Page 5 - 1926-16
P. 5

U iy IV MUU  I j  f.n imunii
     oarea  lui  importanţă  istorică,  studiul   In suferinţa-mi mută de-a ta depărtare   Divina Comedie
     n-e şi o netăgăduită valoare literară.  Cu lacrami de durere invoc peDumnezeu
      Dar  după  cum  am  indicat  în  sub­  Sa te mai văd odată, moment de fericire...
                                                                                 prancesca da Kiiuini a zâmbit,
     titlu,  ne-am  propus  în  acest  articol                                   Şi ‘n zâmbetul acela, Alighicri
     să  vorbim  despre  o  lăture  aproape   După  cum  se  poate  ghici,  versurile   A‘ntrezărit isvoarele durerii
     2U totul necunoscută a lui Th. Aman.  acestea  au  fost  dedicate  femeiei  iu­  Şi’ntreg Infernul scHi l-a ’ntrezarit.
      In  adevăr,  prea  puţini  ş'.u  că  ma­  bite.   într’o   vreme   când   dragostea
     rele  nostru  pictor  a  lost  şi  muzician,   pentru  ea  îi  era  încă  interzisă.  Cum   Poetul dup ‘aceia ispitit
     a fost şi poet.                       se consola artistul ?                 De ’mbălsămatul calm al primăverii,
      Violoncelul  expus  în  muzeul  din                                        De nopţile senine ale verii
    strada  Clemenţii,  indică  oarecum  vi­  O,  lună mult senină,              Măreţul Purgator a zămislit.
                                              Tu iubită, steaua mea,
    zitatorilor  această  predispoziţie  arti­  Tu, durerea îmi alină            In vremea ceia Dante (lumea zice)
    stică  a  lui  Aman.  Poeziile  sale  sunt   Când nu pot a o vedea.          Când sărutat a fost de Beatrice,
    însă  cu  totul  necunoscute.  Ele  sunt   .                   (Consola (ia)  Era o noapte caldă, cristalină
    puţine  de  altfel  şi  n’au  fost  scrise  cu
    nici  o  intenţie  de  a  vedea  lumina  ti­  Şi-i scrie :                   Iar sărutarea-i ştearsă ca şi visul,
    parului.  Poate-i  prematur  să  vorbim                                      Umplu pe Aligbieri de lumină
    despre  ele,  deoarece  aceea  căreia  i-au   Eu scumpă Anelto mă pălesc ca floarea   Şi concepu atuncea Paradisul.
    fost  adresate  şi  care  i-a  devenit  mai   Ce uită grădinarul la timp a o uda...
    târziu  soţie,  trăieşte  încă.  Dar  ştim                      (Suvenire)                   MIRCEA PAVELESCU
    că  pe  venerabila  doamnă  Aman  nimic
    n’o  costă  întru  slăvirea  soţului  său   Dar  n  are  nici  o  revoltă  împotriva   Poeziile,  precum  şi  scrisorile  lui
    de  care  vorbeşte  şi  acum  cu  aceleaşi   destinului  sau  a  femeiei  care  fără   Aman,  din  această  epocă  frământată,
    sentimente  de  adoraţie  care  i-au  în­  voia  ei  îl  făcea  să.  sufere  atât.  Dim­  păstrate  toate  în  original  la  Acade­
    frumuseţat  tinereţea  şi  i-au  mângâ­  potrivă,  poetul  cheamă  asupra  ei  şi   mie.  ar  putea  servi,  dar  mai  târziu,
    iat apoi anii de văduvie.             îndurarea lucrurilor :                 când  anii  vor  aşterne  distanţa  nece­
      Menţionăm,  pentru  o  mai  justă  a-   Ş'i voi, frumoase locuri ce dânsa vizitează   sară,  la  reconstituirea  acestui  roman
    prcciere  a  poeziilor  lui  Aman.  că  ele   Văzând voi acuma zeitatea mea,  de  dragoste,  a  acestei  iubiri  căreia
    au  fost  scrise  în  anul  1860,  deci  cu   7-âmbiţi-i cu iubire căci inima-i oftează   Aman  i-a  rămas  credincios  până  la
    mult   înainte   de   influenţa   emine­  Şi fiţi încântate cle-a o putea vedea I  moarte,  adică  timp  de  treizeci  de  ani.
    sciană.                                                                      Astfel  de  iubiri,  cu  cât  sunt  mai  rare,
      Pentru  acel  care  va  voi  să  se  pă­  Şi voi floricele ce mâna-i atinge
    trundă  de  temperamentul  artistic  al   Jndulcifi-i drumul cu-al vostru odor   —  cu  deosebire  la  un  artist,  boem
                                                                                 prin  însăş  firea  lui,  —  cu  atât  sunt
    lui  Aman  în  întreaga  lui  complexi­  Faceţi sa tacă inima-i ce plânge    mai  admirabile.  Ele  ne  conving,  după
    tate.  fragmentele  ce  le  dăm  mai  jos   Căci e despărţită de al său Amor.  cum  scrie  însuş  Aman  într’o  scrisoare
    vor  arunca  o  lumină  mai  mult  asu­                        (Suvenire)    adresată  soţiei  sale.  că  :  .,sunt  fiinţe
     pra  acestui  suflet  delicat,  nobil  şi                                   creiate  anume  pentru  ca  muritorii  a-
    generos.                                Iar  când,  după  multe  piedici  şi  în­
                                                                                 leşi  să  poată  simţi  până  la  ce  punct
                                                                                 de  mărire  se  poate  ridica  dragostea
                                                                                          4
                                                                                 omenească' .
                                                                                   Fire  delicată  şi  mândră,  Aman  a
                                                                                 fost  toată  viaţa  lui  un  independent.
                                                                                 Avuţia  i-a  înlesnit  această  pornire.
                                                                                 Dar  este  un  fapt  în  copilăria  lui  care
                                                                                 ne  dă  motiv  să  credem  că,  chiar  lip­
                                                                                 sit  de  avere.  Aman  ar  fi  ştiut  să-şi
                                                                                 păstreze,  cu  orice  preţ,  independenţa.
                                                                                 Spicuim  acest  fapt  din  studiul  de  care
                                                                                 vorbeam  mai  sus,  al  regretatului  pic­
                                                                                 tor Horaţiu Dimitriu :
                                                                                   .,Pentru  a-şi  procura  materialul  de
                                                                                 pictură,   fără   ajutorul   protectorului
                                                                                 său,  unchiul  Paris,  acest  mic  artist
                                                                                 (avea  10—14  ani),  nu  se  simte  jicnit
                                                                                 el,  fiu  de  serdar,  să  se  ducă  cu  ţiga­
                                                                                 nii  în  bălţile  din  marginea  oraşului
                                                                                 şi  să  prindă  lipitori,  pe  cari  apoi  le
                                                                                 vindea  evreilor  din  Lipscani.  Ce  ad­
                                                                                 mirabil gest !“.
                            CAR CU BOI : TH. AMAN
                                                                                   Şi  iată  un  alt  pasagiu,  din  acelaş
                                                                                 studiu,  care  pune  în  evidenţă  rara
      Desprindem  din  poezia  ,,In  pădurea   târzieri,  marea  sa  iubire  îşi  atinse  în-
    dela  Băneasa“.  două  strofe  pline  de   sfârşit   ţinta,   Aman   uită   toate   sufe­  energie  sufletească  cu  care  Aman  în­
                                                                                 ţelegea  de  mic  copil  să  îndepărteze
    o graţie evocatoare :                 rinţele   anilor   de   aşteptare   şi-şi   cântă   toate  obstacolele  ce  s’ar  pune  creaţiei
                                          fericirea:                             artistice  spre  care  era  îmboldit  —  şi
    Mă opresc deodată lângă o tulpină     Doriia-i vreodată cu înfocare          în  care  vom  admira,  în  acelaş  timp
    Cc-adesca cu dânsa eu convorbeam      Rugaţa-i din suflet pe Creator ?       forma  literară  a  lucrării  lui  Iloraţiu
     Fruntea mi s’apteacă, inima-mi suspină   Ş'a ta dorinţă şi aşteptare
    Gândind la fericirea ce o aşteptam.   Să se ivească la al tău dor ?          Dimitriu.  stilul  său  de  pictor,  care
                                                                                 vede totul în coloare :
                                          Dorita-i palate sau bogăţie              „Soarele  arde  cu  putere  acoperişul
    In nemişcare, pus pe gândire                                                 casei,  căldura  înăbuşitoare  umple  în­
    In locul acela stau neclintit         Rugând cu ardoare a poseda ?           căperea  întunecoasă  şi  prăfuită  a  po­
                                          Şi din întâmplare ce-ţi place ţie
    Cu palpitaţii de mulţumire
    Mi-aduc aminte cât am iubit           Pe ioc, îndată, să ţi se dea ?         dului.  In  fund.  prin  cuca  ce  dă  în
                                                                                 curtea  bisericei  *),  lumina  pătrunde
                                           Eu nici palate, nici bogăţie          cu  violenţa  unui  torent  de  lavă  inca-
    Ea e departe şi nimic nu-mi spune     Nici alte multe nu am dorit            descentă  şi  reflexul  ei  desprinde  în
    De fericirea ce o aştept...           Numai pe-aceea ce-mi place mie         clar-obscurul   dimprejur,   reţeaua   că­
                                          Şi ea, la dorinţă, mi s’a ivit
      Din poezia „Depărtarea" :                                                  priorilor  şi  bârnelor  interiorului.  A-
                                          E dulce viaţa pe neaşteptate.          colo.  într’un  amestec  de  geamantane
    Ai plecat iubito, lăsându-mi întristarea,   Să vezi în braţe ce tu doreşti...  rupte,  de  cufere  desfundate,  de  mo­
    Dureri necontenite ce-apasă pieptul meu.                         (Dorinţa)   bile vechi, aruncate la întâmplare, de
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10