Page 5 - 1926-14

tJNlVtRSVL LITERAR
MOARTEA LUI DANTE
ALEXANDRU MACEDONSKI
SCENA IV. — Actul IL
Muzele, Gândul lui Dante.
— Melopee muzicală —
(Muzele apar)
UNA DIN MUZE (recitativ)
El doarme — doarme liniştit —
In somn nu este suferinţă, —
înalta soartă şi-a ’mplinit,
Şi viaţa nu l-a biruit —
Purtat plin slăvi e de credinţă
Şi doarme — doarme liniştit.
MUZELE (cor)
înalta soartă şi-a ’mplinit
O ALTA MUZA (recitativ)
Mai o, surori, o amânare,
Căci Zeii astfel o voiesc:
La prea înalta lui cântare
Terzete, şease, mai lipsesc.
MUZA EPOPEI EI
Pe mine Muza Epopciei,
Aceste versuri mă privesc :
In rytmul sfânt al melopeiei
Le simt că ’n mine înfloresc.
MUZA PRECEDENTA
Atunci?
MUZA EPOPEI EI
Intr’una priveghindu-1,
Aştept, dureri să mi-1 frământe,
Şi când senin îi va fi gândul
In somnu-adânc să i le cânte.
(Apare Gândul lui Dante)
MUZA EPOPEIEI (văzându-1)
Dar ce văd? însuşi el s’arată
Mai luminos ca altă-dată.
MUZELE (cor)
Mai luminos ca altă-dată.
GÂNDUL■
El, da — căci e furat de-o pace
Ce firea toată i-o preface
Şi ce-1 tot duce spre-o ’nălţare
Ce-1 pregăteşte de plecare.
MUZELE (cor)
Tihnită fie-a lui plecare.
O MUZA
Dar răni având mereu deschise,
Bun gând uşor ai fi putut
înconjurat să-l laşi de vise.
MUZELE (cor)
Uşor — uşor ai fi putut
înconjurat să-l laşi do vise.
h
de ALEXANDRU MACEDONSKI
GÂNDUL ripi.... O ! şi într’un vis pe care nu-1 mai
Şi tocmai astfel am făcut. — ţin minte ! dar a cărui frumuseţe, a că­
El trece-acum dintr’o poiană rui lumină îmi umple încă sufletul.... —
De ’nvoalte roze de argint Cuvintele pe care le-am auzit apoi —
Către lumina diafană Vai ! de ce nu le ştiu? Sunetele lor se
A unui verde labyrint, deşirau de pe o cordea de aur şi cădeau
Cireşii ’n cale-i înfloreşte unele după altele ca nişte mărgăritare,
Sub pasul lui lalele cresc — iar armonizându-se întocmeau ca un
O adiere-1 răcoreşte cântec. O ! şi ce cântec ? Al însuşi celor
In visul lui Dumnczocsc. şease tertete de pe urmă ale epopeici
MUZA EPOPEIEI mele... In sfârşit... Ce e de făcut ? Sune­
De visu-i dar te foloseşte, tele vorbelor nu mi-au rămas în minte...
Şi ’n somnu ’n care e-adâncit, Mi-a rămas numai ca un parfum al
Ascultă — şi adânc strecoară lor... Şi cu toate aceste, ceva îmi spune
Al Epopeici lui sfârşit că ele nu pot să fie stinse de. veci —căci
Ce ş’a lui viaţă o sfârşeşte s'o ştiţi, copiii mei, cântecul vine de sus,
Pentru ca el să nu mai moară dela Zei. Cum mi s’a desvelit taina, e
GÂNDUL greu să’ vă spun, dar tot. o să ’ncerc...
Este-o minune cum robeşti... — (mângâe pe unul din copii). Chipul tău
Voi face tot ce porunceşti. nu s’a schimbat mult... (mângâie pe ce-
MUZELE (cor) lalt). O, nici al tău ! — (Mângâie pe fiica
Strecoară 'n somnu lui — strecoară. sa). Al tău şi mai puţin. (In vremea a-
Al Epopeici lui sfârşit ceasta copiii lui Dante s’au lăsat treptat
Şi să-i rămână ’n tipărit în genunchi împrejurul lui) — O să ’n­
Pentru ca el să nu mai moară. cerc dar, deşi e mult de atunci.
MUZA EPOPEIEI — Ştiu eu câţi ani aveam? Cinci-spre-
(apropiiindu-se de gând) ze?e, şeapte-spre-zece ? Poate mai puţin,
Deci iată-1... dar peste şeapte-spre-zece, nu, şi... copi­
(şoptindu-i lung la ureche) lărie curată,... într’o noapte m’am deş­
Ţine-1 minte bine. teptat din somn în hohote de plâns, iar
GÂNDUL când mi-am reluat firea ştiam doar a-
N’ai grijă... — E de veci în mine. tât: că-mi vorbiseră glasuri dumneze-
eşti şi că numai ciuda că nu ţineam
(Gândul piere) minte spusele lor, îmi smulseseră la-
O MUZA crămile.
(mişcare a ei ascultând)
Dar... — Păsuri vin pe neştiute Ce este însă ciudat de tot, e că, târ­
Şi... (Melopeea muzicală înaintează) ziu — la începutul vremei când înce­
MUZELE pusem să mă duc din cerc în cerc spre
Să ne facem nevăzute. locul chinuiţilor de veci şi când terzet
SCENA V. după terzet se înşiră cu înlesnire sub
Fiii lui Dante, apoi Daute şi Fiica lui pana mea, nu ştiu de ce-mi veni gân­
dul că nu le scriu eu — care să fie a-
INŢAIUL FIU. — La urma urmei cinci cest mister copiii mei ? — şi că vorbele
scuzi pentru doi cai la lectica în care
ce isvorau de sub pana mea şi ca dela
se vor urca tatăl şi sora noastră, cât sine meşteşugite în versuri, mi-ar fi su­
şi pentru conducător, şi un scud de flate de altcineva în auz — de un alt­
fiecare cal pentru noi, nu este tocmai cineva care nu eram eu, dar care putea
scump. — De-aici la Padova e un drum, prea bine să fie cel din visul meu de o-
şi bătrânul Bepo ne-a îndreptat bine. dinioară — chiar el — chiar el care mi
AL DOILEA FIU. — Mult nu e — dar le înoia în minte şi că...
e mult de tot când ţil-estc punga aproape ÎNTÂIUL FIU. — Cum te oboseşti,
goală. Ah! mare lucru e şi banul! Cât tată.
soare şi câtă putere e în el.
DANTE (Dante s’a arătat sprijinit de
fiica lui şi a auzit cuvintele din urmă).—
Nu copilul meu — copiii mei — soarele
şi puterea sunt în suflet — în tinereţe
şi în sănătate — într’un cuget curat.
(Aşezându-se): Nu mai am decât unul
din aceste trei bunuri, dar tot am mult.
Cu toate acestea ce frumos era totul în
mine şi împrejurul meu, când aveam şi
pe celelalte două. Oh! tinereţea! cum s’a
dus! (mică pauză). Dar sănătatea ?...
Cum m’a lăsat şi ea ! Şi câte puteri su­
fleteşti nu mi-au dat, — sufleteşti şi tru­
peşti — şi una şi alta. Dar veniţi mai
aproape de mine, trageţi câte un scaun
— Aşa ! — Aşa — Nu v’am văzut de
atâta vreme, copiii mei — (îi mângâie),
cum vă doream, (sărută pe cel mai ma­
re). Pe tine — O ! Cât (sărută pe cel
de al doilea) Cât — Cât şi pe tine! (să­
rută pe fiica sa). Dar pe tine ? Aş avea
oare graiu să-ţi spun ?
ÎNTÂIUL FIU. — Tată. te oboseşti
însă....
DANTE. — Nu, rău nu-mi face — bine,
da.
AL II-LEA FIU. — Ori cum... cred....
DANTE. — Crede ce-ţi spun eu, —
sunt odihnit — vindecat. Venirea voas­
tră a făcut minunea. împărăteşte ca a-
cum iTam dormit de mult — de când
eram cdpil — dacă am fost copil vre-o
dată. Gândiţi-vă: trei ore de somn în
şir — şi de somn liniştit — dulce glumă 1NMORMINTAREA LUI CHRISTOS
e asta?... legănat de aripi, sărutat de a­ din Triodul Penticostar slavonesc (1550).