Page 7 - 1926-20-21

23—-V. 1926 C O S I N Z E A N A --------------------------------- Pag, 207

F A R M A C I A D I N D A R N I Ţ A numesc ca să nu-i fac bocluc, că
poate astăzi o fi însurat). Iar prin
el, mana cerească se revărsa şi
de DRACONARIUS
asupra noastră, a celorlalţi fâmânzi.
Şi ceaiurile Ia cari eram invitaţi,
Eram pe vremea aceea la Dar- dar şi un copeic când nu-1 ai e în colţ la farmacie, nu erau aşa
niţa, o staţiune climaterică Ia câţiva mult simple cum le-aţi închipui dumnea­
kilometri depărtare de Kiew, în Rusia. De aceea fiecare, după putinţa şi voastră. Erau acolo şi alte bunătăţi
Foştii prisonieri de războru, înfiin­ talentele sale, îşi agonisea copeicii, la cari cu râvnă, cucernicie şi sâr-
ţaseră corpul voluntarilor ardeleni, cum putea. Eu ii agonisiam — cu guinţă se înjugau sufletele, sau mai
bucovineni şi cum în calitatea noas­ multă râvnă şi trudă, atacând pe bine zis. stomahurile noastre.
tră de voluntari sprijineam acţiunea tata Robu şi pe alţii, cari nu um­ Dar mesele acestea ne-au deschis
„soiuzilor“ (aliaţilor), iar pe de altă blau cu portofelul spart. Dar cu poftă şi mai mare. Şi cum printre
parte lagărul de prisoneri din Dar- toată diplomaţia mea, se întâmpla noi erau şi ingineri, spirite inven­
niţa nu ne mai încăpea, că eram adesea ca să nu „storc* nici un tive, întreprinzătoare, — repede s'a
prea mulţi, — pravoslavnicii noştri copeic. Si atunci recurgeam la alt găsit şi ideia fericită de a prelungi
tovarăşi Ruşi ne încartiruiseră în mijloc. Desemnam, la comandă, ca bunele obiceiuri a pravoslavnicelor
vilele pustii din localitate. ricaturile monarhilor, cu un băţ as­ rusoaice dela farmacia din colţ.
cuţit, în nisipul grădinii vilei. „Un
Aşa aşteptam, zi de zi să plecăm Aveam un tovarăş, de care cu
pe frontul român. Am fi plecat noi neamţ“ sau orice altă jivină, costa drag ne aducem şi acuma aminte
imediat, dar o puteam păţi urât, dacă „un copeic“. „Jules*. Faţa lui era caracteristică
nu ne supuneam ordinelor de sus, Şi aşa trecea vremea în aştepta­ printr’un nas. — Ce nas, Doamne,
căci vezi Doamne era şi acolo o rea împlinirii dorinţelor noastre ; —• îţi făcea impresia, că restul în­
organizaţie militară şi nu eram aşa plecarea pe front. treg al corpului era o anexă supli­
h ii-hui de capul nostru. Iar în aş­ Tata Robu, îl vedeai, nu-1 vedeai mentară a acestui nas formidabil
teptarea plecării pe front, trăiam şi — dispărea la Kiew (avea “biştari“) şi bine croit. Deasupra nasului o
noi, cum da Dumnezeu. Muşi se pârlea la soare, gol ca pereche de ochi verzi, adănci şi
Locuiam la vila 36. Din cele 50 Adam, cu capul legat înt’ro basma mari — purtau zâmbetele rusoaice­
ruble — cât ne plăteau ruşii lunar şi mâinile manicurate ascunse înt’o lor. Nu mai uit ochii aceştia. Aveau
— cu greu făceam faţa la toate nă­ pereche de mănuşi. Nu trebue să ceva negrăit de trist — o duioşie,
cazurile şi belelele. Trăiam cu fasole vă închipuiţi, că aceste mănuşi erau care atrage şi farmecă.
şi cuvântul lui Dumnezeu rostit prin o pereche — una şi nedespărţită, E bine, oameni practici tovarăşii
gura prea cuviosului părinte Gocan, sau că avea toate degetele, sau că mei, au pus în exploatare aceşti
care ne mai însenina chipurile câ­ s’ar putea vorbi despre culoarea lor. ochi ca pe orice marfă din care nă-
teodată. Cât priveşte fasolea, cu Şi din înăţime la care era spânzurat dăjduiau să tragă un profit.
toate argumentele unui filosof dintre în bătaia razelor soarelui pe o scân­ Şi anume să vedeţi.
noi, că fosforul pe care-1 conţine dură răzimată de zidul vilei, Muşi In casa farmacistei mai venea,
fasolea întăreşte creerul, nu credeam; „perora“ despre o viaţă mai bună însoţită de mamă-sa, o blondină
dar acuma sunt convins de acest care are să vie; filosofia stomahu- adorabilă, nepoată a farmacistei şi
adevăr. Toţi dela vila 36 sunt oa­ lui gol. fata unui medic bogat din Kiev.
meni mari, şi dacă au postit mult Pe banca din grădina vilei paFcă
în vremurile acelea, astăzi ocupă văd pe fratele Acelenescu, socotind Nesimţită, dar dinainte proectată
cu atât mai mari posturi. Ne mai cu multă luare aminte liniile albe în amănunt de tovarăşi, o legătură
puteam permite şi luxul de a cum­ trase cu creta pe o manta veche, din intimă şi pasionată Începuse să-şi
păra „un funt“ de zahăr cu ceeace care luminatul jurist confecţiona o încurce firele în jurul frumoasei
blondine şi prietinului nostru Jules.
mai rămânea dela mâncare din cele pereche pantaloni. Noi avem grijă să încântăm pe
50 ruble. Căci deşi adaptasem obi­ Dar unde aşi sta, să înşir aci mama fetei cu fel de fel de relaţii
ceiuri ruseşti — beam ceaiu ca toate ocupaţiile bunilor mei tovarăşi asupra averilor imaginare, pe cari
să nu consumă prea mult zahăr, dela 36. M'aşi depărta prea mult
te posedă Jules în Ardeal, Ba încă
ţineam bucăţica de zahăr între dinţi dela ceeace vreau să vă povestesc. pe mine să puseseră dracii de to­
şi sorbeam „ch piatoc“-ul (apa fiartă) Să vedeţi deci. varăşi, să fac curte mahorcei. Şi
strecurat prin bucăţica de zâhăr. După cum spuneam, grija cea se vede că o făcusem aşa de bine,
Aceia cari n’au trăit vremurile ace­ mai de căpetenie a noastră era că să îndrăgostise zgripţuroaica de
lea, nu vor putea concepe niciodată stomahul, să nu vă fie de mirare: mine, încât trăiam de prăjituri, lume
satisfacţia acestei distracţii. el cerea, noi nu nu ii dam, şi de albă. Destul,!, că vizitele blondinei
Dar în afară de mâncare, mai aceeâ bietul se revolta contra tira­ la ruda sa din Darniţa, erau tot
aveam şi alte nevoi, fiecare după niei. Şi ca să-l împăcăm, găsiam mai dese. până când în cele din
gusturile, deprinderile sale. Eu aveam fel de fel de procedee. Aşa de pildă, urmă rodul muncei tovarăşilor—so­
patima „papiroaselor“ (ţigări) şi pa­ între altele erau şi ceaiurile Ia cari cietate în comandită fără acţiuni şi
tima ............smântânei, deoarece ne invitau pravoslavnicii ruşi. fără parale —s’a ivit sub forma unei
zău vă mărturisesc, aveam o poftă Binecuvântată fie memoria cinsti­ invitaţii la logodnă.
de mâacare (vai cum aşi vrea să o tului pravoslavnic, care-şi avea far­ Vestea logodnei acesteia a fost
mai am şi astăzi), că minunea aceea macia în colţ lângă vila 36. un eveniment nemaipomenit în uni­
nu s’a întâmplat niciodată în Dar- Tinerică, veselă, biata femeie era forma banalitate a vieţii din zilele
niţa, să mă declar satisfăcut şi sătul. atăt de miloasă. In deosebi îşi hă­ ocupate în Darniţa de dobrovoleţi
Acuma smântână nu era prea scumpă; răzise mila ei tovarăşului Ioniţă (nu-I (voluntari). Ziua ’logodnei era fi­