Page 4 - 1926-32
P. 4
Pag. 308 -------------- - ..................' - - - - — C O S I N Z E A N A - - - — - ------------------------ 8-VIII. 1926
silindu-mă să înghenunchiez alături uitară de oraşul ce ardea, de Ce- sul din urmă şi ei în loc să-i în
de el, isbucni în ocări: „Indrăs- sarul ce-i alungase din cetate. A- ţeleagă semnul, se dedau altor fără
neala îţi este fără seamăn, tu, le veu un joc pentru firea lor bles delegi. Au ridicat cruce pe seama
pădătură a cetăţii. Treci cu fruntea temată. Uitară de grij , găsindu-şi lui Dumnezeu. Să-l coborîm pe a -
1
în sus, când eşti mai puţin decât desfătare în chinurile mele. Copiii cest osândit al mâniei lor nemer
un sclav, iar noi făpturi libere în- se urcau pe lemn să-mi ajungă pul nice; iar asupra celor ce vor în
genunchiem şi cerşim milă bleste pele şi astfel atârnaţi de ele să mă drăzni să ne împiedice aruncaţi
mului. Ridică mâinile spre cer şi tragă la pământ. Simţeam că mi se cuvântul blelestemului sfânt şi îi
slăveşte zeii“. despică muşchii şi îmi înăbuşeam vom dezarma“.
„N’am nimic de cerut zeilor şi urletul de durere, spre a nu li se Crucea fu dărâmată de braţele
nici oamenilor, îi răspunsei sub re trezi mai mult îndemnul de a face lor vânjoase. M’au deslegat de fu
volta nenorocitei mele existenţe. rău. Faţa lor brăzdată mai înainte nii şi luându*mă între dânşii, ce
Cerşitorii n’au nimic de mulţumit de lacrimi, se crispa acum într’un reau mulţimii drum spre eşire.
celor ce îi dăruiesc, căci umilirea râs drăcesc; iar ruga lor umilită Şi această mulţime trufaşă deveni
le este o pedeapsă; iar cel ce le deveni batjocură trufaşă. iarăşi mică şi laşe. Cei ce mă scă
aruncă pâine e răsplătit îndeajans Cu fiecare clipă creştea în jurul pau erau doar un mănunchiu în
prin dreptul de-a dispreţul pe cel meu mulţimea şi nici unul n’avea marea celor ce îmi cereau moarte
ce cere. Pentruce să cerşesc eu privirea înduioşată. Cu orice om ce mai înainte şi totuşi nici unul nu
zeilor milă pentru oraşul ce piere mă împrejmuia, creştea veninul mon încerca să-i oprească. îşi pierdură
în flăcări, când nimic din ce-aş strului: mulţime!. credinţa în atot puternicia lor, când
putea iubi nu piere în el. Vă puteţi Privirea celor ce urăsc se îm auziră noi blesteme şi ameninţări
sili sclavii să vă linguşească, dar plântă ca un pumnal în pieptul vic cu pedeapsa capului. Mulţimea în-
niciodată sâ-şi roage zeii, pentru fricată odată e mai neputincioasă
fărădelegile voastre“. decât un copil. Teama se răspân
Cel căruia îi adresai aceste cu deşte ca un fulger printre ei şi u-
vinte se ridică încruntat. Începu să riaşul de-odată, devine cea mai laşă
strângă mulţimea prin semne fu dintre făpturi. Un ţipăt, o amenin
rioase şi apoi arătând înspre mine ţare şi îi vezi năpustindu-se înebu-
le zise: „Priviţi pe acest blestemat niţi. Cel ce ştie să se joace cu suf
ce îndrăzneşte să înfrunte zeii, chiar letul mulţimii e sigurul stăpân al
când ei sunt mâniaţi. Ne dispreţu ei. Ii va bicui, fără ca vre-unul să
ieşte nenorocirea şi prin trufia lui murmure.
nesăbuită va chema asupra noastră Creştinii mă duseră într’una din
noi pedepse. Are în frunte semnul multele cloace, ce sunt la margi
celor scoşi de sub lege, infimă făp timei. Mânia înăbuşită a celor ce nea Romei. Ceilalţi erau la rugăci
tură şi toiuşi poartă în priviri mân mă înconjurau, mă săgeta mai du une. Am aşteptat până-ce şi-au
dria celor egali cu zeii. Vom suferi reros decât o rană deschisă în corp. sfârşit închinarea, când m’ arătară
noi oare să ne ponegrească credinţa Printre aceste chiote ce-mi cerea celor mulţi. Nici unul dintre ei nu
prin necredinţa lui nesocotită. E scăparea, venea o ceată de figuri arăta a înţelege semnul ce mă sco
cel mai mic dintre noi şi s’arata îmbrăcate în sdreDţe. Păşeau par’că tea din rândul oamenilor. îmi vor
cel mai trufaş*. orbiţi şi nepăsători de mulţimea ce-i beau la fel ca şi celorlalţi. Mi
Sute de braţe se ridicară să mă putea strivi cu numărul ei. Erau s’adresau ca unui, pe care-1 cu
lovească. Aşteptam fără să clipesc din hotă âţi şi dârzi. Veneau să-şi răs- nosc de multă vreme şi îl cinstesc.
ochi deslănţuirea mâniei lor, ce va bune vre-un mort sau credinţa. Cel Auzisem multe despre ei. Mi-i
aduce moarte. Simţiam de departe mai bătrân dintre ei se opri lângă închipuiam mai răi, decât pe cei
sugrumarea mâinilor lor brutale, cu crucea mea. Cei ce îl urmau, îi as ce îşi fâlfăe credinţa liber în ce
toate-că nu m’au atins încă. Mă cultau cu sete cuvintele. Ştiau ce le tate. li credeam mai făţanici, de
cutremuram, nu înfiorat de moarte, va spune, fără să le-o fi spus-o. cât pe cei ce îşi cerşesc zeii prin
ci de gândul neomeniei celor ce o Erau gata să creadă înainte de-al tânguiele noastre. Şi mă bucuram
aduc. asculta. „Fraţi creştini — începu că îi găseam demni şi buni. Homo,
Au ridicat o cruce de cincispre bătrânul — sfârşitul e aproape. monstrul, îl vedeam sub înfâţişa-
zece picioare, pe care trebuia să Blestemul s’a împlinit. Oraşul pă rea-i mândră a unui zeu. Le iu
fiu răstignit. Legându-mi mâinile de catului arde, iar fiii fărădelegilor îşi beam cucernicia sinceră, credinţa
cele două braţe ale lemnului, mi-au vor lua încurând răsplata, ii ve lor, vorba fără făţărnicie. Alungat
rupt hainele şi îndemnându-se unul deţi ameninţat! de Dumnezeu, pen- dintre oameni, eram reprimit de
pe altul mi-au aruncat cu pietre. Îşi truca să-i scape păcatului în cea cei mai buni. îmi recâştigam încre-
