Page 6 - 1926-20-21

Pag. 206 — ...... .......— ------ C O S I N Z E A N A - - - - - - - - ----------------------------- 23—V. 1921

se amestecă, top’ndu-se din nou, puri de aur şi se închinau ca lui CÂNTEC DEDEMULT
cu alte metale, cum e argintul sau Dumnezeu ; azi ml-se închină cu toţii
arama. Aurul curat e prea moale, şi nu ca unui Dumnezeu ci ca lucru­ Gutui şi busuioc pe masă
e prea scump pentru a putea face lui celui mai de preţ în lume. M’ai Icoana simplă într'un cui:
din el lucruri de preţ. văzut vr'odată strălucind din aurul
Glasul din colţul unde se ascunse unul potir? Azi totu-i mort... cui să-imai spi
bolovanul tăcu, şi eu văzui mirat, — Da, în biserica din oraş. Că vântul aue prin casă?...
arătându-mi-se un chip, şi piuăle — Eu trebuie să rămân ceea ce
unde se măeina piatra de aur şi sunt: ochiul lui Dumnezeu, pe când Miros de busuioc şi mere...
topitoarele în care se topia. Şi vă­ o menii m’am schimbat în ochiul Bunica 'n brâu cu rosmarin...
zui muncind în jurul lor oameni dracului.
cari nu aveau nici o podoabă de — E adevărată că avem a astfel Azi creşte muşchiul prin unghere
aur pe ei. Zdrenţoşi, plini de apă, de zicală: Banu-1 ochiul dracului. Şt ploaia cade în suspin...
cu faţa suptă, cu umerii obrajilor — Eu sunt făcut să trec din
eşiţi, munciau din greu. mână îa mână, să ajut pe toată La vatra unde-odininioară
Am oftat din adânc şi am zis: lumea, pe toţi fraţii, să nu rabde Am ascultat poveşti, la foc,
— Nu crezi, că era mai bine nime de foame şi de frig. Ca ban, E-o groapă adâncă ce nf ioară
y
pentru oameni să nu te fi cunoscut? sunt rotund ca un ochiu, să pot Şi noaptea creşte'n orice loc.
Să fi rămas pe veci în măruntaele vedea în toate casele năcazurile
pământului? Uite, aşa e de ând oamenilor, să fiu och’ul lui Dum­ Const. Gora
lumea: cei cari câştigă aurul cu nezeu, să luminez, să alin, să mân­
truda lor, nu au nici un ban ori o gâi şi să ajut. Dar oamenii cei la­
podoabă de aur. Şi pentru tine, din comi şi cari nu vor să se ştie fraţi satul tău, ce s’a ales de aceia car
pricina ta, se fac oamenii bleste­ cu semenii lor, cum pun mâna pe au adunat bani cu lăcomie mare
maţi. Numai tu desparţi pe oameni mine mă încuie îa lăzi de fier, mă Li s’a stâns viţa şi porodiţa 1 C
în săraci şi bogaţi. Tu eşti pricina îngroapă îa pământ, sau fac cu dacă unii au adunat cu lăcomi*
nenorocirilor din lume. Dacă lip­ preţui meu să lucreze ca vitele mii copii ori nepoţii au împrăştiat şi i
seşti tu, mor oamenii de foame; de oameni, pentru a câştiga aur şi cu amândouă mânile. S’au ales di
dacă te aduni prea mult într’un loc, mai mult. M’au schimbat în ochiul ei beţivi şi stricaţi, ai căror urma
se ticăloşesc oamenii, punându-se dracului, în unealta lăcomiei lor s’au prăpădit ca vai de ei. Omuli
pe beut şi petrecanii. Dacă nu ai nesâturate, a patimei lor. e dat să aibă înţelepciune cât m
M
fi tu nu ar fi trebuit să înfrunte — Un lucru e adevărat, „zic eu : mu tă, bunătate şi dragoste cât m,
Fiul lui Dumnezeu pe oameni, zi- Ori câţi bani ai aduna, nu te poţi mare, dar aur numai atât cât să-ş
cându-le: Nu vă adunaţi vouă co­ hrăni cu ei. Trebueşte pâne. Poţi poată avea pânea cea de toate zi
mori pe pământ. fi mulţunrt şi fericit dacă ai atâţia iele. Ce întrece peste atâta, nu mi
— Te’nşeli dascăle, şi-mi pare bani de câţi ai nevoe pentru pânea e ochiul lui Dumnezeu ci al sî
rău că judeci, om bătrân, aşa de cea de toate zilele. tanei. Eu sunt lucru sfinţit, dai
greşit. Dacă nu aş fi fost eu, oa­ — Iată o vorbă de om cuminte căle; am eşit şi eu din mânile li
menii ar fi ales alt lucru la care dascăle. Aşa e cum spui tu. Din Dumnezeu. Nu-i. b'ne ca omul s
să ţină tot aşa de mult ca şi la prisosinţa pe care o aduni cu hăr­ mă spurce cu lăcomie şi cu pat
mine. Şi s'ar fi ucis pentru lucrul nicia ta îţi poţi pune Ia o parte pă­ mile lui. Sunt cel mai nobil înti
acela, şi el ar fi împărţit pe oameni răluţe albe pentru zile negre. Dar metale, şi sunt făcut să fiu slug
în bogaţi şi săraci. Râul nu e în prisosinţă făcută cu sudoarea al­ tuturor oamenilor nu stăpânul lor
mine, ci în om. In dorinţa Iui, în tora, făcând altora nedreptate, e Zicând aşa începu să se rosti
lăcomia lui de-a avea tot mai mult păcat să ai. Dacă toţi oameni s’ar golească din nou, şi făcându-î
şi de-a stăpânii pe semenii săi mai gândi aşa, eu aş rămânea ceea ce nevăzut în stâncă, îmi păru că
slabi. Lăcomia asta împarte pe oa­ trebue să fiu: ochiul lu Dumnezeu. aud cum cade iar în fundul un
meni în avuţi şi săraci. Eu, după Dar oamenii încă nu înţeleg nici prăpăstii. In curând se făcu liniş
cum mă vezi, nu sar în ochii ni­ acum că nu mă pot duce cu ei pe în jurul meu, dar aşa 1 nişte mai
a
mănui ; prin firea mea ascunsă, prin ceea lum , şi că, chiar de-ar putea, încât auzii în somn ciripitul- c
frăgezimea trupului meu când e la nimic nu le-aşi folosi. Şi de-a- dimineaţi al paserilor.
curat, eu le dau mereu de ştire ceea mă adună cu amândouă mânile Mă trezii cu capul greu de-atâte
cum trebue să fiu socotit: nu ca spre n’norocirea lor şi a semerfilor. vedenii şi de tot ce-am auzit. So;
un împărat, ci ca o slugă plecată Când ei vor lăsa din lăcomia lor, rele era gata să răsară. Mi-am fi
a tuturor. Întocmai aşa e şi în vieaţă: mai ales când vor simţi că toţi sunt cut rugăciunea de dimineaţa, a
omul cel mai nobil la suflet, cel fraţi şi toţi sunt muritori, atunci îmbucat din pâne şi am pornit,
mat bun, se face sluga tuturor, voiu fi şi eu ochiul lui Dumncz u luai de-a curmezişul şi am eşit i
dar oamenii ceilalţi nu-1 înţeleg pe pământ. Prin nenumărate pilde luncă. Păpădia îşi deschisese ocf
şi-şi bat jdc de el. Intre florile me­ le-am arătat până acum cum să mă de aur. Era minunea lui Dumnezr
talelor şi ale pietrilor e adevărat folosească, ş le voiu mai arăta. în luncă. Şi toate fiorile cântau
că eu sunt cel mai nobil. Nu ru­ — Prin ce pil-e, rcgu-te? povesteau, râzând vesele în soan
ginesc în veci şi lumina mea e ca — Dar nu şti, dascăle din istorie, strălucind din picuril de rouă <
a soarelui. Dar oamenii în loc să călfeate neamurile care au grămădit atârnau din ele, ca din nişte di.
mă cinstească folosindu-se de mine prea mult aur, s’au ticăloşit dându-se mante.
ca de-o slugă ascultătoare şi umi­ unei vieţi destrăbălate, şi s’au stins în
lită, mă batjocoresc fâcându-mă îm­ cenuşe ca şi când nu ar fi fost? Dar
păratul lor. Odată îşi făceau'thi- nu şti din păţaniile oamenilor din