Page 8 - 1909-22

500 LUCEAFĂRUL Nrul 22, 1909.
Se simţea obosit, sleit, cu un gol de moarte apăruse însă în clipa aceea, drept o scân­
în suflet. teiere a minţii, care îl apropia de frumseţea
Intr’un târziu, din întunerecul ce-1 cuprin­ Elenei lui, îi desluşea ceva din vraja ei ne-
sese ca o noapte, începu să i se desluşească pătrunsă, înţelegea acum că n’a fost decât
domol, ca în visul unei aţipiri când mintea numai fluturarea închipuirii pierzătoare, care
rămâne trează, tot ceeace trăise de dimineaţă. în pâcla ce pluteşte peste prăpastie, vede o
Nu-şi aducea aminte când s’a trezit din înfăţişare vie de ispită, ce chiamă neînduplecat
somn în încăperea strâmtă a vagonului de la fericire. Fericire! Golul căscat al prăpastiei
dormit; ştiâ numai atât că îngână un cântec, în care cade tot rătăcitul, ce-şi face chip
când a ridicat perdeaua ferestruicii înguste, viu din negura închipuirii sale; în amăgirea
şi că i s’a părut apoi că din cântecul lui lui, întinde braţele să cuprindă în afară,
izbucneşte o sintonie în lumina de afară. ceeace e numai înlăuntrul lui.
Hotărît, aşa zi nu văzuse el niciodată. Toată „întrupată din lumina unei zile de primă­
firea răsuflă numai lumină. Câmpia păreâ că vară". Fusese prea silnică dorinţa lui, ca
înalţă şi ea aburi luminoşi în spre valurile acest cuvânt pildit, să însemne o slăvire cu­
aurii ce curgeau de sus, — par’c'ar fi vrut cernică de dragoste. A suferit de încetineala
prin această întimpinare să se dea cerului. trenului, de liniştea cu care conducătorul se
Atunci i-a apărut în minte chipul Elenei din mişcă prin coridorul vagonului, de lenea ce­
clipele de pierzare şi cucerire, când cu capul lorlalţi călători, cari încă nu deschiseseră uşa
lăsat pe spate peste braţul lui, — în privirea cupeului lor. — Mai târziu când s’a întâlnit
crescută par’că de stângerea pleoapelor pline,
cu Mihai Velicu, care călătorise într'un com­
în surâsul pierdut al buzelor întredeschise partiment alături, i-a părut rău că eşise pe
printre care sclipeâ crud şirul dinţilor albi, sală. II necăjeâ liniştea cu caic acesta isto­
— ea-i aduceâ în dar toată fiinţa ei. Cum risea întâmplările din vremea cât nu se mai
a putut să se lase atâta timp îmbătat de văzuseră, par’că vorba lui l-ar fi reţinut să
ajungă mai repede.
gândul, că dragostea lui înfioară atâta frumseţe!
Până în zorile zilei acesteia nenorocite, toată Când s’au despărţit pe peronul gării, Mihai
simţirea lui, tot cugetul lui, se lămureâ, în- i-a strigat în urmă: „Sărutări de mâini doamnei
floreâ cu fiinţa ei, par’că ea i-ar fi fost mar­ Nojin". Ciudat cum i s’au întipărit în minte
ginea închipuirii. cuvintele acelea. îşi aduceâ aminte că în
Şi nici o presimţire, nimic care să-i mai trăsură spre casă, repeţindu-Ie mereu fără
slăbească sălbătăcia surprinderii! voie, a băgat de seamă acelaş lucru, pe care
Toată dimineaţa i-a râs inima la gândul ei, l-a mai surprins de atâtea ori, cum vorbele
ca şi câmpia zărită din tren, în soare. Chiui­ repeţite îndelung, încep încetul cu încetul
turi de bucurie îi erau sclipirile bălţilor risi­ să se distrame, se despart de înţelesul lor,
pite în întinderea înrourată de lumină, şi pierd legătura firească între sunete şi se
zorul trenului: săltare a joc, a fugă. stâng pentru o clipă într’o înpăienjenire, ca
li dăduse soartea acel senin în suflet, ca aceea care întunecă privirei ceva pironit
lovitura de apoi, să meargă mai în plin. îndelung.
Soartea! Căci trebuie să fie o putere vrăş­ O bănuială, ca o sclipire a cerului în noapte,
maşă care surpă vieţile, o putere haină ce îi trezi deodată o lume de gânduri şi vorbe,
luptă în făptura omenească împotriva celeia aproape înnecate în uitare.
ce dă fiinţă. ...De ce însă n’a căzut? De ce „Velicu ştie de legăturile Elenei cu pictorul
mai trăeşte? Să fie izbânda puterii pierză­ Milea. Da, în tren, când ca de obiceiu a
toare, chinul fiinţei câştigate? Atunci până început să-mi cânte iarăşi norocul: „talent...
când ? ... poetul cel mai iubit, avere de poţi face şi
...„întrupată din lumina unei zile de pri­ din vieaţă o operă de artă şi mai presus de
măvară". Cu gândul acesta, — îşi aduceâ toate o comoară de femeie ca soţie", desigur
aşa de bine aminte! — s’a întors dela geam că a vrut să pipăie de ştiu ceva. O fi vrut
şi a început repede să se îmbrace. Ceeace-i poate chiar să-mi spună, dar când a văzut