Page 5 - 1926-11
P. 5
M/versul uterâU r'i’ s
Cartea româneasca veche
(Expoziţia Academiei Române)
Academia Româna începe să-şi des în desagă, şi îşi găseşte adăpostul prielnic de noi a pătruns obşteasca laudă pentru
chidă larg porţile şi să desvăluie publicu pentru munca lui culturală. în mănăstiri a Ta urmare în IIristos“. Intr’o vitrină
lui celui mare comorile de viată culturală le noastre. Cu tiparul adus de el şi prin destinată operei lui Dosofteiu. vizitatorii
şi artistică ale trecutului nostru, adunate osârdia lui se tipăreşte, în 1508, cea din pot vedea acum cea dintâi carte de ver
cu atâta trudă şi pietate. In'.varaj trecută, tâi carte la noi : un Liturghier în limba suri româneşti : Psaltirea lui Dosofteiu,
cu prilejul congresului internaţional al slavonă, a bisericci. din care câţiva psalmi, transpuşi în ritmul
presei Micei înţelegeri. Academia a orga vioiu al muzei populare, se cânta şi azi de
nizat o expozijie a presei periodice româ copii pe idijclor satelor noastre, în noap
neşti din anii 1820—1925, înfăţişând zia tea de Moş-Ajun.
riştilor din jărilc amice şi publicului no-, Spaţiul cel mai întins în expoziţie, 8
stru o icoană vie;a evoluţiei şi desvoltării ■vitrine îl ocupă cu drept, cărţile tipărite
presei noastre. Vinerea trecută la ora 4 în epoca lui Şerban Basarab şi 'Constan
după amiază, în fata unui public de aca- tin Brâncoveanu, epoci dominate de per
demiciani, profesori, şi tineret dornic de sonalitatea învăţatului Stolnic, Constan
cultură. Academia a deschis a doua sa tin Cantacuzino. care făcuse studii în
expoziţie: cartea românească veche. universitatea din Padova şi de zelul neo
Intr’un salon din casalBelu (Calea Vic bosit \il Mitropolitului Antim Ivireanu.
toriei 125) se înfăţişează, acum pentru în-
tâiaşi dată publicului, vechile cărţi româ
neşti, cu file îngălbenite, cunoscute până
acum numai specialiştilor, prin temeinica
Bibliografie româneasca veche a d-lui 1. Stema Moldovei din „Codicele civil al
1
Principatului Moldovei ' (Caiimah), Iaşi
1816—17.
Alături de tipăriturile slave ale călu
gărilor sârbi, pripăşiţi la noi, se înşiruie în
2 vitrine primele cărji româneşti pe care
le-a tipărit la Braşov intr’o epocă când
luteranismul pătrunsese printre Saşii dc-
acolo, dascălul târgoviştean Coresi.
Cu stăruinţa şi cu cheltuiala primarilor
saşi ai oraşului, Corsei a pus sub teascul
tiparului vechi manuscripte de psaltiri şi Este epoca culminantă a literaturii noa
evanghelii, care circulau pe atunci în stre vechi, când ţările noastre devin foca
părţile sudice ale Ardealului, dar care rul din care radia lumina culturii în tot
fusese traduse cu un veac mai înainte, Răsăritul ortodox, oprimat sub stăpânirea
in părţile muntoase ale Maramureşului. turcească. Academia expune aci alături
Războaele sângeroase care urmară şi în <ie cărţile de cult, tipărite în mănăstiri
cursul cărora geniul militar al lui Mihaiu pentru nevoile bisericii noastre: alături
Viteazul înfăptueşte unitatea naţională — de cuvântările panegirice în limba grea
din nenorocire pentru scurtă durată — nu că, rostite de copiii lui Brâncoveanu, pe
erau prielnice pentru muncă culturală. A- care-i pândea o moarte tragică pe ţărmul
hia peste o jumătate de veac, în domnii Losfoi ului, şi cărţile tipărite la mănăsti
le lungi ale lui Mateiu Basarab şi Vasile rea Snagov, în limba arabă, pentru cre
Lupu, se reia firul activităţii literare. Ti ştinii din Siria, precum şi cărţile georgie
parul era adus acum de peste Nistru, dela ne, tipărite la Tiflis cu tipar trimes de
un mare cărturar român, rătăcit între Brâncoveanu şi meşteri tipografi români.
streini, vlăstar de Domn. E Petru Movilă, Pe una din ele, Liturghierul din 1710, ti
Mitropolitul Kievului despre care un is pograful „Miliail Ştefane-svili—(Ştefano-
toric rus spunea că iui ştie} cui i se cuvi
LITURGHIEI! SLAVONESC 1508 ne cu adevărat titlul de mare : lui Petru vici) ungro-vlah“ cu gândul la ai săi, a
(prima carie tipărită, la noi) I. Turul Rusiei sau lui Petru Movilă ? In imprimat în limba română, cu litere geor
giene, următoarele 6 versuri :
două vitrine alăturate se văd cărţile ti
Bianu şi a regretatului său * colaborator Precum cei streini doresc moşia să-şi oază,
Nerva Ilodoş. Pe un spaţiu restrâns, orân părite îngrijit, cu frumoase chenare de Când sânt într'alfe fări de nu pot să şază;
duită cu multă chibzuire, se înşiră trei icoane, în epoca lui Mateiu Basarab şi Şi ca cei ce-s pre mare băhiti de furtună
Vasile Lupu. Dar cât de vitrege erau îm
veacuri de muncă culturală românească, prejurările atunci pentru vieaţa cărţii ro- Şi roagă pe Dumnezeu de linişte bună:
dela începuturile timide în limbă slavonă mâjneşti, se vede şi din faptul că, în vre Aşa şi tipografii de-a cărţei sfârşite
ale veacului al XVI-lea până la* zările re murile turburi care urmează, tipografiile Laudă neîncetată dau şi mulţumire.
învierii naţionale ale veacului trecut. instalate cu atâta trudă de Mateiu Ba
Cărţile etichetate cu lămuriri necesare, sarab şi Vasile Lupu se derăpănară re
sunt rânduite pe epoci culturale, aşa în
cât să îngăduie vizitatorilor o repede pri pede. Când, 50 de ani mai târziu, marele
vire retrospectivă asupra desvoltării lite Mitropolit Dosofteiu, care în chiliuţa lui
raturii noastre vechi.
Intr’o vitrină se expun cele dintâi cărji
tipărite la noi cu tipar adus din Vene
ţia prin ţările slave. Principele munte
negrean, George Ţrnojevici, căsătorit cu
o nobilă venetiană, instalase într’o
mănăstire de lângă Centime, tiparul
adus din Veneţia şi însărcinase cu
conducerea tipografiei pe mentorul
său, călugărul Macarie. Pătrunderea tur
cilor în Muntenegru distruge însă aceste (iniţiala din LITURGHIER
începuturi de vieafă culturală. George SLAVONESC. 1508).
Ţrnojevici, isgonit de Turci, fuge în Ita
lia, se întoarce mai târziu în patrie, îm- de călugăr la Probota,,lucrase cu râvnă
biăcat în haine de călugăr, încercând să la traducerea scripturilor sfinte, simţi ne Urmează apoi în câteva vitrine cărţile
ridice din nou steagul independentei, dar voia tiparului, el trimise după el tocmai tipărite în epoca fanariotă — preţioase
înfrânt cade în mâna Turcilor, care-1 exi la Moscova, la Patriarhul Ioacliim. „Mul şi acestea — după care se îiişiră cărţile
lează în Asia-Mică. Rămas singur şi ur tă multămită am adus lui Dumnezeu, când tipărite în a doua jumătate a sec. al
mărit de Turci, bietul călugăr apucă şi am primit scrisoarea Prea Sfnfiei Tale'* -XVIII-lea peste munţi, unde prin mun
cl drumul pribegiei, cu literile de tipar răspunde Patriarhul „că şi mai departe ca marilor apostoli ai şcolii ardelene se
