Page 5 - 1926-20-21

23-V. 192fi C O S I N Z E A N A Pag. 205

R
B O L O V A N U L C E L S U Mi se pare că eşti destul de vârtos.
— Nu în mori de grăunţe mă ma­
cină, dascăle, ci în neşte piuă. În­
de 1. AGÂRBICEANU
tâi, după ce m’au scos la lumină,
mă zdrobesc bine din ciocane, apoi
Multă vreme m’am frecat la ochi, sfredelesc stânca, o umplu apoi cu mă ieau în trocuţe de lemn şi mă
în vis ori aievea, nu ştiu. Nu mă pulbere de puşcă ori cu dinamită duc la piuele lor. Roata se învârte
mai puteam destul minuna de co­ şi o aprind. De-aceea detună aşa. cu apă ca şi la moară. Dar roata
pilaşii cu cununiţele cele arzătoare. — Dar n’au destulă piatră la faţa asta învârteşte un sul, şi sulul ridică
Şl cântecul lor ceresc îmi sună pământului? Nu-s aici stâncile gata mereu nişte lăstare cari au la ca­
multă vreme în urechi. Mă gândeam să se prăbuşească? Pentruce co­ pătul de desupt, ţintuite cu fier,
cu câtă rânduială a lăsat Dumnezeu boară în adâncuri? De-acolo o să neşte măsele mari de cremene. Lăs-
lumea asta, şi cât e de plină de scoată piatră cu mari greutăţi. Şi tarele acestea sunt astfel aşezate că
frumuseţi chiar şi în lucrurile ne- pot să-mi fac un gând cum va fi sulul le ridică, apoi scapă de pe
;
însufleţ te. Şi mă gândeam că fru­ acolo! latunerec şi aer închis! Să­ sul şi cad într'o troacă de lemn în
museţile acestea izvorăsc toate din- racii oamenii, unde trebue să lu­ care e vărsată piatra de aur mă-
tr'un singur izvor: că toate lucrurile creze. Te scobori numai într’o piv­ runţită de ciocane. In aceeaşi troacă
îşi ţin legile pe cari li le-a dat niţă umedă şi abea ajungi să eşi pe un scoc, curge mereu o şuviţă
Dumnezeu. Şl iar îmi ziceam că şi la soare. Dar ei în inima pămân­ de apă. Lăstarele izbesc mereu, mă-
oamenii ar fi tot aşa de frumoşi tului: Pentruce nu caută piatră aici runţind piatra pe care o moale me­
dacă ar ţinea şi ei mereu legile pe unde este atâta? reu apa în care zace, pâaă se face
care Dumnezeu le-a scris în sufle­ — Neamul de piatră pe care-1 un cir tulbure. Bolovanii sunt schim­
tul lor. caută ei nu se găseşte aici. E o baţi acum în nisip plin de apă,
Iată, de pildă, piatra dacă ascultă piatră de mare preţ e neamul meu. pe care îl adună în ciubăre. In ni­
de legea sa, e tare şi neclintită în­ — Al dumitale? Dar nici nu stră­ sipul acela sunt şi firele de aur cari
cât o poţi pune fără grije temeiu luceşti, cel puţin. au sălăşluit întâi în bolovanii de
caselor. Omul, deşi are scrisă în — Sunt destule lucruri de preţ piatră.
inimă legea să nu facă rău altuia, care nu strălucesc. Şi iarăşi, îţi — Dar dacă n’au putut culege
să nu minţească, tot minţeşte. Şi vorbesc, că nu-i tot aur ce luceşte. oamenii firele de nisip din piatră,
pentru aceea e urât omul sau co­ Şi eu aur sunt! cum le vor mai găsi în grămada
pilul, fiindcă nu-şi ţine legea lui. — Aur, dumneata? Glumeşti de aceea de nămol? E mai rău ca şi
Şi-mi mai ziceam. Iată că-s ade­ sigur! Nu cunosc eu aurul? N’am când ai amesteca sămânţă de mac
vărate glasurile ce mi-au umplut văzut galbeni de aur? cu nisip. Pentruce îşi îngreuiază
urechile şi-mi şopteau: Tot locul e — Sunt piatră de aur, dascăle, oamenii lucrul în loc să-l uşureze?
simţit. Pentrucă toate lucrurile cari şi tot aurul văzut de tine, din mine — Nu-şi fac lucrul mai greu.
nu se abat dela legea lor sunt sfinte. se culege. Cu mari greutăţi, vezi Dimpotrivă. Cum ai vrea să culeagă
Şi din câte am văzut până acum bine. Nu auzi în ce adâncimi mă f'ricelele de aur cari pătrund piatră?
nici unul nu s’a abătut afară de caută oamenii? Dar să fiu în fundul Ajunse însă îa nisip, se aleg re­
om! Apa curge pe râu la vale, ori pământului, şi dacă mă simt odată pede. Nisipul acesta pus în trocuţe
cade din nori, ori hrăneşte pămân­ oamenii nu se mai lasă până nu şi spălat cu apă, se depărtează me­
tul ţ'nându-şi neştirbită legea ei. mă găsesc. De multe mii de ani reu vărsând apă. El e uşor şi se
Numai omul se abate dela legea s’au îndrăgit de mine. îşi tae gan­ duce cu apa, în vreme ce firicelele
lui. Legea-i spune: nu fura, şi el guri în stâncă, îl duc U dreapta, de aur sunt grele, oricât de mici
fură. Nu ucide, şi el ucide. Nu te la stânga, îl înalţă în sus, îl co­ ar fi, şi rămân pe fuadul vasului.
lăcomi, şi el se lăcomeşte. boară în adâncimi. Cum urmăreşte — Prin multe munci trece şi au­
Ajunsei să mă tulbur cu su­ cânele de vânat urma iepurelui, aşa rul până să ajungă curat. Ştiu că
fletul de această slăbiciune şi ne­ mă vânează oamenii după vinele nu va fi bucuros de Iocl Mai bine
norocire a omului, când văzui lângă ce le las în pietre. cred că i-ar plăcea să rămână în
mine, rostogoltndu-se un bolovan . — Ce vine? afunzimile pământului.
sur. Se rostogoli o vreme, apoi se — Vine de aur prinse în trupul — Ba de fel, dascăle. Aurul nu
opri într’un colţ al peşterei în care pietrii. Dacă te uiţi de aproape se face decât să se supună şi el le­
dormiam. Nu înţelegeam cine e şi cunosc uşor; par cărăruşe presărate gilor sale, şi nu sufere nimic, deşi
ce voeşte. Mă gândeam să-l întreb, cu făină de porumb. Unele sunt câte ţi-am spus până acuma încă
când, adânc subt pământ auzii cio- mai înguste, altele mai late. Şi pen­ nu e tot. După ce se aleg cu aju­
cănituri surde, întâi puţine, apoi tot tru o vână a mea, de piatră şi ea, torul apei, firele, ele nu sunt încă
mai multe. De-odată se sparse subt numai stropită în tot trupul cu fi­ decât prav de aur. El urmează acum
mine, în adâncul pământului un dur- ricele de aur, oamenii tae ganguri să fie topit. Şi avem nevoe de căl­
duit ca de trăznet. Mă umplu de lungi de sute şi de mii de metri, dură mare pentrucă să ne topim.
spaimă, credeam că se deschide pă­ şi scot piatră la faţa pământului. Ne pune în vase groase de pământ
mântul subt mine. Fac grămezi cât casele de mari ars şi ne bagă în focul iadului. Dacă
— Nu-i nicio primejdie. E adânc şl după ce macină, abea scot aur n’ai văzut cum curge aurul topit nu
în pământ, auzii un glas din colţul cât ţin în pumni. Şi totuşi li se şti că pentru bucuria de-a străluci
unde se rostogolise bolovanul cel plăteşte să mă scoată din adâncuri aşa, îndurăm cu uşurinţă toate chi­
sur. şi să mă aleagă. nurile. Topit gata, îndată ce-1 scoate
— Nu-i cutremur de pământ! — Cum? Se macină şi pietrele? din foc, aurul se întăreşte, înţepe­
— Nu! Lucrează băeşii în adân­ Ştiam numai despre porumb şi des­ neşte ca fierul. Pentru a putea face
cimile pământului, Bat din ciocane, pre grâu. Şi cum te poate sparge? din el bani şi alte lucruri de preţ