Page 3 - 1926-14

UNIVERSUL LITERAR 9
GIOVANNt PAPINI in faţa sfintei cetăţi ; învăţătorul atâtor
discipoli are drept singură tovărăşie doi
hoţi, care-l suduesc şi patru ostaşi cari
mor de urât. Cliiamă deci pe Tatăl tău
să te mântuiască, ori am stol de îngeri
(din Storia di Cristo) icare să te ia de-acolo şi să ne risipească
ca săbii de foc. Altunci vom crede şi noi
Pe culmea măgurei zisă a "Jestei, cele de ele. Rămăşiţele celor despoiaţi se că erai Cristos şi vom cufunda faţa în
Trei Cruci, înalte, mohorîte, cu braţele cuveneau prin lege călăilor. Patru erau pulbere să ne închinăm ţie.
desfăcute ca nişte uriaşi gata să îmbră­ ostaşii cari aveau drept la vestmintele Iar unii dintre preoţi, dând din cap,
ţişeze, se ridică în văzduhul larg şi în­ lui Isus şi făcură din ele pa ru părţi. spuneau :
drăgostit al primăveredi Nu aruncă um­ Rămânea sa ini, care era fără cusutură, — Tu care nimiceşti Templul şi în tre-i
bre ci sunt tivite cu răsfrângerile sclipi­ ţesut dintr'o ibucată. Era păcat să-l taie zile îl zideşti din nou, mântueşte-te pc
toare ale soarelui.. E atâta de mare fru­ căci pe urmă 11‘avea'să-i mai slujească tine ! Dacă înitr‘adevăr eşti Fiul lui
museţea )urnii, în ziua aceea. în ceasul nimănui. Dar unul din ei, bătrân jucător, Dumnezeu, coboară-te de pe cruce !
acela, că nu parc cu putinţă'să se gân­ găsi leacul. Scoase zarurile, le aruncă în Este iui îndemn ce aduce aminte de-
dească cineva la chinuri ; nu -sar putea, coif, ca săgetătorii porumbelului virgi- acela al Satanei în Pustiu. Şi ei, la fel
acele braţe de lemn, să le înfloriţi cu lian, şi sa iul fu ‘tras la sorţi. Dcacuma Satanei* vor o minune. De câte ori au ce­
flori de câmp şi să} atârnaţi, de la una Regele J udei lor nu mai are pe lume de­ rut ei un semn ! Un mare semn ar fi
la alta, cununi de frunze noui, să ascun- cât spinii cununai pe care i-au lăsat'o pe dacă tu ai izbuti să desfaci cele patru
deţi spânzuraturile sub ziduri de ver­ cap, spre mai mare ocară. cuie şi să cobori de pe cruce, sclipind în
deaţă şi să staţi la umbră, fraţilor, îm­ Iotul e săvârşit ; picăturile sângelui văzduh puterea Tatălui, care ar trebui
păcaţi şi binevoitori, întreaga după- său cad încete din mâini pe pământ ilar să ne săgeteze ca pe! nişte ucigători de
amiază ? cele din picioare brăzdează eu roşul so­ zei. Dar’vezi bine că piroanele sunt tari,
Dar Preoţii* Scribii, Fariseii, sadicii, clul crucei. De acuma nu va mai fugi : nu se îndoaie şi că nimeni nu se arată,
răzbunătorii, veniţi acolo să'şi aţâţe gura-i b Ies temătoare, peste puţin, se din cer ori de pe pământ, într'ajutorul
pofta cu priveliştea celor trei agonii, se va deschide largă de agonie, dar va ră­ tău.
frământă de neastâmpăr şi îmboldesc, cu mâne goală de cuvinte pentru totdeauna. De-avalma II bârfeau Scribii, Bătrânii,
glume de rând, încetineala P.omaniilor. Ucigaşii pot fi mulţumiţi de ei înşişi şi până şi soldaţii cari 11‘avcau nici un a-
Centurionul dă o poruncă. Doi ostaşi
se apropie de Isils şii-1 despoaie, cu miş­
cări repezi şi grosolane, de toate veşmin­
tele de pe el. Răstignitul ţrebue să fie
gol : ca cel ce intră în bac, spune un
vcchiu cărturar.
Abia ce-1 văd despoiat, îi trec două
frângiii pe subţiori şi-l trag în, sus pe
Cruce. La jumătatea trunchiului e un
piron drept scaun şi trupul trebue să gă­
sească acolo o rezemătoare chinuitoare
şi dureroasă. Un alt soldat sprijinind
scara de unul din braţele de-a curmezi­
şul, se urcă sus cu ciocanul, apucă mâna
care vindecă leproşii şi mângâie părul
copiilor, o întinde pe lemn, înfige un cui
în mijlocul palmei. Cuele sunt cam
liun.gi şi cu o capsă dată, să se bată bine.
Fierarul cel neînvăţat dă o lovitură
care străpunge pe dată carnea, şi-apoi
alfa şi o atroila, pentruca vârful să intre
vârtos şi să nu rămână afară, decât
capsa. Puţin sânge ţâşneşte din mâna
găurită pe mâna care bate, dar harnicu­
lui lucrător nu-i pasă şi) bate mai de­
parte, voiniceşte, până ce treaba nu-i
făcută cum se cade. Atunci se dă jos şi
face la, fel cu mâna cealaltă.
'Poţi au amuţit, cu nădejdea că vor
auzi urletele blestematului. Dar Isus
tace iu faţa călăilor, precum a tăcut în
faţa judecătorilor.
Acum e rândul picioarelor. E un lucru
care se poate face de jos, căci) crucile
romane nu sunt prea înalte, aşa că de
se lasă acolo multă vreme trupurile o-
■sândiţilor, pot ajunge până la ele câinii
şi şacalii să scormonească măruntaiele
şi să le mănânce.
Ţintuitorul ridică în sus genunchii lui
Isus, pentru ca laba picioarelor să se
lipească, întinsă bine, de lemn; iar după de spânzurătorii streini. Otrăvitorul no­ mestcc, până şi hoţii, cari totuşi păiti-
ce ia măsura, cu un beţişor, pentru ca rodului* duşmanul Templului şi al Orân­ meau la fel cu dânsul.
vârful de fier să se înfigă între două duirii, e ţintuit cu patru piroane zdra­ — A mântuit pe alţii şi nu se poate
oase, repede lovitura; în ccl dintâi pi­ vene pe stâlpul neruşinării. Stăpânii din mântui pe el ! Nu este Regele Israelu­
cior şi strânge cuiul până ce nu se înţe­ Ierusalim, din astăseară, vor putea dor­ lui ? De e Cristos, Alesul lui Dumnezeu,
peneşte bine. Asemenea face la celălalt mi somn mai liniştit. coboare de pe'cruce, să vedem şi să
picior şi în celo din urmă priveşte în sus, O larmă de rânjete drăceşti, de stri­ credem. Se dă în paza lui Dumnezeu ;
cu ciocanul în mână, să se încredinţeze găte voioase, de glume crunte, se ridică clacă Dumnezeu vrea să-i aibă cu tot
că lucrul c făcut cum se cade, căi nu clin mijlocul înghesuielii ce se grămădea dinadinsul, scape-1 acum, căci a spus :
lipseşte nimic. Şi-a uitat de placa scrisă, în preajma (lealului. Iat-o colo, pasărea Eu sunt Fiul lui Dumnezeu.
pc cure-o luaseră de la gâtul lui Isus cea afurisită, cobitoare, ca o bufniţă ţin­ A dat zvon în ţarăica a venit să aducă
şi o aruncaseră» jos. O ia, apucă iar scara tuită cu aripile întinse la uşa ţăranului. viaţă dar nu c în stare, acuma, să scape
şi cu două ţinte o prinde în vârful trun­ Săracul care voia numai un suman, a- ol însuşi de moarte ! S‘a lăudat că este
chiului crucii* de-asupra capului încoro­ cum e despoiat ; hoinarul oaie m‘avea o Fiul lui Dumnezeu iar Dumnezeu nu se
nat cu mărăcini. piatră să‘şi odihnească funtea, azi are mişcă să deslipească pe copilul său de
In sfârşit se dă jos, aruncă ciocanul şi tun frumos căpătâi de lemn ; înşelătorul spânzarătoare. Atunci, 11'a spus decât
se uită dacă tovarăşii au isprăvit. Tâl­ care trăgea pe sfoară cu minunile lui, minciuni: nu-i adevărat că a mântuit
harii sunt şi ei gata, toate trei Crucile nu mai are mâinile slobode să frământe pe cineva şi nu-i adevărat că Dumnezeu
au jertfa lor de carne. Ostaşii se pot noroiul ce da vederea orbilor ; Regele, îi e tată ; iar dacă a minţit întru acea­
odihni, pot împărţi hainele, căci cei de are drept tron uin cui tare de lemn ; sta, a minţit şi întru tot şi-şi merită soar­
sus, de-acuma nu vor mai avea ncvoe pizmuitorul Ierusalimului e spânzurat ta. N‘aveam nevoe de această dovadă dar