Page 4 - 1926-14
P. 4
( US [VERSUL LITERAR
dovada s‘a arătat, limpede, s‘o poată,
«dea toti > ma i liniştit decât aşa, suflc-
1 nostru nu poate să fie. In clipa asta,
inunea ar fi fost cu putinţă, nai' mai
acolo ţintuit să pătimească ; clar ce
ti c gol şi isoarelo, candelă a lui Dum-
'zcu. ne luminează ca să sc vadă mai
ne încreţiturile feţii lui şi gâfâitul
ooiu al pieptului.
Ce mare păcat că Romanii nu îngă-
te străvechea noastră osândă pentru
estemători, căci nc-am fi vărsat focul
ai bine, unul câte unul, bătându-te cu
etre : şi fiecare din noi ar fi avut par-
a lui de gust, luând la ochi capul cu
ctrele bine sparte, să le umplem de
inătăi, de strivituri, de sânge, să ie
ibrăcăm într‘un suman de ]»ictre, să
ascundem într‘un munte do bolovani — FRONTISPICIUL DIN TRIODION, 1700 —
dinioară în faţa femeii păcătoase, le
it lăsat .jos, pietrele, dar azi n’meni n‘ar
dat îndărăt şi ai fi plătit pentru tine L U N A ,
pentru ea. Şi crucea e bună, dar nu
nple inima privitorilor le mulţumire, A ajuns subiect demodat şi banal
acă cel puţin aceşti streini ne-ar fi Doar în cărţi, dar pe drumul iii ii nu:
igăduit şi nouă să dăm odată cu ciocn Nu pe cer strălucit şi ‘fighiţit, de cristal,
ii în cuie ! Nu răspunzi ? Nu mai ai .Ci pe drumul pe care mergi tu —
iftă să propăvăduieşti ? Nu eşti în stare
i cobori ? De ce nu bincvoeşti a ne. a- Ca o pavăză‘|i trece ‘nainte, lucind,
uce şi pe noi la maica credinţi tale ? Peste porţi, peste plopi fără foi,
acă trebue să te iubim, apoi dovedeşte- Când te-opreşti undeva, stă şi ea din colind
mai întâi că Dumnezeu te iubeşte pâ- Când porneşti, reporniţi amândoi.
î întratât încât face o mare minune ca
i te smulgă morţii ! Staţi de vorbă, aiurând, peste negre-arături,
)ar Dumuezeescul ţintuit tace. Sfâşierea Poposiţi lungă pcmii bătrâni,
ig urilor care încep, nu e atât de ciim- Speriaţi, răsăriţi ia răscruci albăstrii,
lită pe cât sunt cuvintele fraţilor care-l V‘aplecaţi, lăcrămând, pe fântâni.
Lstiignesc a doua oară pc crucea înfri- Tălmăciţi cotiturile -n câmpii ‘nverzit,
jşetoarei neştiinţe... Pe când tot e ‘ntr‘o ceaţă îmbrăcat:
Răsuflarea lui Gris tos se făcea tot mai Ochii tăi. sau ni ei, vioriu strălucesc,
reoaio. Pieptul i se umflă cu ostenită Ca .prin fum, luminând tremurat—
ămânlare, să bea un strop de aer mai
uit ; capul i se lovea de nodurile lom Când c ’ntins, ne ’ntrerupt, cânipu’ întreg, sub polci
ului; inima—i zvâcnea cu bătu’ repezi Şi doar tu îţi ţii drumul, stingher.
năvalnic^ care-l zguduiau, voind par- Ai simţit: ochiul tău arde mi flacăra ei
i să-l/ smulgă ; frigurile însetate' ale Şi-l priviţi amândoi de pe cer —
istigniţilor îi ardeau tot trupul, ea şi
im sângele i sar fi prefăcut prin vine Iar când, palidă, ea, ca un chip vestejit,
i foc curgător. Trupul întins în acea Se ‘nvcleşte cu vineţii zori,
^suferită aşezare ; ţintuit în grinzi fără Tu, pe masa cu cărţi, îţi laşi capu’ aurit,
itinţă dc-a scliimba locul ; ţinut de Luminând, ca pe-o boltă de nori. —
âinilc care sc spintecau dacă se lăsa în MII1A1L CELAR1ANU
>ic, iar dacă le ţinea în sus, oljoseau
rea tare mijlocul sfâşiat şi biciuit : n-
d trup tânăr şi dumneaeesc, care iu
âtca rânduri pătimise ascunzând un su- vieţii celor însetaţi, care-a trezit morţii mai josnice la cucernicie şi a căzut iu
ct prea mare, era acum un rug de du din sicrie şi din morminte, care-a făcut mâna înjositorilor şi a diavolilor ; u a-
re pe care ardeau, de-avalma, toate să umble pe cei încremeniţi de dambla, dus viaţa şi-i dau în schimb moartea cea
irerilc lumii. care-a izgonit diavolii din sufletele în mad păcătoasă,,,
Răstignirea într‘adevăr, după cum dobitocite, care-a plâns cu cei ce plâng, Se părea că firea însăşi ar li voit să
ărturişi un retor ucigaş care muri a- care-a făcut să se mai n iscă odată, L- o ascundă grozăvia acelei vederi. Cerul,
isinat mai înainte de Cristos, era cel viaţă nouă, cei păcătoşi, în loc să-i pe care fusese senin toată dimineaţa, se în
ai crud şi mai grozav dintre chinuri, depsească, care a propovăduit, cu vorbe tunecă pe neaşteptate. O ceaţă deasă, de
cela care dădea cele mai mari dureri de poezie şi cu dovezi de. minune, acea par‘că ar fi venit din smârcurile Iadului,
pentru mai multă vreme. Dacă se a- iubire desăvârşită pe care brutele smin se ridică în spatele dealurilor, şi încet-
ta teanosul, o lâncezeală jalnică gră- tite, tăvălite în somn şi sânge, n‘ar fi încct se risipi în toate colţurile zării.
:
*a moartea ; dar erau unii car se do- fost nici odată în stare s‘o descopere. A Un stol de nori negri se apropie de soaie,
îdeâu mai tari, îndurând din ce în ee închis rănile şi i-au rănit trupul lui cel de acel plăpând şi limpede -oare de A-
ai anul't, până a doua şi chiar a treia neprihănit ; a iertat făcător lor de rele priîi care încălzise mâinile călăilor, îl
. Setea frigurilor, congestia iuimei, în- şi e răstignit, nevinovat, de răufăcători învălui, îl năpusti, şi la urma urmelor,
.peniirea vinelor, începăturile muşchfl- în mijlocul rău-făcălorilor ; a ii b't în îl acoperi cu o perdea groasă de negură.
r, ameţeala şi zvâcniturile capului, neştire pe toţi oamenii, chiar şi pe aceia „Tar până la cel de-al noulea ceas, fost-a
41
oaza sfâşietoare şi mereu crescândă, cari nu-i meritau iubirea, iar ura l-a ţin întuneric peste tot ţinutul acela .
i erau în stare să-i răpună. Insă cei tuit aici, unde ura e pcdepsUă şi pedep
ai mulţi, după douăsprezece ore, îşi seşte ; a fost mai drept decât însăşi* drep (din italieneşte de)
ideali sufletul. tatea şi s‘a săvârşit, pentru el, cea mai
vicleană nedreptate ; a chemat vitele cele ALEXANDRU MARCU
Sângele celor patru ram ale lui Isus
închegase în jurul cuelor de fier dar
•j'ce mişcare făcea să izvorească şiroaie
re se prelingeau încet pe cruce în jos
picurau pe pământ. Capul i se îndoise,
* înţepenirea gâtului, înir'o parte ; o-
lii. ochii aceia muritori în care se ură
sc Dumnezeu să privească pământul,
înecau îu sticli rea agon iei ; iar buzele
nete, crăpate de lăcrămi, uscate de
te, strânse de răsuflarea grea, arătau
•mele celei din urmă sărutări, săru-
rea ciumată a Iudei.
Aşa moare Dumnezeul care-a scăpat
; friguri pe bolnavi, care-a dat apa
