Page 4 - 1926-11

universul literar
4
Pe o fotografie nu ştia. O pornire neînţeleasa o dusese pe
a lui. Ceasul acela, de linişte în înserare
era atât de nesfîrşit de frumos, foşnetul
porumbilor, în umbra potecii de sub vii, şi
Sc opri deodată şi întoarse spre el ochii senin, lăsând în urmă o baltă murdară. Şj ei singuri cu tinereţea lor, unul în urma
ei mari şi limpezi în cari amurgul de chiar de ar rămâne pe malul apelor pe altuia.
■urni aprindea licăriri fugare. care le-ar îndrăgi aşa cum sunt, toamna Privirea ei, devenise imperioasă în aş-
O clipă se priviră în tăcere. l-ar smulge pentru a-1 închide în igrasia teptarea-i întrebătoare.
• In jurul lor foşnea porumbul, de-alungnl şcolii şi în urma lui lacul ar rămâne pus­ — „Alina...
potecii ce şerpuia pe sub vii, până în vale tiu sub cerul înghefat .şi sub ploaia foilor Dar se opri.
Ln lunca unde se se’nfiora în seară iazul veştede. In ochii ei parcă era mai multă lumină
morii. Povesteai aceasta o văzu răsfrântă în o- şi totuşi par’că mai multj umbră.
Mai mult fără voe, pleoapele lui sc lă­ ciiii ei şi i sc păru că ar putea fi şi a lor. Era seara ce se lăsa tot mai albastră
sară şi privirea ui alunecă, dealungul bas­ întâmplarea îl aruncase în satul acela, sau....
tonului al cărui vârf strivea cu preocu­ de a cărui existentă nici nu ştia măcar, 1 se păru ca deşi fără să fi aruncat
pare aparentă cîteva grăunte de ţărână. mai/ înainte. O pană de automobil, îl si­ piatra, copilaşul sq apropiase prea mult de
Mergea' cu pas domol pe cărare, ea îna­ lise să se oprească acolo pentru o noapte. mal /şi fără sa vrea, de sub pasul lui, o
inte, el în urmă. Deodată Si prinsese mâna. Eşind din> vâltoarea Bucureştilor, în drum pulbere fină de nisip alunecase în apele
De ce se întorsese brusc, şi mai cu seamă, spre un colt răsunător de vocea crupicri- ce se ’nfioraseră.
pentru ce îl învăluia cu privirea aceasta lor, liniştea aproape apăsătoare a câmpu­ •—< „Ai auzit ?
întrebătoarei /în care par’că se concentrase lui impresionase şi fantezia cave îi era — 1 „Ce V ^
toată fiinţa ei ? singura călăuză îl făcuse să hotărască a — „Par’că s’ar fi oprit un automobil
Gestul ei îl prevăzuse, îl aştetpa chiar, rămâne acolo câteva zile. în sat.
căci poate şi pentru aceia îl făcuse pe al Trecuse o lună şi automobilul înfăşu­ — -„Nu.
Iu2 şî totuşi acum îl mira. rat în pânză dormea ancă sub şopronul Degetele plăpânde se desfăcuseră încet
Pentru ce privirea aceea pe care nu i-o unde îl băgase în prima seară. cu părere de rău şi piatra se rostogolise
mai surprinsese până atunci ? I se părea că nici unde nu ar putea lu­ în iarbă.
Nu era doar prima dată când îi cuprin­ cra mai bine decât în camera albă şi ră­ Ea îşi întoarse privirea scrutând albul
dea mâna. De câte ori >în coli udările lor. coroasă în care plutea veşnic un vag şoselei, dealungul căreia, printre pioni ful­
nu o oprise pentru a-i arăta ceva. pentru parfum de busuioc şi levănfică şi prin ale gerau sârmele (de telegraf. Vedea ea stră­
n-i ajuta să ti<eacă peste şuvoiul ce tac cărei ferestre înflorite, nrivirea luneca lucirea lor de o clipă şi; freamătul frunzi­
şului sau....
lunca în două înainte de a turbura luciul departe peste aurul holdelor tăiate de fâ­ (
Tşi trase mâna uşor şi porniră iar cu
iazului. şii late, verzi de porumb. Şi mai cu seamă pas domol ia vale.
Prinsese ea oare tot ce era deosebit în î,l înlănţuia vraja nouţilor, imobilitatea a-
In urma lor foşnea porumbul, dealun-
gestul acesta care luase dintr’odată ceva ceca care uneori ar fi putut fi luată drent gul potecii ce! şerpuia pe sub vii.,Undeva
personal, simţise tot ec avea el de nelio- un decor ireal, fără târâitul greerilor şi în seară^ prinse a doini un fluer. Prin
tărîti şi! de vag ? glasul nesfârşit de pitoresc al răcnet lor pletele sălciilor din luncă se strecura lim­
Atunci... venind din luncă, din apele ce străluceau pede .luceafărul, oglindindu-se în iazul
Dorise aceasta şi acum par'că se temea. sub lună. morii.
Era întocmai ca un curios ce într’o u- Aci o întâlnise pci ea : o floare cu cu­
zinăi apasă pe uit buton, şi deşi îl aştepta, lori proaspete ce odihnesc privirea obo­ P. IGTROŞANU.
zgomotul motorului îl înspăimântă. sită, cu parfum puternic şi amărui, o
Fricos el ? Nu. Surâse şi ridicând hotă- floare sălbatecă de câmp pe care o fi ne
riij pleoapele o privi îii ochi. Limpezimea masă mai mult ca o comnlccfare de de­ Flori de prun
lor îl făcu să tresară. In luciul lor în­ cor. ea icoană a unei vieţi cu totul deo­
tr’o înşiParc de imagini vertiginoasă i se sebită de a ta.
păru că citeşte un basm : povestea unui Hoinăreaţi adesea împreună printre la­ A înflorit acum şi prunul
copilaş nebunatec, în vacantă. nuri înflorite, presărate de românită; îi crescut din sâmburele poamei
Scăpat din întunerecul şcolii ale cărei fusese călăuză, îi era tovarăş. Era înaltă, ce-ani împărţit când ai plecat.
părfi s’au închis pentru o vară întreagă mlădioasă, dar privirea ei era' atât de se­ Ce mult e de atunci...
în urma lui. aleargă din zori până în a- nină, întreaga ei fiinţă atât de simplă ca
mţurg beat de lumină şi de miresme săl- tot eeeace o înconjura încât nici odată Praful cărării cu vântul
>atice, sub albastrul cerului de August, nu îl atinsese.măcar gândul că ar putea te mai pomenesc
fntr’o zi rătăcind sub freamătul întunecat fi ceva între ei. din când îu când
il pădurei, se opreşte minunat pe malul I se părea atât de departe, .şi la aceasta pe seară
acului ce se’ntinde tainic într’un luminiş. se adăuga ideea că va pleca a doua zi. şi gândul meu le ascultă.
Nici o suflare nu-i încreţeşte anele lim­ Intr’adevăr era fraza ne care şi-o repeta
pezi în care se resfrâng copacii dimprejur în fiecare dimineaţă, fără să se poată ho­ In singurătatea
>i un petec de cer veşnic acelaş. Nemişca- tărî. Şi la adăpostul acestor aparanfe, el eu care m‘ai înfăşurat
•eal aceasta impresionează pe copilaşul ce nutea să continue în linişte, viata aceea li­ îţi sărut bănuiala
beră.
simte crescând în el ispita de a-1 turbura, iar la râu
dâna mică şi nerăbdătoare căuta în iarba De câteva zile însă începuse să înfre- îmi sorb din pumni
naltă şi umedă, 6 piatră. vază o taină în nehotărîrea lui, a taină în cinstea ta.
O clipă ezită. ce-1 făcuse să surâdă neîncrezător la în­
Ce sgomot ciudat vor face apele în li- ceput. Dar pufin câte pufn i se strecurase Trec turme însetate
lişteal adâncă a pădurii, si ce cercuri mi- în suflet, iumărindu-1 mereu. dar nici una
uinate se 'voi< desface, din ce în ce mai Tu seara aceasta nu se mai putea îndoi. nn se mai opreşte
nari. Curiozitatea crescândă se adaugă la Până atunci starea lui sufletească fusese în ogradă la noi.
mervarea obscură ee-i pricinueşte neoă- ca o câmpie nesfârşită, fără cea mai
;area senină a lacului ce nici nu a luat uşoară ondulaf’e. Ce ne mai uneşte ?
n! seamă prezentai importantului persona­ Voise să fie la fel cu tot ceeace îl. în­ Câte un nor răslef
1
giu; pe care întâmplarea l-a adus pe mal. conjura : simplu şi acelaş, uitând toate cc te-a văzut
O uşoară încordare de muşchi şi piatra preocupările de mai înainte şi mai eu se scutură, poate
>leacă. seamă mania de a-şi diseca orice senti­ şi pe fruntea mea.
Uit plescăit surd. câti-va stropi, o plasă ment.
le cercuri şi din fundul lacului se ridică Zilele fuseseră la fel ; toate îi dăduseră Din prunul nostru
» coloană subţire, fumurie, apoi totul îşi acecas pace odihnitoare, aceea.ş bogăf'e se deşiră podoabe :
eia liniştea de mai nainte. de culori şi de imagini noi. flori ce în toamnă
Turburarea aceasta. în noutatea ei, are Pentru prima oară, în ajun, dimineaţa or să plângă
iii farmec nebănuit, pe care copilaşul vrea simţise deşteptându-se ceva imperceptibil, dimpreună cu mine
ă-1 încerce iar, si gestul se renetă. Vrea asemănător a tot ce lăsase în urmă, un­ lacrimi brumării.
ă cunoască, să răscolească tot adâncul a- deva, departe.
iclor, toată viata ce dormea în fundul lor Peste nemişcarea somnolentă de amiaz, Mi-a adus vântul în poala
i care se ridică în rotocoale turburi la a lanului de grâu verde, trecuse în ondu- trei foi, ca trei magi, eu daruri.
uprafată. Nu se opreşte decât atunci când lafe vagă, adierea serii. O uşoară nuanţă Ţi-aşi trimeteau toamnă
acul nu mai are pentru el nici un mister, mai vie. câte o roadă dela fiecare
ând îsi dă seama că deşi ascuns în taina Dar vântul se ridicase şi mângâerCa lui dacă ai şti
iadurilor şi neştiut de nimeni, e la fel cu împingea tot mai mult valurile verzi ce eă sunt laerămi.
itâtea altele. Iar după ce a acoperit, a începeau să se aureaseă.
drobii toată viata ce mişuna în fund, sub Pentru ce îi prinsese mâna ? ; ,î ft nmr.i utiuiti a mi t
:reutatea pietrelor asvârlite. trece înainte O n’ar fi putut-o sminr niw’îc ” '