Page 4 - 1926-06
P. 4
Pag. 54 C O S I N Z E A N A 7—II. 1926
gurii — probabil în dorinţa arză şi adunase la un loc tot oraşul, Măldărică înţeles de mainainte cu
toare să facă şi ei un prisonier judecătorii, mai gravi ca de obi- şeful patrulei, se apropie de unguri
român „viu* şi cum nu observa ceiu, ascultau în tăcere rechizitoriul şi mormâind un ciudat „ham-ham“
seră şi pe ceilalţi doui români, s’or Comisarului Regal, care încurajat începu să pipăie pe fiecare utgur,
fi hotărât să-l aştepte ascunşi. A- de o pereche de ochi verzi de fată părând, că ar vrea să caute pe cel
ceasta Ta indus în eroare pe Măl- prezentă în sală, ţineâ să facă uz mai gras dintre ei. Intradevăr înhăţâ
dărică şi era cât pe aci să o pă de toată verva sa oratorică şi adu pe unul care i se păru mai gras
ţească, deoarece nebănuind prezenţa cea în vorbirea sa argumente peste şi îl trase lângă foc.
inamicului, a întrat în ograda casei argumente contra bietului Măldă Şeful patrulei porni cu ceilalţi
fără nici o precauţiune, căzând dea- rică, care apărea în momentul a- unguri, cari îşi făceau cruce nitân-
dreptul în mâna ungurilor. Cama cesta în faţa publicului, drept chin- du-se îngroziţi înapoi la locul unde
razii lui ar fi tras, dar se temeau tezenţa răului, demonul imoralităţii, bănuiau, că un frate al lor avea să
să nu omoare şi pe Măldărică. Aşa cauza tuturor mizeriilor sociale şi fie devorat.
erau nevoiţi să aştepte un moment indirect cauza cumplitului războiu. Măldărică dădu „tiutiun“ ungu
mai prielnic, îndestulându-se deo Hotărât, atmosfera era grozav de rului rcţ’nut la foc, îi mai dete o
camdată să observe ce se petrece ostilă clientului meu. Simţii, că-mi pâine şi-l trimise în ştirea Domnu
cu Mâldărică. Acesta era dezarmat, pierd curajul şi ca să-mi menţin lui, spunându-i să nu-1 mai vadă
cum e mai rău. Un ungur îl înhă- voinţa, încercai să mă gândesc la niciodată.
ţase de mâna dreaptă, iar altul îi lucruri vesele, nemai ţinând seama Apoi Niţă Buzatu, barosan de
ţinea strâns ca într'un cleşte, braţul de teoriile pe cari le învârtea Co naştere şi de meserie bucătar a
drept. Se adeverea bănuiala, că misarul Regal. companiei, aduse alimentele şi car
vreau să facă un prisonier viu, ne Dar ori la ce mă gândeam, gân nea primite pentru ziua aceea şi le
vătămat. dul meu se reîntorcea mereu la Măl puse la fiert.
Dar nu era prost Măldărică. dărică. Şi printr’un bizar contrast Ei las'că a fcst haz, când au
Scrâşni cumplit din dinţii strălu cu situaţia în care se găsea acuma, adus la amiazi pe prisonieri să le
citori de albi, apoi inspirat de un Măldărică apăreâ în amintirea mea dea mâncare. Barosanii mâncau cu
gând, izbi fulgerător cu piciorul pe aşa cum eră el natural, g umeţ, spi o poftă turbată şi erau unşi pe feţe
ungurul din dreapta, într’un loc ritual, deschis şi bun. până din sus de urechi, în timp ce
foarte sensibil, aşa, că acesta scăpă îmi păreâ că-I văd, făcând pe ungurii deşi flămânzi ca vai de ei,
braţul lui Măldărică. Ceeace urmă, August-prostu cu gradaţii companiei, priveau cu groază la canibalii care
se petrecu într’o clipă. Cu braţul spunându-le glume şi ghiduşii, apoi ie mâncase pe un frate al lor.
drept liber, Măldărică smulse dela când toţi râdeau cu lacrimi, Mâl Ba către seară, nebunul de Măl
brâu grenada franceză, o izbi pu dărică îi prindea pe neaşteptate cu dărică, face scăpaţi pe doui dintre
ternic cu focosul în fruntea ungu o comandă răstită şi scurtă: unguri.
rului din stânga şi cu faţa strălu — Drepţi! Mai nostim a fost faptul, că peste
citoare de satisfacţie, spuse lăsând Şi sub resortul automat al co câteva zile toată armata ungurească
jos grenada: menzii, gradaţii luau poziţia regu eră informată, că francezii au trimis
— Dacă-i vorba să murim, să lamentară spre marea satisfacţie a să lupte cu românii, trupe negre de
murim cinstit. nebunului de Măldărică, care te canibali.
Dar nu termină vorba şi văzând făceâ să râzi şi când îţi veneâ să îmi mai aduceam aminte apoi de
pe unguri fugind înspăimântaţi la plângi. ultima mea întâlnire cu Măldărică.
vederea grenadei, într’o fulgerare, Odată, pe şesul Ungariei, com II întâlnisem la Budapesta pe
Măldărică apucă grenada gata să pania făcuse douisprezece unguri bulevardul cel mai elegant, la braţ
explodeze şi cu o secundă înainte prisonierl. Măldărică, care deastă- cu un drac de unguroicuţă roşie
de a exploda o aruncă după ei. In dată comanda şi el opt oameni — ca un bujor. Măldărică eiâ neobi
timpul acesta camarazii lui Măldă alesesem din companie pe toţi ţi cinuit de fercheş şi avea o floare
rică se apropiará şi puseră în bă ganii şi îi dădusem sub comanda roşie la casca de oţel.
taie mitraliera vrăjmaşă spre tran- „barosanului“ lor — îşi adună co — Ce-i cu fata, barosane? — îl
şeiele ungureşti. naţionalii, le fâcu o scurtă teorie, întrebasem surprins de mutra lui
Fără să vreau, amintirea aceasta, după care toţi nouă îşi dădură sărbătorească.
îmi aduse un zimbet pe faţă şi mă cu scrum pe faţă şi se făcură şi — S’trăiţi 1 Nacionai'zare..,
întorsei spre banca acuzaţilor. Măl mai negri decât îi crease Dumnezeu. — Ce nacionalizare, Măldărică?!
dărică mă privea aşa de trist, aşa Doui inşi plecară într’o misiune — Nacîonălizăm, s’tră'ţi...
de descurajat, că simţii nevoia de specială, iar ceilalţi adunară — cât Abiâ într’un târziu mi-am adus
a-1 încuraja cu o privire veselă, fă- ai clipi din ochi — surcele şi fă aminte de o frază pe care o auzi
cându-i un gest de nepăsare şi in- cură un foc mare. Cei doui cu mi sem şi eu într’o vorbire a coman
deferenţă faţă de spusele Comisa siunea se reîntoarseră aducând cu dantului regimentului din care fă
rului Regal, un căpitan improvizat ei căldarea în care se fierbea hrana cea parte Măldărică.
în aceasta calitate, care forţându-se companiei. Aranjară misiunea — Dar nu mi putui continua firul
să-şi dea un aer plin de demnitate vreau să zic căldarea pe foc şi o amintirilor, deoarece în sală se fă
şi severitate, fâceâ pe interpretul umplură cu apă. Apoi înşiruiţi în cuse tăcere. Comisarul Regal îşi
grav al justiţiei necruţătoare. jurul focului, continuară să se sfă torăise teribilul rechizitoriu şi
Măldărică’ se sili să zimbească, tuiască asupra amănuntelor planului acuma cu faţa radioasă într’un
dar înghiţi noduri. pe care îl ştiau numai ei. zimbet care i se lungea până la
Sala de judecată era arhitixită. Dinspre cancelaria companiei o urechi, primea emoţionat zimbetele
După procesul Măldărică, urma un patrulă escorta pe prisonieri. Când de admiraţie aie ochilor de fată aşe
proces senzaţional care făcuse vâlvă trecură prin faţa „grupei de barosani“, zată în întâile rânduri ale publicului.
