Page 3 - 1926-16
P. 3
'VERSUL LITERAR 3
Vioara mută Din trecut
— Fragment de roman —
de N. DAVIDESCU Părea liliacul istrăvechei livezi,
Sub fluturi fără de număr,
■ia Postelnicu sări din otomobil, debilitaţi de adversitatea impondera Ciorchină de-azur peste-un lac de zăpezi
:ă mantaua de praf şi pălăria în bilă a împrejurărilor. Se uita cu tris Căzându-i pe umăr !
unui servitor bătrân, şi întrebă teţe la vară-sa şi gândul că o soartă la
e cineva în casă. Era o fată a cărei fel ar arunca şi peste zilele luminoase In pieptn-i sporea ca ’ntr’un antic ulcioi
jsete luminoasă şi zveltă răscolea alo Măriei ceva din neajunsurile strivi Sălbaticul vieţei şuvoi,
nea unei naiade la râu. Lucreţia toare ale ei, o făcu să se ridice în ca Şi candele aprinse-i puneau sub picior
;i îi eşi înainte. Privirile lor se în- pul oaselor, ca o reacţiune instinctivă A nalbelor foi !
jară câteva clipe reciproc cercetă- împotriva unui duşman necunoscut şi
Lucretia nu-şd putu opri un su- invizibil, şi să adaoge repede: închisele inimi păreau că se rup,
e mulţumire : — Asta nu ! Maci noi, desveliţi pe colnic!
Tot mai frumoasă te faci, urîcioaso. -- Ce ? întrebă surprinsă Maria ? Sub leagăn de holde, prindea visul trup,
aproape un an de când nu te-am Lucreţia, vcnindu-i peste mână să Ca bobul în spic !
văzut. Aştepţi oare să viu eu la explice multipla ţesătură sufletească
din care eşise exclamaţia ei, căută o In braju-i ce naşte grădini de ‘ntunerec,
ria simţi o scurtă strângere de ini- deviere, şi spuse cu oarecare greutate Vreau fruntea-mi pierdut s‘o cufund
v'ara ei părea şi mai suferindă ca în găsirea cuvintelor : Rotundul din pieptu-i o clipă să-l ferec,
jicei. Graţia ei flexibilă şi pală se — Când te gândeşti că noi două sun De-al boljei rotund !
se până la străveziu, iar fineţea li- tem singurii urmaşi ai acelor Postelnici
■ şi a trăsăturilor ajunsese slăbi mândri, puternici şi de ispravă!... AftTUR ENAflESCU
şi şovăială. Avu totuş puterea — Dar copiii tăi ?
stăpânească această primă impre- Lucreţia tresări. Făcuse şi ea, astfel
i să răspundă repede : într'un moment de uitare de sine aceiaş
Şi de ce nu ai veni şi tu la urma deosebire îndelung şi îndârjit reproşată
i să mă vozi ? Conacul meu a fost multora, între ea, Postelniceasă şi băr
vreme şi locuinţa ta. Sunt locuri batul oi, simplu popă. Simţi inima că-i
nuri care nu pot de cât să-ţi facă bato repede, cu ciudă şi adăugă :
re.
opri brusc o clipă pentru a întreba
Dar Ana, Ion, ce fac ?
ireţia răspunse automatic aproape:
Copiii ? Bine amândoi. Ion e prin
Ano, vino numai de cât după noi
ădină. îşi aminti apoi că Maria nu
base decât de copii, şi că de bărba-
i nu spusese încă nimic, şi âdăogă firea ei şovăitoare, zămislită din con
iluat: trastele cele mai capricioase, simţea o
?i Luca e bine. Tot prin oraş e şi el. adex arată înviorare ritmică la apropie
ria îşi muşcă uşor buzele, şi răs- rea de Maria, al cărei caracter ferm, a-
? repede: vântat deşi chibzuit, şi ingenios, o cu
Ştiu. Mi-a scris acum vre-o două prindea ca un val binefăcător de apă
ă vrea să mă vadă. Pentru asta am rece într'o zi înăbuşitor de caldă. Maria.
nit aşa pe neaşteptate. care urmărise cu adâncă dragoste toate
Da ? Ţi-a scris el asta ? întrebă aceste dureroase răsturnări de stări su
■insă Lucreţia. Ce va fi vrând fleteştii în sufletul verei sale mai mici,
? o luă de mijloc, prieteneşte, şi răspun
Nici eu nu ştiu. II ştiu foarte puţin se cu cel mai firesc ton din lume :
c să mă vadă. — Şi mie mi-era dor să te văd. Mă
Exagerezi şi tu. gândeam chiar să te iau la ţară pentru
:ură apoi amândouă şi intrară sub câtva timp. Vii ? .tresări de bucurie.
la
început
Ana,
işul des al copacilor. Parcul a- Gândul de a petrece o vreme în tovără
şi casele lui, făceau parte din a- şia Măriei deştepta în ia fibrele unor
1 Lucreţiei, şi fusese timp de mai — Fireşte că da. Mă gândeam însă nu emoţii de dulce şi copilărească amintire,
?• generaţii leagănul şi adăpostul mai la nume. Ei se numesc simplu: îşi aminti însă că tatăl său nu ar ve
iei, Postelnicu. Era aşezat pe crea- Stroici dea cu gând bun acest lucru şi că,
iealului, până sus. înălţimea lui Intre timp venea repede după ele şi după aceea, ar găsi mijlocul să o sâ
mea oraşul întins ca nişte maţe Ana. Era o fată a cărei înfăţişare ciu câie îndelung pentru el şi întristându-se
uscate la soare, dealungul celor dată ţinea de neliniştea agresivă a lu răspunse :
văi, cu majestatea tristă a copaci- poaicei şi de timiditatea caldă a unui — Eu aş veni bucuros; mă tem însă
ui seculari. Maria se opri, în margi- cănăvuţ în pumnul unui om. înainta cu şi pregetă să urmeze. Maria, înţelese
mui luminiş şi coborîndu-se într'un paşi mlădioşi şi formele circulau pe direcţia acestei suspensii, şi întrebă
de autoritară mândrie, şopti cu repede şi accentuat:
ncolie : sub rcchia strânsă în jurul corpului, cu — Te temi, de ce ?
elasticitatea unor muşchi atletici. Mişcă
Vezi tu Lucreţio ? Slatina aceasta, rile ei de acăţătoare pe copac contrastau
i ti cară pe vremuri neamului nostru, ciudat cu figura ci ovală, albă până la Ana, gata să-şi mărturisească fără
scut casă cu casă şi stradă cu stra- străveziu şi încadrată cu casca de mă voe gândul, simţind caracterul lui jic-
iumai prin graţia şi voinţa postel- tase a unui păr fin, blond, moale şi a- nitor, schimbă direcţia lui, şi spuse :
—
Da !.... mama nu s‘ar simţi bine
iscă a părinţilor şi moşilor noştri, păsător de bogat. Apucă repede pe Ma
ce este bun astăzi în ea este, doar ria, o întoarse, o sărută de câteva ori. singură. Este foarte slăbită. Şi toate tre-
«piui existenţei ei, şi el ne aparţine fără să spună nimic, ca şi cum ar fi le tăcură. Peste ele se lăsase acum um
bra întunecoasă a lui Luca Stroici. Popa
; mediocritatea vulgară a existenţei plămădit-o atunci, ca pe o jucărie, între
să l-a despărţit, par'că, de noi, pen- mâincle ei mici şi aristocratice ; apoi acesta, fecior de ţăran, luat de tatăl Lu
trimis
creţiei
şi
seminar, apoi în
la
a o da în stăpânirea locuitorilor dintr'odată, ne mai ştiind par'că ce să
î azi. facă, cuprinsă de-o neaşteptată timidi străinătate, după strălucite studii teo
logice făcute acolo, se înapoie, totuş, în
creţia tăcea. Gândurile acestea de tate, se opri brusc, lăsă braţele în jos, sat, ca simplu preot. Când bătrânul Pos
L a neamului ei o mângâiau din şi întrebă şcolăreşte : telnic muri, el îşi făcu o gravă datorie
în când şi pe ea. Le păstra însă cu — Ce mai faci ? din a sprijini pe singurul urmaş al bine
ă în cele mai adânci cute ale su- Maria, deşi cunoştea caracterul aces făcătorului său. Alergă, se zbătu, şi-i
lui ; simţea în ele ceva duşmănos ta fragmentar al Anei, răspunse, totuş, desfăcu, din numeroasele încurcături
tei cotidiane pe care o mai cerea, ca cu o lungă pauză de întrebătoare nedu ivite, averea. Era un bărbat energic, fru
ingurul bun la care nu renunţase merire. Ana se întristă. Credea că su mos, cu carte. Voinţa lui era în stare să
, de douăzeci de ani încoace dela părase pe Maria şi ca să o împace, a- înfrunte şi apa şi muntele.
i. dăogă : Lucreţia admirase la el deopotrivă,
bleţea familiei Postelnicu ajunsese — Mi-era mult dor să te văd. iscusinţa ca şii bărbăţia firei lui. Curând
a să apese ca o povară umerii ei Lucru de altfel, era drept. Ana, cu deveni astfel soţia lui. Nici odată, după
