Page 6 - 1909-22

498 LUCEAFĂRUL Nrul 22, 1909.

O pedeapsă.
„Consuma dentro te con la tua rabbia".
Dante In fer no C. VII. v. 9.
Tocmai când Ştefan Nojin se cobora din ştepte nu voiâ, căci din după amiaza aceea din
trăsură, poştaşul urcă scările; în treacăt Ştefan
Italia, când Elena a sărit speriată din somn,
îi luă pachetul de scrisori şi gazete din mână fiindcă el a sărutat-o uşor pe obraz, se teineâ
şi apoi intră în sală. In urma lui servitoarea de tresărirea deşteptării ca de ceva tare lirât.
îi aducea geamantanul. Când a intrat servitoarea cu cafeaua, Ştefan
— Ce face Coniţa? întrebă el ca ’n grabă, desfăcea tocmai un plic, mare, alb, cu hârtie
pe când Ana îi ajuta să-şi scoată paltonul. groasă ca de jalbă. „Hârtie aleasă" gândi el,
— Sărut mâna, încă nu s'a sculat. „desigur iarăşi vre-unul care vrea să cuce­
— Să vii îndată să mi spui când s’o deş­ rească Parnasul cu hârtia şi caligrafia" şi
tepta, până atunci vezi de cafea... să mi-o surizând începu să cetească:
aduci aici în birou, şi luând poşta de pe „Te-am aşteptat Frumoasa mea şi ieri şi
marginea cuierului unde o lăsase cât s’a „astăzi şi tu nu te-ai îndurat de dorul meu.
desbrăcat, trecu dincolo. „Te-am aşteptat în umbra atelierului poso-
Odaia de lucru de curând grijită avea ceva „morît fără de lumina ta, singur şi cu inima
proaspăt, înnoit, ca o grădină după ploaie. „deşeartă, căci tot gândul mă părăsise ca să
Lumina ce străbăteâ potolit prin geamlâcul „te aştepte în cale.
ca de biserică, părea mai limpede, de o cu­ „Ca să-mi înăbuş chinul dorului de tine,
loare mai închisă în aerul curat al odăii. „am încercat portretul tău. Voiam cu înfăţi­
îngânând un cântec necunoscut, pe care şarea ta de după amiaza din urmă, să-mi
îl întărea cu uşoare mişcări din cap, Ştefan „opresc pentru totdeauna, fericirea de atunci.
rămase în mijlocul odăii, privind mulţumit „Te vedeam lămurit în haina ta de catifea
împrejur: toată încăperea îi părea azi mai „neagră, cu părul copilăreşte zburlit ca după
mare. Cum se uită aşa, zărind o carte ne­ „îmbrăţişări aprinse, cu privirea-ţi mângâiată
potrivit aşezată într’unul din rafturile ce „de pleoapele line, cu buzele întredeschise
„a dor, şi tot chipul aplecat puţin înainte, în
îmbrăcau peretele din dreapta uşii, se apropie,
îi schimbă locul ş’apoi, par’că s’ar fi aflat „acea mişcare numai a ta, de par’că numai
în faţa unui tablou, făcu câţiva paşi în urmă, „în depărtări nebănuite ar începe lumea ta.
să vază efectul în întreg. „Cât eşti de frumoasă! Te vedeam aievea şi
Dupăce mai diretică ici şi colo câte ceva, „totuşi, par’că închipuirea mea prea greoaie
mai netezi ca în totdeauna faldurile draperii „ar fi risipit atâta frumseţe, aşa-mi dispăreai
care acoperea reazămul unui tablou din faţă, „de câte ori voiam să te cuprind.
ca şi cum şi-ar fi amintit de teancul de scri­ „Te-am dorit atunci nebun, idignat, des-
sori pe care-1 purtă strâns sub braţ, se în­ „nădăjduit, te-am dorit ca o mântuire, căci
dreptă hotărît spre masa de lucru. „am simţit că tu eşti tot darul meu.
Pentru Nojin poşta de dimineaţă eră aproape „De ce m’ai privit şi mi-ai aţâţat închi-
o patimă. O aşteptă în fiecare zi, cu aceeaşi „puirea, dacă nu poţi mereu să-mi dai lumina
nerăbdare cu care un copil aşteaptă vremea „ta? Te urăsc simţindu-te stăpâna gândului
în ziua plimbării. Şi aceasta nu că doar aveâ „meu, te urăsc... Ah nu! iartă-mă... Ai milă
să primească cine ştie ce veste mare, ci „de celce te iubeşte. Uită ce ţi-am spus şi
numai din deprindere: i se păreâ că scri­ „vino... pentru dragostea noastră!
sorile cu vorba lor dintre gând şi inimă, îi „...Vino! şi când îţi voi da părul de pe
uşurează trecerea dela amorţeala de după „tâmple !a o parte, tu să închizi încet ochii
somn, la aprinderea ce-i trebuiâ la scris. „şi aşa să mă laşi să te sărut....... Şi când
Azi însă cu scrisorile voiâ să-şi omoare timpul
„în urmă îţi vei plecă uşor capul pe spate,
până ce va revedea pe Elena; altceva nici „atunci îmi va păreâ că pe buzele tale îmi
n’ar fi fost în stare să facă, şi nici să o de­ „dărueşti tot sufletul tău.