Page 9 - 1909-22

Nrul 22, 1909. LUCEAFĂRUL 501
că-i primesc aşa de firesc, osanalele, com­ aceea, la şedinţa din atelierul lui Herăscu,
pătimirea lui s’a schimbat în batjocură. Nu când Elena nu voise să vină. De şase ori!
laşi pe cineva să te umilească prin compă­ Deci când s’au întâlnit? unde? cum ? Nu
timire, te umileşte prin batjocură... Prietenie! se poate, trebuie să afle. Elena trebuie să-i
Nu! în felul cum îmi căută el în totdeauna spună pe dată totul. O va chinui până va
mărturisi totul... Masca ei indiferentă faţă
norocul, se simte veninul pizmei,... ură! Acum
trebuie să se bucure! Drept „prietenul de Milea, ascundea deci ispitire!? sau poate
meu“ trebuie să mă compătimească pe la îl înşelase deja de pe atunci... Ca şi cum
toţi, istorisind tuturora: „şi ce e mai crud ar fi vrut să scoaţă dovezi noi din scrisoare,
e că el nu ştie că femeia lui îl înşală"... se întoarse la birou. Dar tocmai când da să
Canalia!... Toată lumea a aflat desigur după ia hârtia de pe masă, uşa dinspre salon se
urma lui*. deschise, şi în valul de lumină ce năvăli
Şi d'n nou un vârtej cald înnăduşitor îi deodată în odaie, apăru Elena.
întunecă mintea. Par’că i-ar fi dat cineva o Cu capul plecat, par’c’ar fi vrut să-şi ascunză
lovitură în cap, şi în tot trupul simţi arsuri faţa, ea stătu o clipă tăcută în cearcănul de
cumplite. Intr’o îndârjire parc’ar fi vrut să lumină aurie ce venea de dincolo; apoi ca
se împotrivească zdravăn cuiva ce da să-l un copil care simte nevoia de a tălmăci celor
doboare, Ştefan se ridică de pe canapea. din prejur ceeace face, şopti alintată:
închipuiri de tot felul îl podideau, durându-l — Da, sunt supărată, că ni’ai lăsat să dorm,
ca împunsături de cuţit. Vedea pe Elena pe când tu erai aici,... şi cu capul tot plecat,
dându-se jos din trăsura închisă, înaintea într’o împotrivire prefăcută, păşi încetişor în
locuinţii lui Milea; peste drum lumea se spre el... Ştia că lui Ştefan îi place să o
oprea o clipă surizând, şoşotind: „Nevasta aştepte aşa de departe, privind-o fermecat,
lui Nojin trăieşte cu Milea“. — Frământându-şi
cum i se apropie;... dar când nici un cuvânt
mâinile începu să se plimbe de colo până nu o întimpină ca de obiceiu, ea ridică
colo prin odaie... Ce nor de zeflemele tre­ capul, şi cum îl văzu, cu un strigăt fu lângă el.
buie să se fi ridicat în urmă-i, de câte ori îl — Ştefane, pentru Dumnezeu! ce ai?
vedeâ lumea trecând copilăreşte de senin, Cu mâinele încleştate, înapoi, de masă,
de fericit, la braţul Elenii! Ştefan rămăsese încremenit. Eră galben vânăt
Ca o flacără, o furie grozavă îl cuprinse la faţă, cu scufundături întunecate sub umerii
obrajilor. Luminele ochilor pironite înainte,
împotriva lui Milea,împotriva Elenei, împotriva
lumii întregi, care îl socotea drept proprie­ păreau două cuie, în albul mărit de spaimă.
tatea ei şi cu o grosolănie fără margini, îl Părea împietrit într'o aiurare de friguri; şi
spionă acum şi în vieaţa de toate zilele, [şi numai când Elena vru să-l cuprindă, atunci
blestemă talentul care-i rupsese marginile cu o sforţare, întinse braţul drept înainte,
obişnuite ale vieţii... Aveâ să sufere ca pe s’o oprească departe de el. L-a durut însă
scenă, în faţa lumii întregi. aşa de tare, privirea nedumerită a Elenei, încât
O nevoie de a se răsbunâ crudă şi firească ca să nu o mai vază astfel, îi dădu scrisoarea,
ca şi instinctul fiarei de a se împotrivi morţii,
şi în acelaş timp se trudi să-i spună:
îl năpădi deodată ca un val. — O scrisoare pentru tine... am deschis-o
— Milea! şi se repezi spre uşă. Gândul întâmplător... se strecurase printr’ale mele...
însă că pe Milea l-a văzut numai de câteva ...Când a văzut faţa ei senină ca un gând
ori în vieaţa lui, îi opri locului. Stând lângă de fecioară, aplecată asupra scrisorii pe care
uşă începu să socotească. Acasă la el Milea o ţinea cu amândouă mâinile, i-a venit să
a venit numai de două ori şi-şi aduceâ bine i-o zmulgă, de teamă să n’o pângărească;
aminte că atunci Elena abia s’a arătat. Odată dar când în aceeaşi clipită zări cum sprânce-
l-a întâlnit în expoziţie, atunci... Elena a nele-i se înalţă uşor în mijlocul frunţii şi
vorbit aşa de puţin, tot aşa şi la cele două câteva pete roşii îi turbură seninul feţii, simţi
repetiţii dela teatru, când el singur l-a poftit că totul e adevărat.
şi pe Milea... da, şi încă odată, curând după Prostii, zise Elena şi cu o mânie înnă-