Page 4 - 1926-07
P. 4
UNIVERSUL LITERAR
Apoi, Sfintele se aşezară, pe iarbă, lân
gă Ioana. Acu erau trei surate drăguţe S O A R E
vorbindu-şi cu simplitate dar şi cu oare
care pasiune... Ziua ’ntreagă am cioplit un diamant
„— Ioană, zise Caterina, Dumnezeu te Şi ’n rozetă grea de aur l-am încins,
roagă să fii o femee războinică şi să co
1
manzi soldaţii' . Şi la Soare ’n mii de fele s’au apiins
„— D-apoi eu nu cunosc armata, Cate- Strojn de Soare’n strălucitul diamant;
rină..., şi mai am şi-o mare spaimă' .
1
„— Ioană, Dumnezeu o să-ţi alunge toa. Şi rozeta grea mi-am pus-o pe-un inel,
tă spaima; el o să-ţi dea un cal voinic Şi rotesc inelu ’n mâna mea mereu,
pentru luptă şi o să te trimeată împotri Ca un astru dăruit de Dumnezeu
va Englezilor !'*. Unei lumi dintr’un adânc ştiut de el;
„— Caterină, eu nu cunosc pe Englezi.
Insă aud vorbindu-se numai rău de dânşii,
şi mi se pare că au să-mi facă numai ne
cazuri".
,.— Ioană, Ioană, nu te teme de fel de
Englezi. Tu ai să-i ciopârţeşti în bucăţele
1
mici şi-ai să-i birui cu totul' .
In viiemea asta, Margareta culesese o
'margaretă din livadă şi cu ochii lucioşi, o
desfoia pe ’ndelete, murmurând încet :
„— Puţin... mult... la nebunie... de loc...“
Si deodată se sculă aiurită, strigând : nţ
„— La nebunie ! La nebunie !“ d<
Şi cele două iSfinte sburară una lângă
alta, patetice, ţinându-se de mână, şi re îl
petând dealungul norilor : rn
„— Ioană, Ioană, ia seama, Dumnezeu
te iubeşte la nebunie /“ d:
*
d<
A doua zi şi ’n zilele următoare. Sfintele
nu se mai întoarseră. In, fiecare zi, Ioana
cercetai zările şi livada, boschetul şi cerul.
Zadarnic. Nu cumva personagiile cereşti
se găseau mai la largul lor în Pădure, în
marea Pădure a Vosgilor ? Ioana îşi mână
vacile într’acolo :
Pădurea, Pădurea cu un P mare, tem
plu de frunze şi păsări, mare şi cer, mis desen de G. TALAZ
ter înfricoşător, lăcaş al spaimei şi al di
vinităţii. Pădurea, pentru cei din Dom- Şi’n rotirea luminoasă se scufundă
remy, înfăţişa o peşteră de nepătruns, în Ochiul meu, de-mi par eu însumi diamantul,
care străvechi amintiri de seniori sânge Dar o negură mă ’nvălue — şi neantul
roşi se suprapuneau! peste practice vrăji Parcă-mi soarbe diamantul şi-l scufundă.
toreşti şi peste viziuni de infern. Pădurea,
entitate înspăimântătoare, leghioane de Eu încerc însă din neguri să-l adun,
bufniţe şi de lupi, scorburi umbroase cu Să-l rotesc în ochii mei ca ’ntr’o amcază,
şerpi, spaţiu fără margini «i fără Consis
tenţă, ziduri în toate părţile şi’n toate păr Să-l mai văd cum■ mii de fele scânteiază,
ţile spărturi, pericole elastice, întunecimi Şi pe mâna mea podoabă să mi-l pun.
închise. Pădurea, vizuină a Bradului şi a
Singurătăţii, a Apei şi a Vântului ! Dar nu poate să-l mai vadă ochiul meu
Insă, în dimineaţa aceea, Ioana intră în Şi nici gândul meu nu poate să-i aprindă
pădure, cu un aer nevinovat. Şi’ndată to- O sclipire cât de mică şi să-l prindă,
tu-i păru plăcut şiplin de i graţie. Vultu Din noianul de 'ntuncric tot mai greu,
rii se prefăcură în privighetori, şi apa,
misterioasa apă curgea într’un râuşor de
muşchiu fraged. Trunchiurile cele mari Şi atuncea simt văzduhul fără Soare...
ale brazilor erau calde ca şi carnea copii Şi ‘nleleg că diamantul meu e lut,
lor, umbra pe sub bolţile de copaci era Ca şi aurul şi ochiul meu pierdut,
verde ca fânul şi' departe se vedea o bu Fără tine Soare l Soare ■' Soare!
cată de cer albastru. Vântul era numai o G. TALAZ
boare şi adierea aducea mirezme de năstu-
raşi şi de izmă. sele şi câte şi trele se plimbară înlănţuite, sufletul. Un pic de naivitate vine de hac
Un iepuraş —• două urechi zvârlite pe prin livadă, câte şi trele aşa de'frumoase, la orice. Nu -idecât o categorie : sublimul.
spate — o rupse frumuşel la fugă pe frun aşa de fragede, de pure şi de asemenea, că Cu tâmplari se fac lisuşii, şi cu ciobani
zele uscate. Ici şi colo : cozi de veveriţe, n’ai mai fi putut spune care e Ioana, care-i Rodin-ii şi Mistral-ii. Ioană, Ioană, credin
ciocuri de mierlă, boturi de nevăstuici. Caterina şi care-i Margareta... ţa mută munţii din loc şi tot ca câştigă
Pădurea, pădurea cu p mic, murmura Şi Caterina zise : bătăliile. Faptele cele mari sunt pe bază
drăgăstos ca o tânără mamă. Temperatura „— Ioană, 'Dumnezeu îţi porunceşte să de pasiune şi de dragoste. Pretutindeni, în
era aşa de plăcută, vacile aşa de muzica mergi într’ajutorul regatului Franţei !" cer şi pe pământ, totul e numai o chestiu
lo, că Ioana se întinse sub copacii priete Ioana pierdută, răspunse : ne ele curaj' .
1
noşi şi sufletul şi trupul ei, simţitoare, aţi „— Nu ştiu nici să citesc, 'nici să scriu. •
piră. Dormea şi visa. Şi’n visurile ei, Ioa N’am să pot să călăresc nici să conduc sol
...Să plece.... Cuvântul ăsta mare o tul
na vedea pe suratele ei Caterina şi Marga daţii ,în luptă !“ bură cu totul. Ioana stă întinsă în pat.
reta...
A „— Ioană, Ioană, nu te îndoi niciodată Somnul întârzie. Visează... De cinci, ani
de nimic. îndoiala stânjeneşte totul şi nu Sfintele tstăruesc. Ele vin în fiecare săp
A doua zi Sfintele se arătară din nou. mai îndrăzneala dă roade. Credinţa : iată tămână, şi vorbesc de Rege şi de Dumne
Ele veneau spre Ioana, străbătând liva întâia dintre virtuţi. D-zeu făcu lumea tot zeu şi de nenorocirile din regatul Franţei.
da, braţ la braţ şi râzând nebuneşte. (Căci într’o zi de îndrăzneală. Fapta e de-un mi Ioana se'gândeşte: Să plece... Să-şi pără
îmi închipui că Sfinţii nu se plictesesc în lion de ori mai frumoasă de cât cugetarea... sească maica şi satul, vacile şi prietenele,
Rain). Ioană, puterea cea mai mare a omului e ig grădina îmbălsămată şi dealul fraged, să
Decum ajunseră în faţa Ioanei, dânsele noranţa. In politică, în iubire, în strategie, plece, să se pună în fruntea oştilor, să
o îmbrăţişară pe rând, şi-i ziseră bună di frumuseţea e să nu cunoşti regulile jocu facă vărsare de sânge... Să fie într’adevăr
mineaţa. Şi Caterina apucând-o pe neaş lui. Tinerii generali aii lui Bonaparte, ne voinţa lui Dumnezeu !... Şi deodată Ioana
teptate, de mână, îi puse în deget un inel ştiutori şi îndrăzneţi, ei, nişte mititei ne se gândeşte la Rege. Regele, tânărul perso
de fier, ciudat şi sărac şi-i zise : buni, voi-' birui la 27 de ani pe cei mai nagiu din inima ei. Ioana nu se gândeşte
„— Ioană, iată inelul Franţei!‘‘ înţelepţi comandanţi de pe lume. Un gră niciodată la Rege, fără să se ’nduioşeze.
După aceea Sfintele o luară între dân unte de nebunie întotdeauna fecundează „De ce plângi, Ioană ? — Pentrucă iubesc
