Page 1 - 1926-06

7—11. 1926 C O S I N Z E A N A Pag. 51

C E A C U M U L T E T R U P U R I — Ba da, i-am învăţat?
— Ei vezi! De voe bună omul
nu se apără. Trebue să-l sileşti cu
de I. AGÂRBICEANU primejdii să caute binele.
Glasul acesta, care mă umplu cu
Cum pătrundeam prin negură, — D’apoi nu spun oamenii că un fel de frică, tăcu şi începu iar
câteva firicele mise acâţarau în mus­ sfântu’ liie trece cu căruţa lui de cel ce ’mi verbi întâia oară. îmi
taţă, umezindu-mi-o. foc prin nori, de face să durduie zise:
— „M’am prins“, auzii un glas. prin văzduh, şi când plesneşte caii — Acum sunt negură. M’am sbicit
Până voi putea sbura, cred că nu cu biciul, lasă fulgere fn aer? şi m’am ridicat de pe mustaţa ta,
te vei urî, dacă-ţi voiu spune câte — Da, am auzit şi eu poveştile şi plutesc în aer. Dacă ar fi colea
ceva din viaţa mea. Acum m’am ri­ astea. Sunt vechi de când lumea, prin Decembrie aş cădea în grabă
dicat în formă de balonaş mic şi de când credeau oamenii că dur* In pământ, îngheţată. M’aş schimba
cum m’am atins de mustaţa ta aspră, duitul şi fulgeratul au dumnezeii în brumă. Iar dacă mă va apuca
m’am spart şi m’am făcut iar apă. lor. Dar ştiu că tu vorbeşti numai seara fără să mă pot ridica mai
Nu mi pasă de nimic. In curând în glumă. Dascăl fiind, nu mai poţi sus în văzduh, aş cădea în pajişte
mă voi face iar balonaş şi voi sbura. crede în poveşti. Tu şti cum se în formă de rouă. Dimineaţa fiecare
Dar şti tu, dascăle, de unde am naşte fulgerul şi durduitul. Şti deci, firicel de iarbă ar avea un picur
venit ca picur de apă? că mie nu-mi poate strica nici unul de rouă în creştetul aplecat. Am
— Din norul de de-asupra. nici altul. Şi fulgerul şi durduitul străluci ca nişte pietri preţioase în
Aşa este, dar norul a venit de îşi au legile lor date de ziditorul lumina soarelui.
undeva. înainte cu o lună eram un lumii, şi lucrează după porunca lor, — In multe trupuri te areţi lumii,
val puternic într’o mare delà mia- cum lucrăm şi noi, picurii de apă. zic eu. Dar mai plăcută eşti ca pi­
2ă-zi. Vezi bine, nu singur făceam E puterea şi voia lui Dumnezeu în cur de ploaie sau de rouă, când e
valul, ci cu mulţi fraţi şi surori toate. secetă mare.
de-ale mele. Ne-am legănat zile în­ — „E puterea electricităţii“, zic Aşa crezi? E adevărat că sunt
tregi, ca copiii cei mici în leagănul eu. Dumnezeu a lăsat electricitatea destui copii cari iasă cu capul gol
lor, şi cântam împreună cu celelalte din văzduh şi i-a dat legi. Dar mai în curte şi pe la portiţe cât ce în­
valuri. Peşti mari treceau din când ţine el seama de ceeace fac aceste cep să picur şi abea’ aşteaptă să
în când pe lângă noi, pe de asupra puteri cu legile lor? fac bălţi şi pârâiaşe să se poată
noastră, ori ne despicau în două Glasul care-mi vorbea scoase un bălăcări ca reţele. Adevărat că sunt
fără să simţim nici o durere, şi fă- strigăt de mirare mare! alţii cari mă adună dimineaţa de pe
cându-ne grabnic la loc aşa cum — Cum să nu ţină seamă? zise firicelele de iarbă şi se spală pe
am fost. Fierbeam la fund nisip el. Dacă un împărat dă o poruncă, ochi. Dar sunt foarte mulţi cari a-
mărunt, auriu, pe care-1 scoteam nu se îngrijeşte ca ea să fie ascul­ bea apucă să mă vadă căzând ca
mereu la ţărm cu legănarea noastră. tată? Voinţa şi puterea lui Dumnezeu fluturaşi de zăpadă.
Pe ţărm erau mulţi copii, cari se e mereu de faţă în legile lucrurilor — Ei da, zăpada e plăcută. Dar
jucau în nisip şi se prăjeau des­ sale. Chiar de-aceia toate lucrurile tu ieai şi trup de zăpadă?
puiaţi la soare. Le scoteam mereu sale sunt sfinţite şi tot locul e sfinţit. — Vezi bine că jţu. Chiar acum
scoici proaspete pe cari şi le adu­ Pretutindenea vedem în lucrurile ce dacă m’aş înălţa sur de tot, ar pu­
nau în grabă, în ţipete de bucurie. ne înconjoară, degetul lui Dumne­ tea să mă iea pe aripile lor vânturile
Ne-am petrecut minunat zile întregi, zeu. Da, tot locul e sfinţit. răci dela miază noapte, să mă în­
când deodată din largul mării în­ — „Dacă i aşa“, zic eu, ştiind gheţe şi să mă schimbe zăpadă.
cepu un vuet mare. Valuri cât casa, că acum o să-l înfund, de ce cade Aş putea să ning pe Ceahlău, în vre­
şi mai înalte se ridicau. Luntrile şi trăznetul uneori şi ucide oameni, ori me ce surorile mele, rămase mai
corăbiile se clătinau în toate păr­ cade chiar în biserici, unde e lo­ jos în văzduh să ploaie pe şesuri.
ţile. Valurile ce veneau din larg ne cuinţa Domnului. Dumnezeu nu face Abea aşteptăm să vină iarna să ne
îmbulziau tot mai la ţărm şi ne rău. E negrăit de bun. schimbăm cu toatele în fulgi mari
izbeau puternic. Dintr’o izbitură ne­ Auz i un susur de glasuri ca o şi albi. Cum bat de bucuros copiii
aşteptată de stânca delà ţărm, valul rugăciune spusă de mii de guri, şi în palme când ne văd.
în care eram eu se sparse într’un apoi un glas nou, mai curat, mai — Vezi bine că bat; se’ncepe
fum alburiu, şi mă simţii de-odată puternic, îmi zise: vremea săniatului 1
iuat pe aripa puternică a vântului, — Pentru Dumnezeu nu este un — Da, şi e aşa de plăcut să cazi
izbit de-o piatră fierbinte, şi numai lucru neînsufleţit mai de preţ decât pe căciula micilor oameni, să le-oa-
decât putui sbura în înălţimi fără altul. Nu e mai sfântă înaintea lui coperi toată, ori să te topeşti pe
ajutorul vântului, numai din puterea o clădire de peatră decât fulgerul. obrazul lor fierbântat. De alt fel,
mea. Mă schimbai într’un balonaş Iar cât despre oameni, că-i ucide lama, vara, noi picurii de apă
mic. M’am tot înălţat cu mii şi mii uneori fulgerul, cine poate pătrunde slăvim pe Dumnezeu ţinând porunca
de tovarăşi, până când am făcut gândurile Domnului? N’a căzut trăz­ ce ne-a dat’o nouă. Şi o ţinem
împreună un nor pe care vântul netul peste casa în care ospătau cu plăcere.
delà miază zi începu să-1 împingă copiii lui lob numai pentru a pune — Mai de mult se zice că şi apa
spre miazănoapte. Aşa am ajuns la probă credinţa acestui patriarh ca şi vânturile, işi aveau zeii lor.
până pe meleagurile acestea. drept? De altfel oamenii pot, cu — Marea îşi avea zeul său, pe unul
— »Frumoasă plimbare“, zic eu. mintea ce le-a dat-o Dumnezeu, să Neptun, râurile, izvoarele, aseme­
Dar biciul lui sfântu’ liie nu te-a se ferească de trăznet. N’ai învăţat nea îşi aveau zeii lor. Ba şi bă­
plesnit nici odată în drum? pe copiii dumitale la şcoală ce-i trânii noştri spun că sunt şolomo-
— Ce biciu? Ce sfânt Ilie? paratrăznetul? nari cari poartă ploile, oamenii năz-