Page 3 - 1926-13
P. 3
UNIVERSUL LITERAR 3
— D-ta nu pricepi... cari peşti sar.
P O V E S T E Stăi. Şi-o lungă vreme trecu în tăcere.
— Iacă vorbi el grăbit, a sărit o ştiucă...
a venit şi ea pe spatele celorlalţi oare
Noaptea cădea peste grindurile singu tă între ci şi cad jertfă pentiu ai lor do şi-au jertfit viaţa, pentru ai lor ca să
ratice, jepcilc înverzite şi ghiolurile al cât noi între noi. se folosească ştiucă ceia şireată... Asta e
bastre. Iacă nici, aproape dc gârla lui Alioşa, ca şi între oameni... Câţi nu se ridică pc
Uneori, c'un cănit scurt, mişcându-şi în noaptea cea mare a Restignirei Dom spatele altora ca să se înalţe şi să le .fia
greoi aripile de-asupra stufăriilor răsă nului nostru Isus llristos, d-ta nu ştii că bine lor ?
reau bâtlani. în fundul apelor sunt peştii cari mor cu — Bine moş Vrabie... dar cu acei cari
— Iaca se apropie şi noaptea şi toate ştiinţă pentru fericirea celorlalţi. rămân... ce se face.
vietăţile caută hodină, vorbi moş Ion — Oum asta ? Moşneagul tuşi şi sc apropie de ure
Vrabie, luntraşul meu. — Ei oum... stăi... o leaoă, să răsucesc chea mea.
— Şi! noi stăm aici în loc să ne îndrep puţin pârdalnica dc ţigară... că nu văd... — Aceia domnişorulc, sunt jertfa
tăm spre Jepca Jidanului... bine. noastră.
— Mai e vreme domnişorulc... pană ce Moş Ion, răsuci ţigara, scăpară în amâ Dar acuma i-a spune d-ta câţi oameni...
ifo răsări luna nu facem nimic... nar şi cu îi zării prin întuneric, faţa o- ar face aşa sacrificiu... câţi şi-ar da viaţa
— lotuşi ar fi mujlt mai bine să fim o soasă şi mustăţile mari... pentru binele altora.
[pacă mai înainte... O aprinse şi începu... Moşul tăcu şi căzu pe gânduri... Multă
Moş Vrabie se uită la mine, fără să „Aici pe gârla asta e un gard... Eu am vreme nu vorbi nimic...
răspundă se ridică în picioare, îşi în ajutat să batem parii. Şi deodată, din tăcerea tristă mi so
dreaptă urechea spre inima deltei, ca şi ,„Dc ce? Ca să închidem tot peştele păru, că de undeva din depărtare, vine un
când ar fi ascultat ceva, seMitoarse spre cure a venit odată cu revărsarea Dună sgomot lin şi mângăios dc clopot... As
mine, vorbind: rei; acuma cu scăderea apelor, din Du cultai şi mi-mi venea să cred.. De peste
— Are să se pornească un vânt iute năre, el simte pericolul şi vine ca să muţenia stepei, în singurătatea aceea
şi nu ştiu zău dacă arc să fie chip să scape de moarte... Şi vin, viu... vin...peşti grozavă, ceva neînchipuit de plângător,
ucide!i ceva. înţelegi întEun ceas, dinţ ghioluri şi jepci. se revarsă în note dulci picurând evlavie
— Cum aşa, de unde cunoşti? din grinduri, din toate stuhăriele... vin în suflet mai tare tot mai tare.
— N’auzi boul băljii se vaită. pc rânduri ca soldaţi şi dau cu botul..., M'apropiai de moşneag şi-l trăsei do
Ajinli urechea, lnir'adevăr din noap şi sar... iu sus... şi caută loc... să scape... haină.
tea care îmbrăcase delta, venea nu vaet — Moş Vrabie, moş Vrabie... Asculţi.
prelung şi fioros. — Da. ascult...
— Atunci? Acu îl îngroapă pe Domnul nostru Isus
— bă ne întoarcem înapoi. llristos... Şi se ridică se aplecă în gemiclii
Nu moş Vrabie, asta n’o facem... N’am şi prin întuneric prinse a.şi face cruce,
Venit eu de geaba atâta loc. şoptind :
— Cum v‘a fi vrerea... vorbi moş Vra „lartă-ne Doamne păcatele noastre... tu
bie cam cu supărare. care din mila ta ai lăsat să te răstig
Tăcu o bucată de vreme. De-odată tre nească pe cruce pentru binele nostru* .
1
sări. Moşul iarăşi căzu pc. gânduri. Şi clopo-
S’apropic de mine „Auzi‘‘? .elc plângeau mai tare, mai dulce, mai
Ascultai. niângâitor... O lumină vie păta cerul a-
— Ce e? întrebai eu mirat sculându-mă colo în fundul deltei.
în picioare şi aţintind din nou urechea — Acolo c Pătlăgeanca vorbi el tra
spre inima deltei. gă udu-mă de mânecă. Mă uitam la el fără
— Plâng clopotele, acolo în Pătlăgean- să spun o vorbă... Prin sufletul meu tre
ca... Acu îl .îngroapă pe Domnul nostru ceau amintiri scumpe. Mă vedeam cipil.
Isus llristos... nu ştii... astăzi e Vinerea cetind la strană în zilele patimilor, pro
marc. hodul, bătând mătănii, şi astăzi, după a-
Moş Vrabie se descoperi şi-şi făcu tâţia ani, cu puşca în mână, noaptea, prin
cruce. inima deltei alergând să ucid.
Mă uitai la el şi ascultai. Din inima Cine-mi răsvrătise sufletul şi-mi lur-
deltei venea un zvon lin de clopot. burasc poezia sufletului de altă dată ?
— Ei domnişorulc, vorbi moş Vrabie începu să-mi fie ruşine de mine.
oftând. Clopotele do mult tăcuseră. Stuful fîşia
Eu socot că n’ar fi bine să ucidem nişte tainic, luntrea noastră se sbătea uşor la
paseri ale lui D-zeu, în noaptea sfântă, malul Dunărei...
mai bine ne-ain întoarce la punctul al Moşul aţipise cu mâna sub cap... Lu
treilea, şi ue-am hodini, dacă uu putem N. DUNĂREANU mina aceia vie, din satul îndepărtai
merge la sfânta biserică cu toţi creştinii... pierise... Delta era neagră şi plină de
Vorbele moşneagului mă atinseră. Cla fior. II scuturai pe moş Vrabie şi-l rugai
sul lui avea ceva rugător. Dar când ajung aici şi simt că liberta să pregătească babăcilc să ne întoarcem
tea lor c dusă, atunci se duc înapoi, şi acasă...,
' — Iacă vezi d-ta eu o viaţă întreagă am -— aleargă iarăşi poşte întregi şi după N. DUNĂREANU
ucis fel de fel de vietăţi, asta e meseria ce-au cercetat totul, se întorc, lângă gar
mea, dar când stau şi mă gândesc, la sân dul ăsta blestemat.... şi s’ opresc..
gele nevinovat, mă cuprinde milă. Şi moşul se ridică în picioare. M o ţ i i
— De ce vorbeşti aşa? atunci, după Se uită lung în noapte şi întinse mâna
ddu oamenii nu trebue să mai trăiască. după ce stătu puţin în ascultare. Ce vuet şi larmă
— Aşa dar nu ştii câtă milă, bunătate, — Auzi, auzi, cum svâcnesc... iacă... S’aude din munţi ?...
câtă dragoste a lăsat D-zeu în sufletul acolo... a sărit o ştiucă... acuma un crap... Vin Moţii cărunţi
păsărilor acestora, pe care noi le ucidem *■ — Cum o ştiucă ? Si mari şi mărunţi
din destracţie? — Du... Că iacă d-tră nu ştii domni- Cu mâna pe armă.
— Bine zici, că eu am venit să mă dis şorulc... ce se întâmplă... Ei dacă au venit
trez, dar d-ta moş Vrabie singur mărtu aici, se pun pc. lucru... şi întâi., vin cra E noapte şi nor
riseşti că ai ucis păsările lui D-zeu. pii... dacă au văzut gardul, atunci, cei Şi sgomotul creşte
— E drept că am făcut în viaţa mea de dintâi se pun ou burta la pământ şi Pădurea şopteşte
toate, vorbi el cu tristeţe dar cu cât vre ceilalţi cari vin după ei, so. ridică pe spa Iar vadul vueşte
mea a trecut, şi trece şi ochii mei nu tele lor şi tot aşa se ridică se ridică, unii Pe urinele lor
mai văd bine lumina sfântă a soarelui, .după alţii, pe spinarea celorlalţi în rând
cu cât mă apropii dc groapă cu atît ja cu apa şi cei cari-au ajuns sus, aproape Să nu dec Sfântul
lea mă cuprinde. de tot, sar peste gard şi iaşa au scăpat Să vie’n pădure
—• Ei domnişorulc, d-ta ai fost poate de moarte... Streini cu secure
prin ţări, ai învăţat multe, în cărţi, dar Moşul întinse mâna... voi să arate ceva, Să tae să fure
şi eu aici în pustiul acesta multe am de dar întunericul era aşa de mare, că a- Şi astăzi pământul
prins... bea îi desluşeam mâna.
Iacă noi, oamenii, nu credem că peştii —i Iacă, vorbi el... acuma sar... 'au sărit. C’atuncea nici iadul
au inimă. — Cine ?... Nici Tainile sfinte
— Ba, da, ştiu ca au... dar ce fel de ini — Crapii. Nu’i scapă — şi minte
mă? Inimă do peşte... — Aţintii urechea... ascultai... în clipa Vor ţine -’n morminte
— Inimă de peşte, dar mai bună ca a aceia mi se păru că aud un fîşiit.. un Că ne-au trecut vadul.
noastră? Peştii sunt) mai de ajutor de svicnct în apa liniştită a gârlei. MARI A BOTIŞ CIOBANI
cât sunt oamenii. Ei mai degrabă sc aju Moşul se aplecă spre mine... Arad 1925.
