Page 10 - 1926-16
P. 10
10 UNlVEliSUL Ut EU AU
4
„L.ettres â Monsieur de la Motte* , sau la nici ca în poemul „Adonis" al italianu
celelalte amintite până acum, ne fac să lui Marini, care povesteşte în douăzeci
vedem în Fenelon un aprig duşman al de cântări dragostea Venerei cu Adonis,
sentimentalismului. sau ea în sonetele şi odele lui Gongora
Desigur că Fenelon ar fi admirat dacă care ne vorbeşte de „pieptănătura ume
ar fi trăit „Cloitre“ a lui Verhaercn, sau dă şi ondulată a fluviului Guadalquivir“
actul 1 din „Simone" de Brieux, in orice (Sonetul LXX) şi nici ea simetrismul ver
caz „Cure de Tours" a lui Balzac, chiar bal al lui John Lyly din „Luphues".
şi sau mai ales „Abbc Tigrane“ de Fabre, Toată literatura aceasta consinuc ul
Newton, celebrul fizician, face? odată dar ar fi anatemizat nu cu prea multă timul moment de ratare a. romantismului
— iarna — nişte calcule, chemă servito cordialitate „Notre dame de Paris" a lui încremenit în posibilităţile lui de alirina-
rul şi-i spuse că-i frig. Acesta îl mută, Victor llugo, cei mai romantic dintre re de către artificialitatea vieţii de la
cu scaun, cu tot, lângă sobă. romantici. Curte în mijlocul căreia mai toţi aceştia
Peste puţin timp se încălzeşte aşa de Din Racine fără îndoială că trebue erau obligaţi să-şi înstrăineze lira pro
tare, că strigă servitorului : să-i fi plăcut mai ales „Estlier" şi „Atlia- tocolar.
— Dobitocule, nu vezi că m‘am fript lie“, fiindcă numai aceste două sub rapor Gel dintâiu care socoteşte Curtea ca
aicea ? Mută soba dobitocule ! tul erotic pot sta alături de Oedip rege, o piedică pentru realizarea deplină, nu
Servitorul îi observă : Iphigenia şi llippoiyt, după cum spune derivată a romantismului, adică primul
— Mă iertaţi, n‘ar fi bine să vă mutaţi un critic francez modern. care a inţeles din chemarea romantismu
<1-voastră cu scaunul ? Dar dacă ar fi citit Fenelon „La nou- lui sinceritatea afirmării de sine fără
— Aşa-i frate, că bine'zici. Cum dracu velle lleloîse" şi confesiunile lui Rou legi exterioare menite să încorseteze un
nu ni'am gândit şi la această soluţie ! sseau? avânt franc, este Jean Jaque Rousseau,
Fără să ,11 fost creator de artă, fiindcă
— Allo, domnul Trist an Bcrnard. Vă romantismul propriu zis îşi găseşte ade
De fapt primele izbucniri ale senti
telefonez ca să şiiu dacă aţi primit in mentalismului sunt foarte vechi, de aceea vărata cale după revoluţia franceză,
vitaţia mea la masă pentru astăzi ? Rousseau este animatorul unei inventa-
— Da, am primit invitaţia, foarte gen şi delimitarea pe care o face Schiller nu lităţi ,în care literatura romantică de
til din partea d-voastră. e o delimitare absolută în timp. De alt mai târziu a jurat încă de la primele ei
— Vă aşteptăm căci veniţi de sigur ? fel Fr. Nietzchc face aceeaş demarcaţie accente. Rousseau i-a netezit cărările.
— Nu, nu,... mulţumesc. între poezia dionisiacă şi cea apolinică Şi poate că nu c lipsit de interes din
— Cum nu sunteţi liber ? (Origina tragediei) renunţând cu desăvâr punctul acesta de vedere şi faptul, pă
— Ba da, ba da... şire ta elementul cronologic. „Psalmii" şi Rousseau a arătat înaintea tuturora pe
— Atunci ? „Cântarea cântărilor" sunt cele dintâi cale de ideaţiune estetică, în ce consistă
— Nu mi-e foame ! mărturii de poezie sentimentală adevă aşa numita „viziune muzicală" sau „nu-
■ rate; dar cu un caracter strict religios;
Lord Curzon, pe când era vice-rege apoi sentimentalismul scapă din făgaşul diţiunea colorată" adică tocmai mijloa
cele estetice în mod riguros romantice şi
al Indiilor, discuta într'o zi cu un înalt estetic aproape în tot timpul antichităţii reljuate apoi de aşa numifla literatură
funcţionar, un veteran care, pentru a din perioada de cubninare, încearcă o nouă în timpurile noastre. Rousseau a-
întări punctul său de vedere voi să restaurare în evul mediu fără rezultate şează explicaţia acestor fenomene în pro
invoace, „cei treizeci de ani ai săi de prea fericite spre a fi izgonit aproape în cesul de analogie intersenzorială a ima
1
experienţă' . timpul Renaşterii. ginilor cinetice, de care ne-am ocupat
Atunci lord Curzon răspunse cu tor In secolul al XVII-lea înj Franţa alături cu nn alt prilej. (Teoria imitaţiunii în
nul lui semeţ : de restaurarea clasicismului, sentimenta estetiejă).
— Eu nu sunt aci ca să mă închin în lismul printr'o derivare uşor de înţeles
faţa unei experienţe de treizeci de ani, se refugiază într'o pură expresiune ver
ci pentru a-i îndrepta erorile ! bală: preţiozitatea. Fenelon reprezintă în literatura fran
Nici clasicii francezi n’au putut evita, ceză, fireşte, un moment destul de im
LIoyd George, vorbind într'o zi des cu toată dragostea lor pentru Sophocles, punător şi fără adausul calităţii sale de
pre home-rule, zise : versuri de acestea în tragediile lor: precursor al romantismului. El caro inau
— Vreau home-rule pentru Englitcra, gurează aproape secolul al XVlll-lea în
pentru Şcoţia, pentru Wales şi Irlanda ! Impaiients desirs d une Mustre Vengencc ţelege destul de limpede cum poezia în
Unul strigă atunci : A qui Iu mort d’un pere a doime la nai- mijloacele sale tehnice nu poate rămâne
— Home-rule pentru iad ! fssance locului clar ora în esenţa lui un antiro-
— Perfect, răspunse LIoyd George, fie inantic categoric, după cum am văzut.
care intervine pentru ţara Iui ! (Cinna I. I.) „De câtva timp", zice totuş Albert
Schinz în articolul citat, ne întrebăm
Socrate, în urma rugăminţei unui fle In acelaş chip cufuismul englezesc mereu, care era origina concretă a acestui
car, ca să-l înveţe retorica, îi ceru un inaugurat de Iolin Lyly întovărăşeşte in element inevitabil şi atât de des depla
preţ de două ori mai mare decât celor timp apariţia lui Shaikespeare, iprimul sat în orice pies^ă de teatru în Franţa,
lalţi. romantic, adică cel dintâiu creator de începând cu secolul al XVII-lea: amorul.
Palavragiul întrebând dece trebue să poezie Isentimentală adevărată, după Niciodată nu ne-am fi închipuit un motiv
plătească îndoit, Socrate îi răspunse : cum gongorismul în Spania premerge lui atât de frivol şi cu toate acestea, citind
■— Fiindcă pe tine trebue, să te ’nvăţ şi Cervantes, sau marinismul în Italia, lui pe Fenelon certitudinea ne pătrunde:
să vorbeşti şi să taci ! Metastosio şi Goldoni. Eroarea pe care este supravieţuirea stupidă a dulcegăriei
o face un Albert Schinz este mai ales preţioaselor". Poate că clasicism însem
RUD. A. KNAPP. credinţa că lupta lui Fenelon împotriva nează absenţa acestui necontenit clopo
preţiozităţii ar însemna tocmai pregăti ţel al amorului, dar nu putem admite în
rea literaturii romantice de mai târziu, nici un caz că Fenelon e un romantic,
Telemaques, fils d'Ulysse" (1699) opera ceea ce ar fi o pregătire a unui eveni fiindcă ora un clasic ci mai degrabă că
nu era un romantic, findcă era un clasic.
cea mai îmbibată de mitologie veche, dar ment, luând atitudine împotriva germe-
tot în atmosfera sentimentală a epocii, uiilor săi. Or romantismul chiar şi în SCARLAT STRUŢEANU
Jiu care nu se putea smulge, era teorc- epoca sa de afirmare categorică şi ge
ticeşte înrădăcinat în poezia naivă a an nerală, — după revoluţia franceză — a
tichităţii, oare dacă îi neliniştea puţin, păstrat ceva din preţiozitatea primitivă,
din cauza păgânismuluî, îndatoririle sa adică din alambicarea sufletească graţie
le de slujitor al bisericii creştine, îi mul sidwec ti vizării sau a spiritualizării re
ţumea în schimb ura împotriva amoru flectată pe calea expresiunii verbale
lui profan graţie discreţiunii anticilor în complexe.
Linele din operele lor de artă, faţă dejf ma De altfel pe dej o parte toate derivatele
rea taină genezică. romantismului, începând cu simbolismul
Poate că în „Telemaque" se aude mai ca şi pe de alta, toate revenirile derivati
mţiin acel „perpetuei grelot de 1‘amour ' ve către ckisicini, adică realismul sau
1
mm spune Albert Schinz şi mai rar. Poa- naturalismul se delimitează între ele prin
e că „une survivance stupide de la mie- prezenţa sau absenţa preţiozităţii, repe
rrerie de Preciuses" nu găsim în peri tăm în înţelesul de alambicare sentimen
peţiile fiului lui Ulyse, toate acestea tală reflectate într’o expresiune verbală
nsă ca şi tot ceea ce întâlnim în operile complexă, nu în acela de fard exterior,
ale de critică literară, fie că e vorba de ca în literatura paralelă clasicismului
,Dia|ogues sur BEloquence ' sau de francez citită în saloanele hotelului de
4
,Memoire sur Ies occupations de l'Acade- Rambouillet, sau ca în acel imens ro
nie franţaise *, fie că ne referim la man sentimental al lui Honore d'Urfe;
4
