Page 3 - 1926-07
P. 3
r umr unouL lu zttjux
I O A N A D * A R O Cântec de iarnă
de JOSEPH DELTEIL
In sunete de zurgălăi,
CAP. IV. Cu ceata veselă de sănii.
Iată, venii să-ţi bat mătănii
Suratele din cer Să mă închin ochilor tăi,
— Atâta de senini căprii —
Ioana păzea vacile (în livadă. întinsă pe o corcoduşă şi tinzând-o Ioanei îi spuse •. Şi să te rog la joc pe văi,
spate, stătea la umbra unui corcoduş. Era ..— Scoală Ioană şi dă-mi mâna. Dum Cu ceata veselă să vii.
ij Iunie 1424. Aerul ardea. De jur împre nezeu mă trimite să-ţi dau sfaturi şi cor
U
jur colinele, nemişcate sub brazi şi sub coduşe. la şi mănâncă, căci fructul po
soare, aromind de pruni, de iarbă şi de mului e semn dc sănătate. Vino, nu sunt Zăpada ’n câmp curată-i ca
turme, visau, aţipite de-abinelea. O boare sfânta Caterina şi dată şi pe prietena Şi dorul care m’a adus
uşoară se clătina în voe în zarea destinsă. mea, sfânta Margareta *. Şi ninge liniştit de sus
1
Era atâta verdeaţă pe lume'că pielea pă Şi-i arătă, la stânga ci, o altă Doamnă, Fulgi uşurei ce’mi amintesc
rea verde. Ioana, cu ochii întredeschişi stând- pe o altă creangă. Margareta părea Surâsul din privirea ta...
privea corcoduşele rumeniudu-se în frun şi mai tânără, abca de treisprezece ani. — Hai, să-i priveşti cum strălucesc,
zele grase, ’lşi simţea luminile ochilor Avea mijlocul mai subţire, sânii mai mici, Să vezi ce vraje-i
coapte şi dulci ea pe nişte fructe. Zăcea şi era brună ca un şarpe. Ochii ei aveau
pe jumătate pierdută «în lumina ’ncălzită strălucirea răutăcioasă a fecioarelor şi pi
Deodată, din înaltul cerului, o femee cioarele îi erau plăpânde ca de copil. Era La coiul pârtiei pe deal,
începu să coboare din nor In nor. Răsări îmbrăcată îditr’o rochie roză înstelată cu Pădurea învelită ’n nea,
tă din aer şi din spaţiu, alcătuită din cea alb şi capul acoperit cu o pălărie de paiu Duioasă-i ca iubirea mea...
ţă şi vis, ca aluneca în aurul şi trandafi proaspăt. O mutră copilărească pe fond — Aici s’a poticnit un cal —
riu ldimineţii. Părea că-şî dăduse drumul de cer. Surâdea fără grijă şi pe ascuns Fiori ni-au fulgerat prin trup,
prin desimea aerului, în direcţia atracţiei Clănţănea corcoduşe, cu mare lăcomie. Când am zărit cum ne privia
universale şi ochii ei se uitau, de departe Dintr’un desiş ochiul de lup —
Ioana se ridică. întinse mâinile spre ce
la Ioana d’Arc, lîn adâncimile Vosgilor le două Sfinte. Nu-i mai era frică. Se uita
l.oreni. Se apropia cu o viteză proporţio
nală cu pătratul distanţei şi în curând la dânsele liniştită. Semănau aidoma cu Noi chiuind pornirăm iar ,
pluti pe deasupra livezii. Atunci, forme- suratele ei din Domremy. Acu, îi mân- Şi am uitat lupul flămând...
gâiau părul cu degetele lungi şi râdeau
le-i neconsistente, luară fiinţă şi veştmin — Din zări, întunecat chenar,
tele căpătară culoare. ca două viori. Şi în părul ei, Ioana auzia Un stol de ciori venia cântând...
muzica cerului.
Şi ciorile în graiul lor
Se aşeză deasupra Ioanei, pe corcoduş, Se veseleau de-acelaş gând,
cu picioarele în furca] pomului şi cu spa Deodată, luând seama la lăcomia Marga Din bucuria tuturor...
tele rezemat de creanga cea mai mare. retei, Ioana tresări, ruşinată că nu oferise
nimic prietenelor ci. Şi murmură repede :
Ioana îşi frecă pleoapele, inima îi bătea ,,— Dacă vreţi, dau o fugă să vă aduc
tot mai tare, limba i se uscase. Postise în şuncă şi ouă, şi poate şi-o picătură de — Şi-l vezi pe moşul vizitiu,
ajun şi puterile îi erau slăbite. a in Vârît cu totul în cojoacă,
O nesfârşită lâncezeală 'pusese stăpâni I-i barba numai promoroacă
re pe pieptu-i. Se simţea puţin zăpăcită, Dai* Margareta răspunse : Şi râde moşul, că-i hazliu....
fără de vre-o apărare (in contra căldurii „— Eu nu A oesc nici vin, nici carne. Îmi — Sânt doar cu moşul — tu lipseşti —
şi a propriei ei slăbiciuni. Şi-apoi de cî- place laptele şi inimile simple**. Ceilalţi ne râd — Hai şi-au să tacă,
1
tăva vreme, avea din când în când, ame Şi’n aceiaşi clipă făcu semn uneia din Dac’or zări, pe puful pernii,
ţeli. Era de treisprezece ani şi fenomenele tre vaci. Şi vaca înainta îndată cu ugerele In sanie, ca şi’n poveşti,
pubertăţii îi încercau trupul fără de şti- doldora, supusă. Sfânta Margareta se bă Zburând cu mine zâna iernii —
îea ei. îşi freca pleoapele, nu-şi mai sim gă între coapsele ei şi începu să o mulgă,
ţea vinele, picioarele îi furnicau. Îşi sim cu poftă. Îşi umplea pumnii cu lapte şi-a. EUGEN VICTOR
ţea răsuflarea şi aspră şi blândă, ca ful poi ,11 da de duşcă.
gii porumbeilor, primăvara.
Dar vedenia, cu o voce roză şi fragedă
îi zise :
„— Ioană, Ioană, nu te teme de nimic.
Dumnezeu te-a ales printre florile lumii.
Şi iată-L că-ţi trimite fecioarele lui !“
Ioana se ridică nedumerită. Insă cuvin
tele din cer îi turnaseră în simţuri, o ener
gie neobişnuită, şi’n trup elasticitate. In-
genunchiă în faţa corcoduşului şi fără de
cuvânt, privi pe femee, „cu ochii ei tru
peşti".
Femeia era o tânără fecioară de cinci
sprezece ani, foarte bălae şi cu părul au
riu. Pieptu-i turnat într’o rochie albastră
înstelată cu alb, nu era lipsit de majesta-
te. Cu boiul solemn, între frunze, cu bra
ţele până la cot goale, cu fruntea semea
ţă, încinsă cu o cunună de corcoduşe, su-
râdea cu un aer de-o gingăşie vicleană. Pi-
cioarele-i de ţărancă erau încălţate cu sa
boţi şi pe umăr purta o mică broboadă de
lână de Lorena. Dinţii îi străluceau ea
prnndişul luminat de lună şi obrajii fra
gezi îi erau uşor pistruiaţi. Când respira
sânii ei tari, de fecioară din Vosgi, înăl
ţau.în faţă-i două orizonturi.
Ioana stătea în genunchi, aiurită de ve
denia cerească. Şi femeea urmă :
,,— Fii înţeleaptă şi tare, Ioană şi iu
beşte pe Rege !**
Ioana tresări. Să iubească pe Rege ! Să
iubească pe Rege !
Şi îngână : MINIATURA DE JEAN FOUQUET
„—• Eu nu’s decât o biată fată de ţară.
îmi' păzesc vacile în livadă şi’m fac rugă Reprezentând pe Sf. Margareta şi generalul roman Olijbrius.
ciunile la timp. Doamnă, sunt roaba du- Se crede că Fouquet a pus scena in apropierea castelului Loches,
mitale‘‘. că generalul roman e Carol VII şi că sfânta este Ioana d'Arc.
Atunci, Doamna, surâse prieteneşte. Luă (Miiseul London).
