Page 5 - 1926-06

7—II. 1926 C O S I N Z E A N A Pag. 55

Preşedintele îmi dădu cuvântul. îngrozii, dar după o scurtă delibe­ le-au dat pe tunuri ca să se bată
N’am talent, nici oratorie şi nici rare cu mine însumi, îi făcui lui cu noi. Aşa care va să zică — (al
nu ştiu încârliga paragrafele de Măldărică un semn de înbărbăare, dracului cioroiu, făcea deja de­
leg’, deci sunt un prost advocat. semn să continue, că zice bine. ducţii), — noi luând ciasul de aur,
Ce-oi fi vorbit, nu ştiu. Ştiu doar, — S trăiţi, don culunel, ciasul fiind am făcut dizarmare, ca ungurii să
că într’un moment, simţind că mă instrument de orientare la şeful de nu mai poată cumpăra tunuri.
încurc rău de tot în apărarea mea patrule, eu l’am capturat de războiu. In sală era un hohat de râs. Pre­
şi având impresia, că e degeaba Sala începu să râdă tot mai tare. şedintele suna degeaba clopoţelul.
orice apărare, renunţând de a mai Feţele judecătorilor se desmorţiră Comisarul încerca degeaba să vor-
obţine să pot înmuia trăsăturile şi un căp tan — cunoscutul meu — beas:ă ceva. Era ceva nemaipo­
grozav de dârze ale feţelor judecă­ râse, dar fu îngrozit el singur de menit.
toreşti, m’am întors spre acuzat şi râsul său şi deveni din nou serios. Eu ne-mai putându-mă stăpâni, am
cu un zimbet de nepăsare şi ironie Comisarul înghiţea noduri, noduri. strigat un „bravo Măldărică*.
la adresa celor cari îl judecau, îi — S’trăiţi don culunel, la Buda­ Din toată afacerea, eu m’am ales
spusei: pesta s’a dat ordin chiar de don cu o aspră mustrare pentru lipsă
— Mă, Măldărică, las’ că tot nu ghiniral, ca să se facă d zarmare. de condescendenţă faţă de judecă­
:
murim noi! Şi s’trăiţi don culunel don locoti­ tori, Măldărică a fost condamnat,
Din desperată ce era faţa lui Măl­ nent ne-a spus Ia tiorie, că i-a spus dar un decret drept şi omenesc
dărică, trăsăturile se înmuiară şi don culunel, că ungurii au adunat l a scăpat pe bietul Măldărică ca
faţa lui luă o expresie de mulţumire. tot aurul, cercei, ciasuri, inele şi să mai ispăşească pedeapsa.
Automat îşi ciocni potcoavele şi cu
mâna dusă la frunte — uitând că
era descoperit — spuse: Opera poetică a lui Lucian Blaga
— S’trâiţi, don’ căpitan!
Salutul nereglementar al lui Măl­
dărică, fu privit de judecători cu — Paşii Profetului*) —
nişte mutre acre, consternate. Doar de ION BREAZU
preşedintele, care era un om vesel
de fire şi bun ca pâinea cea caldă, Omul iubit şi cântat de LuJan p. 82) Sufletul omului acestuia
zimbi binevoitor. Blaga este cel cu sentimentele tari vrea mai mult decât îl ajută „tre­
Alţi apărători nu erau. şi cu voinţa creatoare de tipare prop­ cătorul lui trup“; el cere imensita­
— Acuzatul mai are ceva de spus? rii personalităţii lui. Idealul de cm tea cosmosului pentru a-şi descărca
rosti sentenţios preşedintele, foiţân- astfel conceput trăeşte în intimă sentimentele. In Poeme omul căută
du-şi iar seriositatea maiţială, aşa atingere cu marea de viaţă a natu­ munţi pe care să-i răstoarne îndă­
cum se cuvenea unui preşedinte la rii ; viaţa lui şi a ei se întrepătrund rătnica lui credinţă; în Paşii cere
o curte marţială. şi din această întrepătrundere pu­ munţ lor şi mărilor trup uriaş, în
Măldărică se uită întrebător la terile creatoare cresc. încercarea care să-şi poată sălăşlui „straşni­
mine. Ii făcui un semn de în­ omului de a găsi legi cu caracter cul suflet“:
curajare. de eternitate l-a despărţit cu un
Se sculă timid şi privi îngrozit zid de marile taine generatoare „Daţi mi un trup
feţele reci şi prea severe ale jude­ de energii ale naturii. Omul nu mai voi munţilor,
cătorilor, publicului. De nicăiri nici îmbracă astăzi universul în mituri mărilor, —
deţi-mi un trup să-mi descarc nebunia
o rază de nădejde. Privirea Iui se cu înţelesuri adânci şi deaceea, în plin!
opri iar la mine, apoi întorcându-se poate, el nici nu mai crează ca al­ Pământule larg fii trunchiul meu
spre preşedintele curţii marţiale, Măl­ tădată. Astăzi el se caută pe sine fii pieptul acestei năprasnice inimi,
dărică începu: chinuitor, îşi pipăie din nou încheie­ prtfâ-te’n lăcaşul furtunilor, cari mă stri-
[vesc,
— S’trăiţi, don culunel! — dar turile conştinţei, vrea parcă să fii amfora eului meu îndărătnic 1*
snghiţi în sec, neştiind ce să mai sfredelească zidul pe care veacurile
îpună. l-au pus între el şi restul cosmosu­ Cosmosul întreg ar simţi atunci
— De ce ai furat ceasul? — îl lui. Această chinuitoare căutare de iubirea şi ura lui:
ajută preşedintele. sine a vremilor de azi vom întâi-
Acuma faţa barosanului se ilu- n’-o în volumul In marea trecere. Când aş iubi
mină. Asta-i? Numai atât? In Paşii am găsit, până acum, na­ mi-aş întinde spre cer toate mările mele
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe ferbinţi,
— S’trăiţi, don culunel. Ciasul tura simţită de omul contopit cu ea. spre cer
l’am luat pen’că mi-a trebuit. Pen’că De astădată vom căută să desprin­ să 1 cuprind
eu eram şef de patrule. Pen’că don dem din volum şi alte laturi de ale mijlocul să-i frâng
să i sărut sclipitoarele stele.
locotinent ne-a spus să ni orientăm sufletului omenesc astfel conceput. Când aş uri
cu steaua polară, cu moşoroaiele Când omul apare în mijlocul na­ aş sdrobi sub picioarele mele de stâncă, ’
dila biserici şi cu ciasu. Moşcroaie turii cântată de poet el e dospit bieţii sori
nu găsiam, steaua polară era numai dintr’o energie aproape sălba­ călători
noaptea şi cias nu aveam. tică, beat de viaţă, cu sufletul şi şi poate-aş zimbi.“
Preşedintele zimbi. Membrii vă­ trupul: „doi fraţi gemeni: se asea­ (Daţi-miun (rup voi munţilor mărilor p. 61).
zând pe preşedinte zimbind, zim- mănă aşa de mult că nu ştii când
biră şi ei. Publicul, la început nu e unul şi când e altul“ (Misticul, Gâ'găirea de viaţă care fierbe
pricepu ce spunea soldatul, mai apoi aci e descărcată înt’un ritm de odă
înţelegând, începu sa râdă. Comi­ *) Vezi începutul în nrul 4 5 al Co- sălbatică de care te simţi înlănţuit,
sarul schimba feţe, feţe. Eu mă sinzenii fără să vrei.