Page 7 - 1909-22

Nrul 22, 1909. LUCEAFĂRUL 499' I

„Vino, domniţa mea frumoasă, vino! în ge­ şi împunsătura gândului otrăvit de scrisoarea
nunchi te aşteaptă robul tău Milea*. surprinsă întâmplător, prefăcea amintirea se­
Ştefan luă plicul de pe masă şi ceti: „D-nei
nină în batjocură ucigătoare.
Elena Nojin, Bul. Păcei 33, în oraş“. Un val Pierdea pe Elena în fiecare clipă de nenu­
cald îi năvăli deodată spre cap, întunecându-i
mărate ori.
vederea, înnăbuşindu-l. Cu spaimă, ca şi când ...In urmă, viforarea închipuirei încetă ca
scaunul pe care şedea s’ar fi prăbuşit în gol, încremenită, şi atunci, par’că i s’ar'fi despicat
se ridică în sus. Intre scaunul cu spată înaltă fiinţa, cu o parte începu să vază, ca un altul,
ca de strană şi între masa de lucru, prinse sbaterea desnădăjduită a sufletului său.

Sculptorul lordănescu: Imnul orbilor.
din nou să cetească scrisoarea, par’că i-ar I se părea că un zid uriaş se năruie peste
fi căutat un alt înţeles. Un cuvânt, un semn, el, acoperindu-1, strângându-1, strivindu-I. O
ceva care să-i arate că s’a înşelat, care să-i durere nespusă îi fulgeră în toată făptura,
alunge hăul groaznic ce i se căscase în faţă. şi ca şi cum povara sdrobitoare pe care o
— O! ce murdărie! şi cu o mişcare par’că simţea asupra-i, s’ar fi prefăcut deodată în-
ar fi vrut să respingă dela sine vre-o arătare tr’un măi moale; simţi cum se afundă din
înspăimântătoare, aruncă hârtia pe masă şi ce în ce mai adânc, cum massa moaie îi
se trase în fundul odăii. strânge pieptul, îi şnuruie gâtul; înaintea ochi­
Gânduri de tot felul i se îmbulzeau în lor i se făcu negru...
minte roind în jurul grozăviei aflate, ca flu­ Cu o tresărire violentă ca o cădere în
somn, Ştefan se trezi din halucinare. O du­
turi în jurul flăcării pierzătoare. Câte o icoană
din trecut, încă în lumina fericirii de până rere îi strângea tâmplele şi faţa-i ardeâ. Încet
acum, i se lămurea ca aievea; abia prinsă, se aşeză pe canapeaua de lângă fereastră.
1*