Page 8 - 1926-01
P. 8
mwmsüi ziT er ah
l ^ i c t H T i t y
1925 în literaturo românească
INTRE ANUL ASTRONOMIC ŞI ANUL LITERAR. — STENDHAL ŞI D-L MIHAIL DRAGOMIRESCU. — LA ISVOA-
RELE CRISTALINE ALE LIRICEI. — INTRE ROMANUL SOCIAL ŞI CEL PSIHOLOGIC. — UN POET AL ADOLES
CENŢII, ROMANCIER. — NOVELISTICA RIVALIZEAZĂ CU ROMANUL. — PANAIT ISTRATI ŞTIE ŞI ROMANE-
ŞTE. — CRITICA E ÎNTOTDEAUNA NEDREPTĂŢITĂ — SCUZA CRONICARULUI. (Desene de Ştefan Dimitrescu).
Sil nu-ţi închipui, amabil cetitor, că-ţi laboratorului nostru. Noi însă, cronicari împrumutând ceva din esenţa lirică a
voiu vorbi în acest galop bibliografic de înainte de toate, sceptici —- din prudenţă cântăreţului peisagiilor lacustre, dar
fine de an, de toate tipăriturile din 1925 oare sau din exces de cochetărie ? — cu personal printr'o împărtăşire cu asprimi
sau că, mai ales, mă voiu limita, cu verdictele Cas.aţiei Critice, să ne aţinem le vieţii, Camil Baltazar aduce în Regule-
stricteţă între 1 Ianuarie şi 31 Decem pe lângă ţărmul Danubiului nostru şi să geri în nemurirea ta, o poezie de ascen
brie ai anului ce încheiăm Ai auzit — prindem câteunul din frumoasele nume denţă serafică, monotonă uneori, dar
imagine de care abuzăm, fără voia noa zugrăvite pe prora năvilor ce trecură. convingătoare.
stră, poate — de torturantul pat al lui 9
Procust. Ei bine, literatura ar suferi Dacă am mai scris-o vreodată, să ni se Emil Isac in Cartea unui om adaogă
dacă am zăbreli-o între cifrele acestea ierte. E un omagiu şi un omagiu îndoit, comentariilor sale vioaie în mărginea
fatale. Sunt de părerea cronicarului ce nu-i o insultă. Să se dea la o parte regii actualităţii câteva poeme: „Voiu fi sin-
socotea că e bine să vorbim, în momente din faţa poeziei... lirice — am adăoga
solemne, numai de ceeace ne-a plăcut. noi — e un vers din Ovidiu. Şi nu e
Aceasta pentru selecţie. In privinţa con lipsit de graţie. Dacă începători răzleţi
troversei calendaristice, să-mi dai voe, stăruesc în imitaţia lui Eminescu, cu
să viu cu o teorie. Mai exact : şi eu cu o mult mai mulţi sunt aceia cari mecaui-
teorie. Să mă explic : O operă literară, cizează canoanele poeziei noui ! Căci
o creaţie de artă într’un cuvânt, nu con este un spirit al poeziei noui româneşti;
tează prin momentul strict cronologic o altoire lirică care se desăvârşeşte de
pe care-1 înseamnă. Ea preţueşte prin 20 de ani încoace, prin poezia franceză
consecinţele pe care le stârneşte. Trăim simbolistă, altoire în cadrul căreia se
într’o epocă de resurecţii şi fiecare zi întâlnesc nume ca Anghel, dintre clasici,
ne aduce la cunoştinţă gloria unui de Arghezi, Minulescu, Bacovia, etc., dintre
demult defunct, a cărui valorificare, moderni. In pragul acestei cuminecări, Smil Isac
abia zilele noastre o consacră. Dar să liberându-se de Eminescu, pe care-1 ur
contimporanizăm. Cum îţi explici că o- mează în majoritatea poemelor din Fe-
pere, din punct de vedere calendaristic,
aparţinând sfârşitului lui 1924, sunt cer“ şi „Cântec“ în care neliniştitul tru
luate în consideraţie în 1925, şi date în badur al oraşului european, îşi potoleşte
judecata publicului, iau parte la premii setea la izvorul cristalin al muzei popu
ce se vor decerna în 192G. Vorbesc de lare. E o mare lecţie, pe care au prac
premiul „Ideea Europeană“ în care ri ticat-o cu deosebit succes d-nii Ovid
valii şi-au scris romanele ceva mai îna Densuşianu (în „Alion Ciobanul“) şi
inte de revelionul anului ce trecu. Pre Ştefan Petică în Lângă Pământ, Adrian Maniu, care a
miile accentuiază interesul publicului
pentru literatură şi o operă încoronată
în acest an aparţine incontestabil — şi
zilei de mâine — dar şi celei de astăzi. Să
ne agăţăm însă de pulpana acelui „geniu cioara în Alb, şi modulând pe un flaut
fără ipocrize“ cum îi spunea Gourmont magic din care avea să scoată catrene
lui Stendhal, agerul profet al propriei de o mare muzicalitate, Ştefan Petică,
sale glorii literare. mucenicul care se stingea în 1904, sărbă
In 1840, cu doi ani înainte de moarte, torit de bârlădeni pentru douăzeci de
Stendhal trimitea lui Balzac, care scri ani dela moartea lui, are parte, prin Adr. Maniu
sese în „Revue Parisiènne“ despre „La solicitudinea d-lui N. Davidescu, în 1925
Chartreuse de Parme“ — acea memora de o culegere integrală a poemelor lui :
bilă scrisoare, satisfăcută şi justă, din Feciora în alb, Când vioarele tăcură,
care voiu spicui aceste rânduri : „Eu so Poeme demonice şi Serenada toamneL drapat legenda şi peisajul în lumini de
cotesc că voiu avea oarecaro succes pe Bacovia, pustnicul vieţii literare, de transfigurare vecine cu iluminarea poe
la 1860 sau 1880; atunci se va vorbi mult după războiu, poetul nevrozelor nelămu ziei populare. Nu e nelalocul lui să spu
mai puţin de Metternich şi...“ şi mai rite, cântăreţul melancoliilor orăşene, nem că ştiinţa aceasta şi arta acestei a-
departe : „Cine va mai vorbi^de d. de orgă dureroasă cu accente do suferindă similări, Adrian Maniu a aplicat-o cu de
Villèle şi de d. de Martignac, de-acu în- umanitate retipăreşte volumul său de osebit succes în măiastră traducere a
.r’o sută de ani ? D. de Talleyrand, el poeme : Plumb. Un alt volum care-şi aş lui Peer Gynt din Ibsen.
nsuşi, nu va fi salvat decât de Mémo- teaptă rândul Scântei galbene, prelunge
•lile sale, dacă vor fi bune, în timp ce şte ecoul acelei singurătăţi neconsolate, V. Demetrius în Fecioarele surprinde
toman Comique este astăzi ce va fi în redarea căreia Bacovia e maestru. ceva din poezia interioarelor umile
*e Père Goriot în 1890. Graţie lui Scar- naturi moarte şi portrete decrepte în
on ştim astăzi de d. de Montauron, care simţul său delicat poetizează un sa
lotschild-ul vremii sale, care fu, cu cagiu, un gropar, o cămătăreasă. E un
âte cincizeci de ludovici pe lună şi naturalism în care d Demetrius exce
rotectorul lui Cornèille“. lează. Nu voiu uita poema circului —
Ceeace susţine de altfel şi d. Mihail aşa de rar motiv în poezia noastră.
ragomirescu când judecă opera de arfă
i balanţa universalităţii, când nu-1 in- A. Cotruş aduce în Versuri o atmosfc»
resează talentele şi se prăpădeşte Camil Baltazar ră’ de energie şi do imn amintind, în
jpă genii. Acest sub specie aeterni nu mic, pe Whitmann, un nesaţ de zări şi
■e nimic incomod când unitatea de mă- de altitudine, dar mai ales minunate
tvă de care ne folosim, poartă marca miniaturi picturale, sugestive şi pline
