Page 5 - 1909-22

Nrul 22, 1909. LUCEAFĂKUL 497
care a prins la căruţă, să o ia pe urma fu­ o pune mâna pe el — şi rămase neputincios,
garului. când îl întâlni. Pe o clipă îi fulgeră prin
Un nor de praf tot mai stăruitor se iviâ creer întrebarea: Oare nu e mai bine să-l
în urmă-i, ca arătarea zmeului din poveste. las în pace, în satul lui?
Norul aveâ să-l ajungă în curând şi să-l Scoborî din căruţă şi merse spre băiat cu
ducă iarăş în oraşul urgisit, cu ziduri pustii, paşi şovăitori.
cu cărţi multe şi grele... — Vino, Ghiţă, cu unchiu. Nu face tu
* prostii...
Copilul plecă capul în pământ şi se ghemui,
Ghiţă încremenise în marginea drumului fără o vorbă, lângă unchiul său în căruţă.
cu ochii măriţi de spaimă. Şi unchiul, care O povară i se urcă dela inimă spre creeri,
gâfăiâ de mânie, avii o clipă de îndoială. şi când văzu iarăş zidurile multe ale oraşului,
Pornise cu gândul să-i tragă o păruială, unde prinse a plânge cu sughiţuri...
Al. Ciura.

Cântece.
1. Ce coboară prin pădure Cum înstrun’ a lui cântare
La un vecin de lângă noi, Şi le calcă cu-a lor paşi. Purtătorul de ghitară.
Afară după casă, Tainic razelor de lună,
A pus păianjenul răsboi Păzind capre la izvor,
împrejur de foc stau roată... Li se ’nchină iarba 'naltă,
Şi lucră cu mătasă; Cum s’aude cornul lor Cum începe să le spună
Căci are-o fată şi-a picat, Tremură pădurea toată. Brotăcelul de pe baltă.
Din zarea lui albastră,
S’o ceară de nevastă, 3. 5.
Păianjen-lmpărat. Din copacul dela moară, Prin pădurea de urzici
Bătrâna l-a văzut venind, Cel de fulger pârguit, Trece-o nuntă de furnici,
Pe firul lui din zare, Lume de albine sboară Lăutari sunt doi ţânţari
în haine scumpe de argint Peste câmpul înflorit. Vornicel un greierel.
Cu cruce pe spinare; Cinste scoate vornicul,
Au în scorbură conacul
A scos scumpeturi, Ie-a ’nşirat Vin flăcăi cu stolnicul,
Şi muncesc cu-atâta zor!
Pe laviţe, pe paturi, Iese ’n uşe soacra mare,
Căci nu s’ar dâ în laturi, Când se clatină copacul, De le dă pâne cu sare.
Curge miere din izvor.
Să fie soacră de ’mpărat.
Socrul pune cep la bute,
4.
2. Beau şi joacă pe ’ntrecute,
Pe covoare de mătasă Greierul din iarba 'naltă Apoi pleacă car de car,
Şi pe canapele moi, îşi înstrună ’ncet ghitara Pân’ de vale sub frăgar,
Şed ciupercile la masă Şi brotacul de pe baltă La părintele furnică;
Prin colibele de foi. Cântă rugăciuni de sara.
De-acolo la soacra mică...
Povestesc de uriaşi Plânge plopul din cărare, Tind o masă cât e satul
în cojoace lungi şi sure, Tremurându-şi frunza rară, Ca să sature tot natul.
Maria Cunţan.

1