Page 8 - 1926-09

•ea lui Sir Sindney Lee — cine ştie, încă odată ceiace vă spuneam la începutul I A R N A
,reun liberal englez care îşi flatează articolului. Shakespeare, ceiace nici eu
unicul politic ! Cu prilejul ultimei sale nici Robertson nu ştiam, e ca şi Ilomcx’, un
ucrări, Canonul Sliakespearean, Partea 11 geniu. Genialitatea Sa, care. cum ştie în- Prin geamul scrijelat de ger
i923, 216 p.), cam contemporan cu foiletoa_ treaga ştiinţă literară afară de cea axxteix- Privesc oraşul rebegit,
iele d-lui D. despre Marin Şţefănescu ş. tică de lângă Parcul Expoziţiei, fura, In care iarna a venit
x., A. Koszul, un slmkespearcanist fran­ cârpea şi adapta cu nemiluita, nu are Să poarte ciorile pe cer.
1
cez de calitate — la ale cărui traduceri re­ „procedee de compoziţiune* . In sfârşit
fer pe traducătorul lui Shakespeare în Ilamlet e : 1) „Cum am arătat de curând Sfârşeşte seara mai curând
imba cehoslovacă văzută mai sus, în ,,Ite- la Teatrul Naţional un om de voinţă... Un Pustiul zilei de acum,
vue Anglo-Americaine“, ortodoxa revistă om slab nu poate cuceri sufletul etc...., Şi’n teii rânduiţi pe drum
x sorbonieniîor Cazamian şi Cestre, nu­ 2) o personalitate teoretică eminamente Văd zeci de ciori aterizând.
meşte pe... tânărul autor : mare iniţiator morală şi creştină care se sgudue îix teme­
:ie curent Slxakespearoan (Juin, 1925, pag. lii... când realitatea practică îl sgudue pe Dar sboară, că se frânge-un ram
440). neaşteptate ; 3) revolta voinţei morale teo­ Din teiul care s’a uscat,
Pe acest om D. D. socoteşte o impietate retice îix pxfoccsul ei de ajustare la Înţe­ Pe când în trupul îngheţat
să-l citez când e vorba de Hamlet. După lepciunea practică**. Trosneşte sufletul ce-1 am.
ce mă separă astfel de... amicul meu de Sânt un om care nu trec lipsit de senti­
cafenea. D. D. vrea să mă separe de Sha- mentul pudoarei. Ruga mea serală la D. N. TEODORESCU
kespeare. In articol cu, pur şi simplu, Duxnnezeu e : ajută-mă Doamne, să mai
„râd** de Ilamlet. spre nedumerirea Sa­ apuc o primăvară şi să nu nxă creadă D.
şilor, Huţulilor şi altor minorităţi despre D. genixi. îmi dau deci seama ce ciudat
care D. D. se întreabă cu spaima pe buze trebue să pară ca pe deasupra lumei care
cc-or să zică bieţii oaxxxeni ? Pe aceştia. îi munceşte şi se preocupă, doi profesori u-
potolesc eu, cu ajutorul d-lui Nistor, scum­ niversitari în România, să se mai bată pe
pe maestre ! Dar ori cine citeşte pasajul cu capodopere ! M’arn întrebat apoi totdeau­
pricina (o. supra) — la altă otă de cât a- na ce ar fi dacă D. D. care nu mai citeşte
ceia când îi toarce stomahul, şi nxi prin­ (le 20 de ani şi complet strein de tot ce s’a
tre picături politice — înţelege că nu e scris atunci în literatura franceză englezi,
vorba acolo de riâsul de bat jocură, ci râs germană şi italiană (nu ne întreb i
provocat, ca la o comedie, de reminiscen­ acum vre-o 3 atai: câine: e Barbusse ăla?) îşi
ţele comise ale personajului aceluia dublu, întreţine studenţii jurând că li iada, tea­
cum 1-aixx găsit. Dimpotrivă, alături de trul grec, Don Quijotte, etc. „sunt capodo­
criticul englez nxă grăbesc să afirm — şi pere fiindcă ne redau eternul omenesc şi
1
Doamne toată lumea ştie — că „Ilamlet * ile aceea au înfruntat timpul şi spaţiul *—
1
e o operă genială. De scăderile ei ei*a nu­ ce ar fi dacă d-sa şi-ar fi, publicat în vre-o
mai vorba, scăderi de artă de care nu e limbă străină trufandalele d-sale critice ?
scxxtită nici o operă genială, — artă pen­ Ani mai fi azi în Liga Naţiunilor ?
tru care ceartă pe Shakespeare atâţia cri­ Ce ar fi. mă întreb acum dacă D. D.
tici englezi în frunte cu Bcn Jonsoix, Vol- şi-ar publica într’o limbă apuseană, revo­
taire şi întreaga şcoală franceză, scăderi luţionara d-sale teorie dela Ateneu ? Că încearcă, pe căi altele decât de pretenţie
pe care unii şi le-au tălmăcit într’un fel eroul shakespearcan e un om de voinţă şi oţioasă, nu să le deghizeze pedant, ci să
alţii într’altul. D. 1). poate nu admite nici acţiune, critica engleză a spus-o de acum le adâncească şi acoxrie.
o scădere lui „Hamlet* . De ce atunci nu un veac (llartley Coleridge, 1828) şi Profet al capodopci’ei literare pe care o
1
s a jucat ^ nu se joacă decât la ocazii în spus-o merieu de atunci. Temperamentul \ ode căzută din cer ca o Epistolie a Maichii
întregime, de ce anume scene au fost o- moral şi creştin, bine cunoscut tuturor, al Domnului, d-sa o pipăe de douăzeci de
inise din anume cuarturi, şi cum răspunde lui Ilamlet e de mult obiectul, cu intere­ ani şi se teme să o întoarcă pe altă faţă
d_sa de scene slabe ax începutul scenei IV sante desvoltări, al clasicei, cărţi a lui cai să nu-i ardă arătătorul. Ignorând că
v
(act. 1) ? Odată acţiunea defectuoasă, d-sa Paul Stapfer — spre a nu cita spuza de există o mecanică a gândii ei ce nu mai
nu bănueşte că şi caracterul ar putea fi lucrări englleze. Nu mai noime teorila „şo­ îngădue să te întrebi în filosofie ce-ar fi
defectuos ? cului moral* uşori de găsit şi în Stapfer, fost dacă Isus năştea fată, sau cu un au
1
După ce nxă isolează astfel de Robertson, definitiv formulat de cel mai mare critic mai de vreme, să cauţi în chimie piatra
Shakespeaite, şi de mine Însumi, D. D. îmi sliakespearean al vremei, Bradley, pe care filosofală iar în critică, de mult captata
dă lovitura de graţie. Opeia de artă, d-le îl cunoaşte oricine afară de D. D., pe care esenţă eternă a Iliadci, D-sa se închee la
Protopopescu, nu e ce crezi d-ta. Ca să o |1 citează şi aproape şi-l însuşeşte Robert­ vestă în fiecare Luni dimineaţa şi de pe
înţelegi, d-ta şi Robertson faceţi istorie li­ son însuşi. De toate aceste note ţin şi eu trainpolina catedrei, cu emoţia estetică în
terară şi nu-i frumos ! Fă te rog ştiinţă li­ seamă în partea I a articolului, încercând mână şi împăcată cu sughiţul şi cu scărpL
terară, că te spun tătînelui. Şi după ce n<i numai ca în partea II să mai aduc şi alte natul în ceafă, făcându-şi vânt din ombili­
declară ucigători de capodopere, fiindcă cunoştiinţe întru luminarea latinelor e- curi critic, trece dinţi*’odată, cu furie, prin
„înjosim capodoperile la rangul literaţilor nigmei hamletiane. Cât priveşte ultima toate uşile deschise ale ştiinţei d-sale li­
1
de talent * (când vă spuneam eu că biata fonnulă a criticului român, parafrazare a terare.
capodoperă e o consoartă care umbla n as­ celor dintâi, admiraţi-i ingeniositatea. Ca Fiindcă, produs al lenei şi al apatici
censor !), D. D. mi-arată mie ce o aia şti­ să evite locul comun : Hamlet, tipul re- intelectuale, — cum i-a imputat şi „dis­
inţă literară : Mai întâi opera literară e flectiv, D. D. spune : „voinţa, teoretica**, tinsul D-sale coleg, Ramiro Ortiz, în
„Ideia Europeană**, pe lângă atâţia alţii
pentru ca să o poată opune „voinţei prac­ •— e desigur critică ventrilocă, pur şi
tice". simplu, această pretinsă estetică, ce con­
SPRE CULMI De fapt „voinţă practică** dacă e alt­ tra face jşi piţigăiază pe un glas pornit
ceva decât compartimentul d-lui D. sau din regiuni subaltexme, vocea mare, vo­
un joc de cuvinte, e ideologîsm (în cazul cea de veacuri a afirmărilor odată fă­
Prietenă, dă-ini mâna, hai Ia drum lui Ilamlet : ideologism moral) care, ca cute.
Să ne-afundăm prin viscol şi nămeţi : orice ideologism, se ştie dela Fouille, dacă
O, ce lugubru urlă el şi cum nu dela Shopenhauer şi Renouvier şi dela — D. D. să nu nxă socoată ireverenţios.
Ne şîichiuie cu ghiaţa şi săgeţi. aceştia la pragmatiştii anglo-americani, că Sunt dintre puţinii care, din motive an­
aro totdeauna o finalitate practică, e : te­ terior schiţate, am campionat oral împo­
Şi vom urca mereu, şi vom urca, leologic. La ce se reduce atunci formula triva lui Caragiale şi Bucuţa ! Doamne
Pe povârnişul muntelui virgin... finală a d-lui D ? Hamlet e un ideolog fereşte, mi-am spus, D. D. nu e lipsit de
Când vom ajunge sus, vom anina, moral care ezita să acţioneze. Lucru cu inteligenţă. Admirabil clinician literar,
Iu părul tău, un trandafir alpin... care ne-au impuiat mintea toate manua­ ne-a impus totdeauna, eruditului de mine
lele de liceu. Iui Perpessicius, Vianu, Titu Dinu, Păl-
Acolo ’n haos şi imensitate, Când vrei deci. la datele curente, şi pe tănea şi atâtor elevi „cu voluptate** re­
Vom sta, asemeni cerbilor goniţi baza lor, să aduci date nouă. D. D. te os­ beli, prin siguranţa incisiei cu care se­
Să ne privim ca doui străini, ori ponte tracizează. Iar obscura şi generica „neo- sizat asupra unei opere neîndrăzneţe, in­
Ne vom trezi deodată ’nlănţuiţi... frazeologare a datelor vechi D. D. o nu­ tră în utilajul ei estetic. Dar atât, făptura
meşte „şcoala nouă** estetică, şcoala d-sale, /sublunară de pe fiecare schelet litei*ai*,
Prietenă dă-mi mâna-ţi tremurândă pe care o pune singur, cu ambele mâini, îndrăcitul ,,je ne sais quoi‘‘ al creaţiei ar­
Sunt obosit de viscol şi de goană... în locjil scoalei istorice şi etnografice a tistice, imponderabilul care îşi râde ca
Am vrutsă’nvingem muntele—Isbândă— d-lui Iorga. şi şcoalei istorice mondiale. un Puck de balanţele judecăţei, taina în
Şi-acum visăm la focul din cabană... Fiindcă D. D. nu observă că toată lumea sfârşit care face din cinci silabe ale unui
face! istorie literară. înţeleasă asupra con­ E uşat o stea, scapă foselor D-sale nazale.
GEORGE GRUIA cluziilor sau cunoştinţelor dobândite, ea Iar literatura modernă pe care o ig-