Page 3 - 1926-09

1 UNIVERSUL LITERAR 3

DOUA ANIMALE fioros. pămătuf — de vânt — ti dădeau un aer
Balul viscolului îl masca în jivină săl­
batecă.
Deschizând uşa spre scara ce cobora Şi roşu de furie, mândrie şi oboseală, Omul rămase pironit, cu pupilele dila­
cele trei caturi, omul fu aproape să lovi cât putu. tate de imaginea animalului.
cadă. Câinele sbură peste trepte şi se isbi de In închipuirea lui treceau pustietăţi de
Se împiedicase sdravăn. uşa care răspundea de-a dreptul în stra­ păduri...
Bolborosind o înjurătură oarecare, se dă. Gândi timid : „seamănă a lup".
plecă să vadă pricina.. Lemnul răsună înfundat şi ţâţânile Şi făcu un pas înapoi.
Tolănii pe ştergătoarea de picioare, uşii gemură pentru câine. Câinele, nedumerit, îl privi curios.
fără a binevoi să se ridice măcar pe la­ Dela înălţimea câtorva trepte, unde se Omul tresări.
bele din faţă, un dulău enorm, cu blana oprise omul — cu emfază — domina si­ Câinele schiţă o mişcare.
ca o grădină în păragină, îşi blegi doar tuata. Omul se lipi de zid şi mărul lui Adam
şi mai mult urechile voluminoase şi-l De sub el, dulăul, cu umerii gârboviţi i se îngroşe în gât.
privi de jos în sus, din albul ochilor. umil şi gâtul căzut, îl privia lung, cu Animalul şi omul îşi încrucişară pri­
Câteva clipe, inima omului bătu mai ochii mari. virile
tare. Şi nu vorbia. Peste ei, în pădurea albă a văzduhului,
Pe urmă, moralul său reacţionă sub Omul, gustând pe îndelete cruzimea haita crivăţului, gonea nebun căprioare
forma unui tuşit semnificativ. victoriei, rosti cu condescendenţa jigni­ nevăzute.
îşi îndreptă ţinuta, îşi corectă poziţia toare a învingătorului : Omul înlemnise .
pălăiiei şi pronunţă un „marş" energic. - Ieşi potaie ! Preş îţi trebuia, parcă Animalul, tot mai curios îşi aplecă iu-
Consacrata expresie se adresa — evi­ tot pe preş ai stat! Haide, marş ! tr’o fiarte capul şi-l examină cu băgare
dent — câinelui. Şi coborând, în pas de paradă, ultimele de seamă.
Dar cuadrupedul îşi puse din nou bo­ trepte, împinse uşa şi-i făcu vânt ani­ Omul îşi ţinu răsuflarea şi se făcu
tul pe labe fără a da vre un semn că ar malului în stradă. mic.
fi priceput invitaţia. Secundele picurau cu încetineală exas­
Omul, încurcat se învârti câteva clipe perantă, ca dintr’un ceas de nisip.
in jurul câinelui, ca un câine în jurul Un vârtej de zăpadă veni, vântul ţiui
unui ariciu pe care nu ştie de unde să-l in strada pustie.
ajuce. Câinele îşi feri capul.
Dar treptat, ca mercurul în termome­ Atunci omul se sfătui sacadat: „daca
tru, furia se ridica în om. aşi lua-o încet pe lângă zid ?.. Poate n’ar
băga de seamă..."
Sub impulsul acestui crescendo, se
răsti la câine : Şi cercă să-şi făurească un plan :
— - Marş d'aci potaie ! „dacă simte şi se reped©, ridic piciorul
cu putere, îl pocnesc cu tocul sub fălci,
Şi-l atinse prudent cu vârful şoşonu­
lui. Animalul îl privi cu expresia unei ameţeşte şi... dar am şoşoni... sunt moi".
Şj gândul de a porni pe uliţa goală cu
îndelungate experienţe în asemena ma­ dulăul după el, îi înmuie genunchii.
terie şi se strânse pe un loc mai mic,
vroind a spune prin aceasta : „poftim de Rămase neclintit.
Câinele privi din nou la om.
treci“.
Calmul animalului, întări bănuiala o- Pe bot începură a i se prinde ţurţuri
mrlui. gâdilitori.
Băsucindu-se în loc, privi clanţa uşii, Tremură din buze să-i scuture. Mişca­
ca şi cum de acolo putea veni o soluţie, rea aceasta îi descoperi colţii lungi şi
se uită iar la dulăul ghemuit sub pi­ ascuţiţi.
cioarele lui, îşi şterse cu vârful unghiei Omul gândi : „sunt pierdut".
un bob de noroi uscat, rămas pe palton Şi o greutate i se lăsă pe creştet.
şi se scărpină sub pălărie. Crivăţul suflă năprasnic sburlind şi
Această serie de gesturi nu schimbă mai tare părul dulăului, i se răsuci* în
întru nimic situaţia exterioară. urechi şi se avântă mai departe.
Câinele, privind cu jind uşa ce duce
Dar, în lăuntrul omului, supapa amo­ la ştergătoarea stufoasă, unde nu bate
rului propriu se deschise şi sângele îi Desen de V. 1. Popa vântul, făcu doi paşi.
năvăli în obraz. YINTILA RUSSU-ŞIRIANU Peste privirea omului, un păenjiniş se
Făcând un mic ocol strategic, pentru lăsă. coatele îi amorţiră.
a se situa mai făţiş între uşe şi câine, îşi Afară viscolia ascuţit. Undeva, vântul se opri şi brusc, o li­
potrivi glasul şi strigă aspru : Fulgi uscaţi şi subţiri, închipuiau va­ nişte ciudată încremeni totul.
—- Marşi javră, ieşi, marş ! luri de praf îngheţat, în văzduh. Omul îndrăsni o mişcare.
Dulăul îl privi cu tristeţe, liniştit. Dulăul rostogolit, se opri la marginea Câinele îl imită şi omul de frică muri
Omul, încurajat de propria lui voce, trotuarului, se ridică în patru labe. se pe jumătate.
înghiţindu-şi răsuflarea, îşi luă inima scutură din toţi muşchii şi înălţându-şi De-odată, dintr’o curte, un lătrat fu­
în dinţi şi-i svârli un picior în coaste. capul stufos, brusc, crescu. rios porni.
Câinele icni, lunecă trei trepte şi de Omul făcu un pas şi se opri, privindu-1 Câinele ciuli urechile şi întinse gâtul.
jos, cu aceeaşi linişte, întoarse o privire fascinat. Alunci'omul închipumdu-şi colţii mari
adâncă spre om. Simţind de-asupra lui aerul liber, de-o- înfipţi în pulpa lui sbucni ca un resort,
Omul, înfierbântat de acest succes, dată, voinicia se nărui în el ca un trecu pragul dintr’un salt, trânti ca un
carc-1 făcea — în proprii săi ochi — din scrum. nebun uşa după el şi ca un câine cu
laş, erou. coborî repede şi isbi din nou Inima îi ciocnia precipitat coastele. O coada între picioare, o tuli pe scări, să­
cu piciorul. năvală de furnici îi trecu prin tălpi, sa­ rind câte trei.
— Huideo ! Auzi dumneata scandal, liva i se uscă pe limbă. Sus se opri gâfâind, înnecat în propria
nemaipomenit, parc’ar fi la el acasă! Vântul şuiera ironic. lui răsuflare.
Huo ! In lăuntru, câinele părea un biet ins Picioarele i se tăiaseră.
Şi piciorul omului, repetă şi mai bru­ prăpădit şi se mişca stângaciu ca un Rezemat, de balustradă omul arunca o-
tal, drumul la pântecul animalului. olog, în stradă devenise un vlăşgan ro­ chin piezişe, de spaimă, peste ea.
Manevra se reînoia cu perfectă sime­ bust şi se rotia la largul lui. Când îi reveni răsuflarea, supă.
trie. Omul. cu ochii ţintă la el, gândi maşi­
Omul se răstia şi lovia. nal : .,e cât un viţel". Femeea, surprinsă. întrebă:
Câinele se rostogolea câteva trepte şi Şi îşi simţi picioarele plumbuite în Ce s’a întâmplat ? Ai uitat ceva ?
fără a crâcni, întorcea spre om, privirea-i pământ. El vorbi alb. cu un surâs sticlos :
adâncă şi albă. Animalul se scărpina cu indiferenţă : — Tncbinue-ti dragă ce zăpăcit: ple­
— Huo murdarule, na javră de pripas, după ureche, sub gât şi iar după ureche, cam ta ‘-edintă cu raportul neredactat.
ţine obraznicule ! ca la el acasă. Să-mi aducă o cafea în birou. Am să-l
ş' şoşonul omului făcea „zdup“ în Omul. făcând o sforţare, urni piciorul scrin eoum.
coastele câinelui şi câinelâ se prăbuşia să pornească. Deshrăcându-se, adăugă neglijent:
pe genunchi, ca un om cu o cruce în In clipa aceea, crivăţul vâjăi sălbatec. — A pronos. spune-i lui Marin să ia o
spate. Câinele îi întoarse spatele cu pricepere joardd si să coboare până jos. E o iavră
Mai erau câteva trepte până jos. şi goana vântului, aninându-se în ea, îi pripăşită, pe aci. Nu crezi că se tolănise
Omul la largul lui, ţipă : sburli blana şi-l înălţă cu o palmă. pe scări ! E un scandal, face murdărie...
-- Ia te uită, nici nu se mişcă, na Fiori de zăpadă jucau prin păru-i lung.
bestie ! UrechiJe întoarse pe dos şi coada făcută YINTILA RUSSU-ŞIRIANU