Page 12 - 1909-22

504 LUCEA FĂRUI, Nrul 22, 1909.

eră greu, şi când a ajuns în deal, eră aşa glas vioiu de se miră singur, n’aţi văzut
de întărîtat, c’ar fi putut rupe în bucăţi pe vre-un domn dela oraş zugrăvind pe undeva
cel dintâi om ce i-ar fi tăiat calea. pe aici?
...în faţă-i pajiştea poienii se desfăşură ca Par’că ar fi aşteptat o dojană, aşa au
o pânză mare, schimbând în lumina soarelui rămas amândoi copiii cu capul plecat; şi
primăvăratec ape când verzi, când arămii, când el i-a mai întrebat odată răstit, atunci
când sure. De jur împrejur mănunchiuri de ăl mai mare, a ridicat puţintel capul, pri­
capaci tineri, înrouraţi uşor de verde, se vi n d u -1 par’c’ar fi vrut să-i numere nasturii
prindeau în crâng, lăsând ici şi colo lumi­ dela palton, şi apoi a dat din umeri a neştire.
nişuri ca ochiane în nesfârşit. Pe deasupra, Atâta tot.
dealurile viilor, creşteau galbene, învrâstate — Ce neghiobi! scrâşni Ştefan plin de
regulat, par’că o mână uriaşă ar fi plivit în harţag şi porni mai departe ... „decât şcoli
rânduri pădurile ce le-a încununat odată. populare mai bine întâi o alegere între
Cercetând golul, Ştefan umblă când tiptil cei ce vor deveni părinţi." — „Căsătoria
ca la vânătoare, când înfruntător prin locul fără copii, maică, e numai dragoste în şagă,
deschis. şi... să ferească sfântul!" Cuvintele acestea
...„Ce? să-i cer socoteală? Să-l întreb de auzite într’o seară dela mama Elenii, pe când
ce mi-a luat nevasta? Dar dacă îmi va răs­ ei făceau planuri de călătorii pe câţiva ani
punde: „am luat ce mi s’a dat“ am eu vre-o înainte, i-au răsărit acum aşa deodată în
dovadă de năsilnicia purtării lui?... Dovada! minte abătându-i calea gândurilor.
Ah nu! e îngrozitor! Să ai nevoie şi aici să In seara aceea Elena se pieptănase pentru
te lămureşti ca într’o afacere de negoţ... întâia oară cu tâmple. Ce frumoasă eră! Cu
Cum ne-a schilodit legea! Şi ne-a ajuns părul aşa strâns ca de o alintare, avea aerul
fire toată această îngrădire, în care nu unui copil. Îşi amintea că în aceeaşi seară,
încape nici sufletul nici inima. Unde e legea când după masă s’au scoborît numai amândoi
care ia în seamă, care poate înţelege şi ju­ în grădină, el a pornit să-i cânte numele
decă ce se petrece în inima mea?... Delict ca ’n Mefisto a lui Boito, — pe când îi
faţă cu sufletul!... Să mă duc la Dumnezeu prindea doi trandafiri roşii la piept; şi deşi
să-mi dea dreptate!? Dar când firea mă în­ cântecu-i eră numai în glumă, totuşi după
deamnă să mă feresc când dă cineva să mă câteva note, glasul începu să-i tremure, şi o
lovească, când îmi dă puteri să gâtui fiara împainjenire de lacrămi îi trecu ca o ceaţă
ce sare la mine, nu e aceasta mai presus de peste ochi.
paragraful cutărui prăpădit, care te scade „Căsătoria fără copii e numai dragoste ’n
la nimic, ca să te poată cuprinde? Acestea şagă..." Da, numai un copil îngeamănă două
sunt lucruri unde omul singur... vieţi cu adevărat; şi dacă eu nu mi-am dorit
Aproape de buza pădurii ceva brumăriu urmaş, e fiindcă am iubit-o ca pe o jucărie.
închis se plecă, asemenea unui om, într’o Da jucărie! Teama de suferinţele ei... o
parte şi ’n alta. Lui Ştefan i s’a părut o clipă minciună pe care mi-o spuneam singur. Mă
că va cădeâ jos, aşa gol i s’a făcut deodată temeam să nu o văz urâtă, diformă, mă te­
în suflet. Apoi inima a început să-i zvâc­ meam că aşi pierde desfătările ei copilă­
nească tare, şi valuri calde, ameţitoare i se reşti... Am iubit-o ca pe o amantă, nu ca
ridicau spre cap, să-i spargă tâmplele. Neso­ pe nevasta mea. Cum putea o simţire aşa
cotit, începu să alerge într’acolo; dar după de josnică, să tindă la înveşnicirea într’un
câţiva paşi, recunoscu că pata aceea sură, copil... Ne e mai deştept simţul decât
ce se mişcă mereu eră doi băieţani ce se gândul".
hârjoneau lângă un braţ de vreascuri. îşi Fără să-şi dea seama Ştefan intrase ’n
încetini pe dată pasul şi ’n toată fiinţa simţi crâng. Ii eră cald. îşi descheie paltonul şi-şi
o uşurare, cu toate că mintea-i da să spună: dădu pălăria pe ceafă. De sus, printre ramurile
„dacă ar fi fost el!“ despoiate ale copacilor, o lumină scânteie­
— Ia ascultaţi, măi copii, strigă el, cu toare se răspândeâ slobodă, mărind par’că