Page 6 - 1926-14
P. 6
6 VMPERSUL LITERAR
DANTE. — De loc. — Dacă, vă spun Cântecelor
că sunt vindecat. — Dar să vorbim de
voi — de muma voastră — de Genuna [cfrfeANÂ d<£
Donaţi pe care aţi făcut bine că aţi iu In umbră de pădure licurici,
bit-o. — Cele care s’au petrecut între noi - O, cânturi dragi crescute ’ntre zăbrele—
nu vă priveau. Genuna a fost o femeie Voi mi-aţi împodobit un cer cu stele
cum sunt puţine : Demnă şi de iubire Şi v‘aţi pierdut, în umbra deasă, mici,
şi de respect. Cu visele şi gândurile mele.
Putea însă să mă înţeleagă ? Eram în Milton, după ce orbise, s’a însurat pen
surat cu alta — cu o nălucă... Eu am Şi sta fi aşa, comori ascunse ’n lut tru a treia oară cu o femeie foarte fru
fost vinovatul. Vrăjite de zeiască armonie moasă. Intr’o zi, un prieten ii spune că
Şi. poate nici eu : Nimeni nu poate Şi nimenea pe lume nu vă ştie femeia lui e un trandafir.
să fie de cât ce este. Ea, ce-a fost — eu, Şi nimeni, poate nu v’a cunoscut
ce sunt.... Atât de ’ndurerata melodie. — Aşa c, răspunse Milton, nu ştiu asta
FIICA LUI (mângâindu-1). — Destul, după culoare, dar am aflat-o după spini!
tată, te rog. In voi o lume-nm vrut să investmânt,
ÎNTÂIUL FIU. — Ţi s’a aprins din nou Dar lumea ’mi piere ’n voi neînfeleasă— Antoi.ne, celebrul regisor, strigă unei
obrazul. — O, soarta mea şi-a voastră-i nemiloasă. artiste bătrâne care repeta pe scenă :
— Nu aşa, doamnă ! Nu ştifi cum se
AL DOILEA FIU. — Şi mâna îţi arde —Ca voi o licărire şi eu sânt
iar... Şi tuturor uitarea ne e casă. urcă o scară !
DANTE. — Dine. Mă liniştesc. Cât La care primi următorul răspuns :
— Domnule sunt de 32 de ani de când
despre sănătos — uitaţi-vă la mine... (se Dar, poate cerul bun s‘o îndură, Icctiesc în catul al şeaselca !
scoală fără şovăire). Iată: slăbiciunea Din moartea mea un cânt să se resfire :
mi s’a dus... Nu mai sunt înfriguratul Va plângem el o şoaptă de iubire
pe care l-aţi găsit. (Dante se mişcă în Şi eu din noapte'mi mă voi bucura Tristan, Rernard îşi defini într’o zi pre
timpul acesta cu siguranţă printre copiii Că-am mai trăit o clipă ’n amintire. cum urmează situaţia sa faţă de feciorul
lui). El se duce apoi spre colonada ce său din casă :
!
da spre mare). Puteţi prin urmare să EUGEN VICTOR — Deosebirea'dintre stăpân ş slugă
nu mai aveţi teamă. Vedeţi singuri : constă în aceia că amândoi fumează a-
Nevoie n'am de sprijin. Puterile mi s’au ceiaşi calitate de ţigări, dar că numai
întors (se opreşte lângă coloană uitân- unul le plăteşte ! I
du-se spre mare).
(Efect de lumină roşie) Voltaire, întrebă într’o zi pe un tânăr,
In ce glorie apune ! şi ce frumoasă ce profesie vrea să aleagă.
e marea — viaţa ! şi cum amândouă — Medicina, răspunse tânărul.
au să se ducă odată cu el, să se înnece — Cu alte cuvinte, răspunse Voltaire,
In întuneric, să nu mai fie. — Da. —Dar voi experimenta cu materii necunoscute,
şi cum are să renască şi el şi totul — pe un corp necunoscut !
mâine. — Aţi auzit, copiii mei — mâine !
— Căci orice azi are un mâine — îl Dante, fiind numit ministru plenipo
are să n'o uitaţi. tenţiar la Roma de către Senatul din
(în extaz) Florenţa, nu se putu decide tl.ică c mai
Marea ! Soarele ! Viaţa ! bine să plece sau nu. La un moment dat,
(cu linişte către copiii lui) exclamă :
Şi acum am, să vă rog şi eu ceva. DANTE. — Nu, prea iuibta mea, tu — Cine rămâne aci, dacă plec cu ? Ci
(se aude sunet de clopot ce chiamă la n’ai fi fost. o Genuna Donaţi. ne pleacă, dacă rămân aci ?
masă) BEATRICE. — Aş fi fost o femeie ca
— Tocmai la asta mă gândeam : Clo toate — iar dacă nu ca toate — o făp Lord C.corge ţinea un discurs electo
potul chiamă la masă. — O mulţumire tură supusă tutulor legilor vieţii pămân ral, când o cărămidă sbură prin fereas
— o mare mulţumire faceţi-mi-o... Voi teşti. Trecerea unui nor pe cer, ploaia, tră şi căzu la picioarele tribunei. Fără
sunteţi obosiţi, veniţi de pe drum, sdrun- căldura, frigul, dorinţele, ispitele — mai a se turbura, exclamă.
cinaţi de emoţiuni... duceţi-vă fără grijă puţin do-atâta — un sgomot, un sunet — Acesta e unicul argument al adver
la masă — fără nici una. Mai e în sfâr prea ascuţit sau prea aspru — mi s’ar sarilor mei !
şit şi altceva şi am să v’o mărturisesc : fi răsfrânt în suflet ca într’o oglindă,
vroi să mă reculeg — să rămân singur— mi l’ar fi întunecat — mar fi făcut rea,
aşa sunt poeţii... duceţi-vă fără, fără ni- posacă, cicălitoare — şi ce-aş mai fi fost RUD. A. KNAPP
ci-o grijă (îi duce binişor spre galerie).— eu atunci pentru tine ? Şi, iar, chiar da
— O voiesc — sunt bine — cu totul. că aş fi urmat să te iubesc, aş mai fi
(după ce dispar) fost iubită de tine ? şitul şi ce e întuneric pentru ochi o-
Singur încă odată. DANTE. — Te-aş fi iubit şi atunci, meneşti, şi aud un graiu ce e tot lumină
(ducându-se spre colonada din drepta) Beatrice, ţi-o jur ! şi ce e şi cântec şi mângâiere — un
în faţa nîărei, a soarelui, a cerului. BEATRICE. — I-ai mai jurat, şi Genu- graiu clin care es toţi fiorii şi toate cu
SCENA VI. nei Donaţi. — Dar eu nu m’am mâhnit getările şi simţirile omeneşti, iar extazul
— căci ceva în mine îmi spunea că n’o
Dante, Umbra Beatrlcei. în care mă duc e al neînchipuitelor plă
vei iubi... O ! Cum nici pe mine nu m’ai ceri şi pentru el nu e nici timp nici loc.
BEATRICE. (apărând în stânga lui).— fi iubit. — iar pentru ca să fii al meu prea iubitul meu...
Sorele acesta, Dante, marea dinaintea în eternitate — şi numai al meu, —m’am DANTE. — O lumină ce e întuneric
căreia te afli, şi ce e aşa de frumoasă, desbrăcat de haina trupească. pentru ochi omeneşti..
cerul spre care ridici ochii şi ce-ţi pare Aşa te-am iubit eu Dante. Căci afl’o : (se duce spre masă)
aşa de dulce şi de adânc, ce te farmecă nu boala m’a doborît. Eu m’am lăsat să O lumină ce este şi văzută şi auzită,
atâta, nu sunt iubitul meu, decât um mor. Căci trebue să ştii, prea iubitul o lumină ce este graiu, cântec, mângâ
bre searbăde pe lângă frumuseţile ne meu, ce nu ştiu ceilalţi oameni. iere; din care ies toţi fiorii... (Către Bea-
închipuite pe care le văd alţi ochi — pe Nimeni nu moare de cât atunci când trice). — Beatrice, mai vorbeşte-mi...
care eu din lumea mea le văd —ce sunt vrea, şi nu e om care să nu vrea să BEATRICE. — Nu ; îţi va spune în
In mine — şi pe care le vei vedea şi moară când nu mai are dorinţa să tră curând gândul tău ce mai trebue să ştii.
tu — ce vor fi şi în tine. iască. (Beatrice dispare)
DANTE (deşteptându-se ca dintr’un DANTE. — Dar eu, de ce mai trăiesc Beatrice ! Beatrice ! (se uită împrejur).
vis). — O ! Beatrice — tu ? încă, Beatrice ? N’o mai văd.
BEATRICE. — Eu — da totdeauna Mai este vre-o dorinţă în mine ? (Se aşează la masă. — Meditativ ia con
eu — eu care nu mai sunt, şi tocmai pen BEATRICE. — Mai este una. Nu ţi-ai deiul şi o hârtie — scrie —)
tru aceasta sunt — căci nu trăiesc oare sfârşit poema. „Lumină ce...
acum în tine mai mult ca oricând ? DANTE. — E adevărat (meditaţie). Ce SCENA VII.
DANTE. — Nu, Beatrice, tu ai fi fost le şease terzete... Dante, cei doi fii.
aceeaş pentru mine chiar dacă ai fi ră BEATRICE. — Şi pentru aceasta te AL DOILEA FIU. — Tată !...
mas printre fiinţele pământeşti — mai mai răpeşte soarele pământesc, cerul a- ÎNTÂIUL (către al doilea). — Pst !
mult poate... cestei vieţi ce-ţi pare aşa frumos încă, DANTE (cu condeiul în mână, cu ca
BEATRICE. — Nu, prea iubitul meu, marea... pul sprijinit în palmă). — Lumină ce...
nici eu, nici vre-o altă femeie n’ar fi DANTE. — Dar ce vezi .tu Beatrice, în ÎNTÂIUL FIU (către al doilea). — Să
fost pentru Dante decât ce-a fost soţia viaţa ta de dincolo, de aceasta, spre a-mi ne retragem. — îşi scrie terzetele.
lui — una sau mai multe alte Genuna vorbi mie astfel ? Finele actului al II-lea
Donaţi. Nimic mai mult — nimic mai BEATRICE. — Un soare ce n are mar
mult — mai puţin poate. gini. O lumină ce cuprinde în ea nesfâr- ALEXANDRU MACEDONSKI
