Page 11 - 1909-22

Niul 22. 1909. LUCEAFĂRUL 503

părea o pavază ce acopere o putere mare. întâlni, tot chinul acesta avea să se ispră­
In toată înfăţişarea ei eră ceva de înfruntare vească într’un fel.
rece, firească şi despreţuitoare. Când mai eră cale de vre-o jumătate de
Văzându-o astfel, Ştefan simţi că ea nu ceas până la poiana unde lucrau pictorii de
l-a iubit niciodată şi o ură cumplită i se obiceiu, Ştefan a dat drumul trăsurii şi a
ridică în suflet, revărsându-se într’o ploaie pornit-o pe jos. 1 se părea că aşa va ajunge
de cuvinte, crude, jignitoare, dureroase. Nu mai repede, şi apoi îi devenise nesuferit
mai eră ura bărbatului înşelat ce caută răz­ statul silit în trăsură.
bunare, ci acea năpraznică răzvrătire a în­ „De ce n’o fi plecând birjarul?" îşi zise el,
tregii fiinţi împotriva celui ce-ţi nimiceşte îngrijat că n’auzise trăsura îndepărtându-se,
vieaţa. pe când urcă încet şoseauajla deal. — „De
îşi răscolea mintea să găsească cuvintele
cele mai grele, ca să i le arunce în faţă.
Ar fi vrut să o vază cutremurându-se, stri­
gând, plângând, îngenunchind, cerându-i în­
durare; ea sta însă dreaptă şi neclintită, cu
aceeaşi trufie în înfăţişare, cu aceeaşi privire
de ghiaţă, - par’că nici nu-l auzeâ, nici nu-1
vedea.
Nebun de mânie Ştefan ridică mâna, dar
în acelaş timp, par’că ar fi gâtuit-o cu ade­
vărat, văzu în minte, chipul ei diformat sub
strângerea de moarte: faţa aprinsă, umflată,
ochii încinşi, bulbucaţi, gura vânătă, deschisă,
— plină de limba îngroşată... îngrozit, năucit,
alergă afară din odaie...
*
...Când servitoarea lui Milea i-a spus că
„Domnul nu e acasă", Ştefan i-a strigat de
două ori în faţă „minţi, minţi", a'îmbrâncit-o
în lături din deschizătura uşii, unde sta par’că
să-i închidă drumul şi a intrat înlăuntru. A
trecut prin atelier, prin odaia de dormit şi
prin salonul din faţă şi când a ajuns din nou Biserica veche din Bistra sau „biserica lui Aron“.
la uşe, servitoarea care stătuse tot timpul
acolo, încremenită, îndrăzni să spună par’că sigur că a băgat ceva de seamă şi acum
şi-ar fi cerut iertare de ceva: vrea să mă iscodească... Trebuie să arăt
Zău, boierule, că nu e acasă, a plecat rău la faţă".
de cu seară la vii... îi părea rău că n’are o oglindă să se vază.
Fără să-i răspundă vre-o vorbă, Ştefan a Fără să-şi dea seama îşi pipăi cravata, îşi
ieşit şi urcândti-se în trăsura care-l aşteptă săltă paltonul din umeri trăgându-l apoi în
Ia poartă, spuse birjarului să mâne în spre vii.
faţă, şi-şi netezi marginele pălăriei.
„Să fi fost numai o întâmplare că nu l-a „N’a plecat?" şi se uită pe furiş în urmă.
găsit acasă, sau Elena i-a trimis dinnainte Birjarul aşezat în fundul trăsurii mână Ia pas
veste să plece?" Gândul că Elena ar purtă în spre oraş. Ca uşurat de o mare povară,
mai mult grija lui Milea decât a lui, îl în- Ştefan porni repede mai departe; dar după
verşună şi mai tare. câţiva paşi o luă Ia stânga prin arături, căci
Nu ştia hotărît ce va face când va întâlni prea-i şerpuia a lene drumul la deal.
pe Milea; simţiâ numai lămurit, că de l-ar Prin arătura noduroasă şi uscată mersul