Page 7 - 1913-24

îicioarele noastre, chiar în dosul cascadei. Surprinşi cArmre nocjA*
>rivim — după putinţă — împrejur, căci din luna Mai
tm ajuns în plină iarnă şi în mijlocul unei naturi revol- I. CHIRU-NANOV
ate ce urlă, clocote, îţi aruncă volbură de apă în ochi,
n nas, în gură; apoi te cuprind nori deşi ce te învălue Abătu soarele în fata casei si un stol de raze
y y
n nişte cearşafuri umede, încât abia mai vezi pe vecin, căzură pe fereastra măruntă aprinzând geamul într’o
ar de vorbit — degeaba — căci nu te înţelege şi nu volbură de lumină. Scăpărară apoi prin sticla îngă­
nţelegi pe nime. Vocea abia se aude. Zăpadă groasă duitoare, năvăliră în odaie, ţâşniră pe velinţa aleasă,
copere stâncile malului în jurul şi de asupra noastră, de sub icoană, de aci săriră pe păretele alb, aprinseră
"e apucă ameţelile privind în sus şi ai simţul că bal­ şi mai mult feştila candelei, se jucară prin cununile
onul începe să se mişte cu tine. împletite din spice de grâu pârguit, înălbiră şervetele
Suntem scăldaţi în apă rece, surzi şi clănţănim de borangic, rândutie în cuc, apoi toate razele se
lin dinţi — e bine să ne reîntoarcem. Pe aceeaşi că- adunară într’o trâmbă de lumină şi se sparse în mijlo­
are, pe care am venit, ne îndreptăm iarăş spre lumina cul tavanului, scuturându-se deasupra patului într’un
ilei, uluiţi de cele văzute. praf migălos. Călin se trezi şi deschise ochii. O do­
Cu vr’o sută de metri mai la vale, apa e liniştită goare dulce vine dela soba, văruită de curând, şi un
i leagănă uşor pe spatele sale uriaşe, pe „fata negu- miros moleşitor, de busuioc, cimbru, lemnul lui Dum­
ilor", un vaporaş de escursiuni, care duce publicul nezeu, umple toată casa. Călin se întinse în aşternut,
hiar în faţa cataractelor. ca după un somn lung, fără întrerupere, şi-apoi sări
Şi cu toate acestea, ca multe în lume, şi catara- din pat. în vremea ce se îmbrăcă, îşi plimbă ochii
tele acestea unice în felul lor, îşi vor avea sfârşitul, prin toată odaia, pe policioara, pe icoanele vechi: tot
’ăci puterea de eroziune a apei este mare şi piatra de aşa sunt! Apoi merse şi se rezemă în coate de perva­
ar peste care se revarsă nu e una dintre cele mai zul ferestrei... A căzut puţină zăpadă de cu noapte şi
ure. Astfel s’a constatat, că peatra se sfarmă încet dar tot cuprinsul pare o cergă nesfârşită, presărată cu
ontinuu, şi cataractele reculează în fiecare an cu 66 alesături albe, negre, verzi... Copacii se leagănă bini­
m. Astfel în circa 4500 de ani, cataractele vor fi cu şor, sub ciucurii ofânaţi de nea, potecile deabia se
km. mai sus decât azi şi vor avea o înălţime mai mai desluşesc într’o dungă pierdută, iar vârfurile dea­
îică cu 15 metri; vor perde prin urmare mult din lurilor răsar în zarea senină, ca nişte turnuleţe, spu-
îaiestatea de acum. Până atunci însă mai e vreme şi zite în năvala unui vârtej de scântei... Şi ochii lui
tulte generaţii pot să admire încă Niagara, fără să Călin colindă fără preget: aci se duc, cu lăcomie,
bserve calculele minuţioase ale geologilor. până în fundul depărtat, aci se întorc în ogradă, mi­
Cu vizita aceasta din Canada am şi eshauriat aşa gălind fiecare locuşor... Cum a înbătrânit nucul!... i
când programul nostru, căci insulele „caprelor", „a s’a uscat craca cea groasă!... Par’că n-aveâ scorbură
îlor trei surori", etc. nu prezintă interes deosebit, la rădăcină?!... Da unde or fi merii de lângă pătul?!...
unt nişte conglomerate mai mult sau mai puţin nu- Ce încărcaţi erau de sfântu Ilie şi rumeni ca scăpă­
eroase de stânci, legate una cu alta prin poduri de tatul! Nici gutuiul dela poartă nu mai e!... Şi Călin
mn. In insula „caprelor" sunt câteva alee frumoase iarăş mută privirile pe poalele munţilor, le duce pe
puncte de privire asupra cataractelor. Un tunel ase- vârful Ţuguiatului, dealungul tăpşanului repede, apoi
enea celui descris conduce şi de pe partea aceasta de acolo pe făgaşul, de unde năpustea, odată, târliâ
nericană în dosul cataractelor. pe coama nemetului, gonind până’n răscrucea văilor,
Obosiţi şi impresionaţi de cele văzute luăm seara la cişmeaua Ursului. îl poartă gândul tot înapoia vre-
enul înapoi spre New-York unde ajungem a doua zi milor... Se vede cu ghiozdanul de pânză la şold, lup­
mineaţa după o noapte de sdruncinări infernale în tând prin grămezile de zăpadă, vede odăiţa şcoalei,
;leeping-car"-urile renumite americane. măruntă, întunecoasă, băieţii smirna în bănci, iar pă­
rintele Sandea, cu barba lungă şi încâlcită, sporovăind
pe catedră. Se numără zilele, ca ieri. Uite sărbătorile,
Crezul în biserică, Tatăl nostru, sfântu Petru cu exa­
dântec menele, copiii îmbrăcaţi de sărbătoare, şcoala împo­
dobită cu verdeaţă... Cu trupul drept, fruntea sus, şi
Nu iubesc pe fata popii,
ochii ţintă spre ascultători, aşa spune el pe „Mioriţa",
Uite, azi curat v o spun,
iar Oancea îl soarbe cu privirea şi toată faţa părin­
Şi de nu voiţi să credeţi telui râde de bucurie... Se înoadă firu gândului şi pe
Mâna eu pe cruce-o pun.
Călin îl fură mintea mai departe, în mijloc de câmp,
Nu iubesc pe fata popii între lanurile coapte... Bubue maşina, gonesc curelele,
Inc odată v’o mai spun, furnicar de femei şi bărbaţi asudă în pleava treera-
Dar pe fata preutesii tului, iar grâul rumen şi bobonat curge din belşug
O iubesc, ca un nebun.
* Fragment din romanul social: Cărare nouă, ce va a-
H. DĂSCĂLESCU păreâ la toamnă.