batjocoritor. Faţa ei arămie lucie, um­
II cetea mereu în el ca pe urma unei cres­ brită de părul negru câlţos, tras ca o streaşină
tături de cuţit, pe când mintea-i refăceâ din până peste ochi, eră oţerită de un rânjet hâd.
nou visul, ce-1 chinuise cât timp răzbit de In hohotul răguşit al râsului ei, simţi cum o
oboseală, aţipise acolo în jilţ. mână, numai oase, i se vâră în sân, se înfige
Visase par’că stă la o masă cu mai mulţi în trup de partea stângă, şi apoi trăgând săl­
cunoscuţi, care toţi îi erau prieteni. Pe masă, batic îi smulse par’că inima. In junghetul ce-i
în faţa lui, se ridică o piramidă din tipsii de străbătu cumplit tot trupul... se deşteptă.
argint, pline cu roade de tot soiul. De pe ...Şi acum, după vis, Ştefan caută să-şi
marginea tipsiilor un suc lipicios, picură pe închipuiască făptura adevărată a Elenii, să-si