Page 9 - 1926-16
P. 9
UNIVERSUL lA't'ERAR i>
Clasicism i romantism lnantica, cea veche fiind obiectivă în e-
ş
senţa ei, e naivă în înţelesul de supremă
oglindire formală pe placa unei sensibi
lităţi pur pasive; cea modernă, este su
II biectivă, deci sentimentală.
Prin urmare Fenelon şi Rousseau, cel vechi şi moderni în studiul său despre Clasicismul francez este o revenire la
întâi prin scufuhdarea în apele mistice „Poezia naivă şi sentimentala (1795— modelele greceşti, graţie refluxului tar
1
le quietismului, al doilea prin izolarea 1796). div al Renaşterii italiene. Epoca însă era
I i regăsirea de sine, au inaugrat interio- Schiller arată, cum puterea celor vechi depăşită. Caracterul sentimental al mo
izarea sufletească ; iar prin evadarea consistă din determinarea obiectelor în mentului său istoric, sufletul) omenesc
n mijlocul naturii socotită după predi- finit (arta) plastică), pe când modernii ex îl dobândise încetul cu încetul după pe
*cţia lor pentru simplicitatea clasică ar celează în arta infinitului (arta poetică). rimarea păgânismului şi după însemna
i pus bazele romantismului de mai târ- Cei dintâi au imitat natura, ceilalţi au rea definitivă a creştinismului, pe cărări
iu. Aşa spun istoricii literari minierii idealizat-o. laice, nu Ta umbra bisericii.
>recursorilor, Fenelon ivindu-se cu câ- Superioritatea modernilor în ceeacc Nu-şi găsise încă nici un teoretician
c-va decenii înaintea lui Rousseau, ar priveşte ideile nu le este de un prea oare prin ideaţiunea şi viaţa sa laică să
irma după cea mai elementară inferenţă mare ajutor în, arta plastică, uncie trebue desfunde din apăsarea tradiţiei înmuguri
ogică, ca cel dlntâiu să fie adevăratul în mod necesar să determine în spaţiu rea sentimentală.
>recursor. cu cea mat mare prcciziune imagina, pe Acesta a fost rolul lui Rousseau în is
care închipuirea lor a zămislit-o, şi unde toria literaturii universale.
Prima întrebare, pe care trebue să ne-o prin urmare trebue să se măsoare cu cei Sentimentalismul în same o anestetic.
)unem, este aceea de a şti, dacă Fene- vechi spre a pierde victoria, in materie Preţiozitatea pe care o combate Boi-
on aduce cu adevărat o altă mentalitate. de poezie modernii înving pe cei vechi leau, sau Moliere, dar mai ales Fenelon
Convertirea quietistă izbutise ca să-i prin bogăţia fondului, prin tot ce nu se este un sentimentalism languros, fad,
nodifice rezonanţele sufleteşti ? Sau poate nici reprezenta, nici traduce prin mălăeţ şi călduţ, deci inestetic. Drama
di iar dacă ar fi izbutit, clericul Fenelon semne sensibile complete, într‘un cuvânt, turgia lui Corncille, dar mai ales a lui
mcepuse să fie altceva de cât un mistic, subliniază Schiller, prin tot ce se nu Racine a produs însă estetizarea senti
lin care primele ediţii apăruseră încă meşte spirit şi idee în opera de artă. mentalismului în cadrul tragediei gre
din evul mediu, sau chiar dela Plătim ? ceşti.
De ce Fenelon precursor şi nu făuritorii Individualizarea este caracterul anti Acesta e motivul, poate, pentru caro
reformei religioase ? Sau de ce ei, şi nu cului şi idealizarea este forţa modernu clasicismul francez e oarecum artificial,
uu Sf. Francisc din Asisi cel înfrăţit cu lui. Cea dintâi presupune naivitate în şi abstract, dându-ne cu toate, că ne gă
natura dfrect, nu prin formule ideologice? contact cu natura, a doua sentimentali sim în faţa unei veritabile manifestări
1
tate. E natural prin urmare, ca în tot ce
De ce nu pustnicii, sau primii creştini sfâ artistice, acea (impresie melămuriOu de
şiaţi de fiare în circurile imperiale, ca trebue să ajungă la intuiţia sensibilă, funciară incompatibilitate între elemen
să-şi scoată la lumină, prin sfărâmarea imediată şi să lucreze individual, anticul, tul naiv şi cel sentimental. Clasicismul
să învingă pe modern. De altă parte, con
amforei plină de pământ a trupului fla chide Schiller, e tot aşa de natural, ca a- naiv în esenţa lui devenise în secolul al
căra sufletului înăbuşită de plăceile lu XVH-lea sentimental. Era tocmai idealul
meşti ? fcunci, când e vorba de intuiţii spirituale, artistic, pe care îl preconiza Schiller în
De altfel s‘a şi susţinut cândva, că ge lumea simţurilor poate şi trebue să fie mod postum şi împotriva căruia se ri
niul creştinismului sfărâmătorul de idoli depăşită şi astfel anticul să sufere în dică Nietzche când ne vorbeşte despre
şi de viaţă trupească, liberatorul dG su mod necesar limite în materia sa şi, că „socratismul estetic *.
1
flete din ghiarele cărnei, ar fi fost les tocmai fiindcă e legat de aceste limite,
pedea de temelie a romantismului. anticul să rămână în urma modernului, Acesta e punctul pe care nu-1 admi
care se poate libera de ele. tea Fenelon. Ar fi dorit ca Racine să fie
Mentalitatea nouă cu totul nouă creată Sophocles — nu Euripide — mai ales că
Poetul modern, adaugă Schiller într'o
de creştinism a fost însă o mentalitate notă din prima ediţie ce n'a mai apărut pentru Fenelon preţiozitatea amb&antă
colectivă condusă de „canoanele* culese ar fi putut surpa din gloria lui Racine.
1
din Vechiul Testament (Sfânta alianţă a în ediţiile următoare, trebue să-şi pro Fenelon nu admitea pur şi simplu poe
lui Dumnezeu cu Israel) şi mai ales din pună, ca pe deoparteţ să fie antrenat din
Noul Testament (Sfânta alianţă a unui colo de realitate prin facultatea ideilor zia sentimentală şi dorea revenirea, im
Dumnezeu cu umanitatea păcătoasă prin şi pe de alta, să fie readus în datele rea posibilă în fapt, la cei vechi. Mai era în
reprezentării,
căci
să şi clericul din Fenelan, care mu putea
lităţii
prin
instinctul
intermediul lui Isus Cristos. Creşti prin însuşi fenomenul acesta el intră în decât să blesteme amorul profan din dra
nismul izvorât din Noul Testament este o
religie „revelată cu care credincioşii or luptă cu sine însuşi şi nu poate termina maturgia franceză, fiindcă pentru el sen
11
timentalism însemna amor profan : acu
ganizaţi în biserică nu mai au libertatea lupta de cât admiţând, ca regulă, posibi
individualităţii lor, ci obligaţiunea ispăşirii litatea reprezentării idealului. plare genczică, Bremond ca şi Albert
ca om, nu ca individ. Spiritualismul creş Trecând peste această erarhie între Schinz îl aclamă lotuşi pe Fenelon ca pe
un profet literar: „Albină lacomă pentru
tin, fireşte, superior prin aceasta tutulor arta veche şi cea modernă, care se refe toate lucrurile viitorului* a zis cel din-
1
religiilor existente, ca şi acelor care au ră mai mult la elemente de conţinut de
fost, nu putea însă să încredinţeze pe om cât la mecanismul pur estetic, ajungem taiu. In realitate Fenelon a fost mai cla
sic de cât secolul al XVII-lea.
în mâinile propriului său suflet. Biserica la ceeace constitue sâmburele gândirii lui Acela care a scris „Le suite du IV-e
porunceşte şi creştinul i se supune pen Schiller : delimitarea între arta veche şi
tru mântuirea umanităţii. Canonul fun cea modernă, între cea clasică şi cea ro- livre de 1‘Odyssee oii Ies aventures de
damental al creştinismului este evitarea
sub orice formă a sensualismului, de aci
şi goana bisericii împotriva artei dătă
toare de plăcere chiar spirituală, dar în
tot cazul alta de cât aceea a credinţei.
De altminteri dogma, porunca biseri
cească până la. cel mai rigid formalism
întovărăşeşte, sprijinind orice fel de re
ligie. O credinţă oarecare se poate re
flecta în arta unui popor, dar ea va pu
tea mai greu să călăuzească arta, dându-i
un suflet nou pe cale pur bisericească. Intr’o clipă de’ntuneric
O dovadă absolut peremtorie este in
stalarea clasicismului modern în mijlo-
cui catolicismului francez intolerant ca
N
orice religie. Clopotul jertfirei mele va isbi‘ntr’un miez de zi
Şi vn fi un singur clopot nimeni nu-1 va nuzi,
In studiile acelora, care au încercat Ruga unui fier în care s’a oprit un glas de om,
găsirea precursorului romantismului este, Putred ca un fruct ce cade dintr'o ramură de pom...
credem o eroare ce a deviat soluţionarea
ecuaţiei) propuse. Romantismul presupune
apariţia unui suflet nou, sigur mult mai Greu pământul cu o daltă de titan se va desface,
vechiu de cât Rousseau sau Fenelon, a Viermii vor şopti sarcastic: Visul tău, eterna pace...
unui suflet omenesc în tot cazul laic, pro Cântărind în mâini de oase bulgării de ’nţelepciune
dusul lent al unui proces de evoluţie, Voi găsi ce-i adevărul, adevăr ce nu se spune.
pe care Schiller cel dintâiu l-a întrevă
zut, când & făcut delimitarea dintre cei MATEÎU C, ALBXANDRESCU
