Page 9 - 1909-22
P. 9

Nrul 22, 1909.              LUCEAFĂRUL                       501
         că-i primesc aşa de firesc, osanalele, com­ aceea, la şedinţa din atelierul lui Herăscu,
         pătimirea lui s’a schimbat în batjocură. Nu când Elena nu voise să vină. De şase ori!
         laşi pe cineva să te umilească prin compă­ Deci când s’au întâlnit? unde? cum ? Nu
         timire, te umileşte prin batjocură... Prietenie! se poate, trebuie să afle. Elena trebuie să-i
         Nu! în felul cum îmi căută el în totdeauna  spună pe dată totul. O va chinui până va
                                           mărturisi totul... Masca ei indiferentă faţă
         norocul, se simte veninul pizmei,... ură! Acum
         trebuie  să  se  bucure!  Drept  „prietenul  de Milea, ascundea deci ispitire!? sau poate
         meu“ trebuie să mă compătimească pe la  îl înşelase deja de pe atunci... Ca şi cum
         toţi, istorisind tuturora: „şi ce e mai crud  ar fi vrut să scoaţă dovezi noi din scrisoare,
         e că el nu ştie că femeia lui îl înşală"...  se întoarse la birou. Dar tocmai când da să
         Canalia!... Toată lumea a aflat desigur după  ia hârtia de pe masă, uşa dinspre salon se
         urma lui*.                        deschise, şi în valul de lumină ce năvăli
           Şi d'n nou un vârtej cald înnăduşitor îi  deodată în odaie, apăru Elena.
         întunecă mintea. Par’că i-ar fi dat cineva o  Cu capul plecat, par’c’ar fi vrut să-şi ascunză
         lovitură în cap, şi în tot trupul simţi arsuri faţa, ea stătu o clipă tăcută în cearcănul de
         cumplite. Intr’o îndârjire parc’ar fi vrut să lumină aurie ce venea de dincolo; apoi ca
         se împotrivească zdravăn cuiva ce da să-l  un copil care simte nevoia de a tălmăci celor
         doboare, Ştefan se ridică de pe canapea.  din prejur ceeace face, şopti alintată:
           închipuiri de tot felul îl podideau, durându-l  — Da, sunt supărată, că ni’ai lăsat să dorm,
         ca împunsături de cuţit. Vedea pe Elena  pe când tu erai aici,... şi cu capul tot plecat,
         dându-se jos din trăsura închisă, înaintea  într’o împotrivire prefăcută, păşi încetişor în
         locuinţii lui Milea; peste drum lumea se  spre el... Ştia că lui Ştefan îi place să o
         oprea o clipă surizând, şoşotind: „Nevasta  aştepte aşa de departe, privind-o fermecat,
         lui Nojin trăieşte cu Milea“. — Frământându-şi
                                           cum i se apropie;... dar când nici un cuvânt
         mâinile începu să se plimbe de colo până  nu  o  întimpină  ca  de  obiceiu,  ea  ridică
         colo prin odaie... Ce nor de zeflemele tre­ capul, şi cum îl văzu, cu un strigăt fu lângă el.
         buie să se fi ridicat în urmă-i, de câte ori îl  — Ştefane, pentru Dumnezeu! ce ai?
         vedeâ lumea trecând copilăreşte de senin,   Cu mâinele încleştate, înapoi, de masă,
         de fericit, la braţul Elenii!     Ştefan rămăsese încremenit. Eră galben vânăt
          Ca o flacără, o furie grozavă îl cuprinse  la faţă, cu scufundături întunecate sub umerii
                                           obrajilor. Luminele ochilor pironite înainte,
         împotriva lui Milea,împotriva Elenei, împotriva
         lumii întregi, care îl socotea drept proprie­ păreau două cuie, în albul mărit de spaimă.
         tatea ei şi cu o grosolănie fără margini, îl  Părea împietrit într'o aiurare de friguri; şi
         spionă acum şi în vieaţa de toate zilele, [şi numai când Elena vru să-l cuprindă, atunci
         blestemă talentul care-i rupsese marginile  cu o sforţare, întinse braţul drept înainte,
         obişnuite ale vieţii... Aveâ să sufere ca pe  s’o oprească departe de el. L-a durut însă
         scenă, în faţa lumii întregi.     aşa de tare, privirea nedumerită a Elenei, încât
          O nevoie de a se răsbunâ crudă şi firească  ca să nu o mai vază astfel, îi dădu scrisoarea,
         ca şi instinctul fiarei de a se împotrivi morţii,
                                           şi în acelaş timp se trudi să-i spună:
         îl năpădi deodată ca un val.       — O scrisoare pentru tine... am deschis-o
          — Milea! şi se repezi spre uşă. Gândul  întâmplător... se strecurase printr’ale mele...
         însă că pe Milea l-a văzut numai de câteva   ...Când a văzut faţa ei senină ca un gând
         ori în vieaţa lui, îi opri locului. Stând lângă  de fecioară, aplecată asupra scrisorii pe care
         uşă începu să socotească. Acasă la el Milea  o ţinea cu amândouă mâinile, i-a venit să
         a venit numai de două ori şi-şi aduceâ bine i-o zmulgă, de teamă să n’o pângărească;
         aminte că atunci Elena abia s’a arătat. Odată  dar când în aceeaşi clipită zări cum sprânce-
         l-a întâlnit în expoziţie, atunci... Elena a  nele-i se înalţă uşor în mijlocul frunţii şi
         vorbit aşa de puţin, tot aşa şi la cele două  câteva pete roşii îi turbură seninul feţii, simţi
         repetiţii dela teatru, când el singur l-a poftit  că totul e adevărat.
         şi pe Milea... da, şi încă odată, curând după  Prostii, zise Elena şi cu o mânie înnă-
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14