Page 4 - 1909-22

4% LUCEA FĂ H UI. Nrul 22. 1909
lui, pornite spre asfinţit... Dincolo de pădurea Visase că jitarul îl scutură de umăr, spu-
aceea, eră satul lor! nându-i că vacile au intrat în cucuruzişte —
Noaptea eră cel mai bun tovarăş al gân­ şi se trezi speriat.
durilor lui răzleţe. Se ghemuiâ în păcelul Eră întunerec încă, dar spre răsărit se iviâ
din ungher, fericit, abia îndrăsnind să sufle rumeneala sfioasă a zorilor.
sub ţol. De cum închidea ochii, se risipea Se îmbrăcă în grabă şi eşi în curte. Când
ca prin farmec oraşul urgisit, cu sgomotul, trase uşa, i se păru că scârţâie mai tare ca
cu zidurile mari ale şcoalelor, cu gălăgia de obiceiu.
băieţilor răi, cu vorba aspră şi răspicată a Ascultă la uşă cu resuflarea oprită, dar
dascălilor. nu auzi nici un sgomot.
Se năruiau toate ca la porunca unui vră­ Se strecură până la poartă, dar o află în­
jitor din poveşti, şi sufletul băiatului îşi cuiată. Trecu, în vârful degetelor spre gră­
descărcâ acum în dragă voie comoara de dină, şi sări îngrăditura.
amintiri adunate cu atâta pietate. Vedea că­ Un câne hămăi în apropiere, trezit din
suţa lor din marginea satului, frăţiorii ju- somn, un cocoş trimbiţă un cucurigu pre­
cându-se în nisipul ogrăzii, cânele cel mare lung. Şi ca şi când s’ar fi pus pe urma lui,
hămăind în lanţ... S’auziâ scârţăitul carelor s’auziau tot mai dese lătrături şi cântatul
încărcate de roadă... şi ei alergau în ruptul cocoşilor treceâ din curte în curte. O clipă
capului, să se urce, agăţându-se de loitrii... Ghiţă se gândi să se reîntoarcă la unchiu-său ;
Eră un chiot şi o veselie în curte. Bătrânul inima îi zvâcneâ în gât.
turnă vinars în păhărele; feciorii şi bărbaţii Apoi, ca luminat de un gând hotărîtor, îşi
îl înghiţiau dintr'un răsuflu, iar nevestele şi făcu cruce şi o rupse la fugă.
fetele se codiau... Şi se porniâ' clacă, în S’auziâ desluşit tropăitul călţunilor noi
zornetul celor două vioare hodorogite, în şi mii de glasuri strigau în urma lui, ame-
glumele şi cântecele tineretului... până ce ninţându-1 prin întunerec. El alergă cu ochii
aţipiâ deasupra grămezii de tuleie nedes­ ţântă la rumeneala ce poleiâ vârful pădurii
făcute ... cunoscute. Casele rămâneau în urmă, cu zi­
— Dormi, Ghiţă? durile lor mari şi pustii, cu vieaţa trudită
Băiatul tresăriâ la întrebarea unchiului, des­
dela şcoală, cu cărţile multe şi grele...
chizând ochii în întunerec. O clipă se gândiă Se opri deasupra unui răzor, să mai ră­
să-i răspundă, apoi îşi înfundă şi mai tare sufle. Oraşul rămâneâ în urmă, învălit într’o
faţa între perne, şi se ghemuiâ aşa de tare, uşoară pânză de ceaţă. Priviâ într’acolo cu
încât genunchii îi atingeau barba. un zâmbet de uşurare; ştiâ bine, că n’are
Inchideâ iarăş ochii. să-l mai vadă niciodată.
...Şi iată soarele se ridică de după muchia Cât pentru întâlnirea cu tată-său, nu purtă
dealului, şi el porniâ la păşune, pe urma multă grijă. Mamă-sa îi va ţineâ partea şi,
vitelor, cu câţiva tovarăşi de seama lui. Săriau
de altfel numai unchiu-său le-a tocat într’una
să-l dea la şcoală. Va vedeâ el ce va face.
desculţi prin praful umed încă de rouă, chiuind
pe urma vitelor, cari păşiau domol, pri- Va merge deadreptul la băieţii cu vitele, de
vindu-i cu ochii lor mari şi îndureraţi. acolo va trimite vorbă acasă. Pe urmă o bătaie
S’auziau chiotele celorlalţi... le cunoşteâ tot mănâncă el, dar la şcoală nu-1 mai duc
glasul de departe... Adunau vitele la un loc nici mort!
şi se puneau apoi pe jocuri şi nebunii... Se ridică înviorat, păşind uşor, de par’că
Când obosiau, se adunau în jurul jitarului nici n’o atingeâ, prin iarba înrourată, în pul­
celui bătrân, care îi momiâ cu poveşti şi berea de aur a răsăritului.
minciuni toată ziulica. Spre seară, când ră­ Mergeâ acasă!
mâneau la hotar, aprindeau nişte vreascuri, în fericirea lui mare uitase cu totul de
frigeau câţiva tulei de cucuruz, ori o bucată unchiu-său !
de slănină... Şi adormiau lângă spuză, cu Nu se gândiă la mutra înfuriată a acestuia,
ochii la stele ... când a aflat aşternutul gol, nici la graba cu