Page 6 - 1926-32
P. 6
Pag. 310 C O S I N Z E A N A - - - - - - - - --------------------------- 8—VIII. 1926
ferea prietenia noastră de obişnui
C E A M A I CURATĂ IUBIRE mai putea fl o „partidă*. Putea
tele cochetării dintre doi tineri. Ea
nu
să-şi desvălue toate cutele sufletu
de OCTAVIAN VOROBCHIEV1CI lui fără nici o primejdie. Nu aveam
să fiu al ei niciodată.
In fiecare garnizoană îmi legam sufletul meu acea pace odihnitoare, — Vezi — îmi spunea ea — eu
inima de o nouă dragoste. Mi-aduc pe care numai el ştie s’o aducă. sunt atât de săracă, încât nu pot
şi acum aminte de desnădejdea ce Şi azi puţin, mâine puţin, prinsei nădăjdui la nicio bucurie. Tinerii
mă cuprindeâ când primeam ordi- să vin şi eu pe la seratele cercului de treapta mea se vor da totdeauna
nile de mutare, de suferinţeie des militar, pe la şezătorile societăţilor înlături de a-mi căuta prietenia cu
părţirilor, de promisiunile înfocate, călturale, pe la petrecerile impro un scop serios. Intre mine şi ei va
de scrisorile udate cu lacrâmi. Ce vizate sau pregătite şi dorite înde sta ca o barieră de ne trecut greu
timpuri frumoase! Dar când le tră lung de locuitorii târgului. tatea traiului. Ai mei îşi dau seama
iam nu ştiam să le preţuesc. La o astfel de serată, cunoscui de aceasta. Le cetesc atât de bine
Obosit de atâta zbucium zadar pe Vera. Era o brunetă care şi când în ochi. Şi vezi, îmi simt inima cu
nic, mă hotărâsem să stau deoparte râdea avea un zâmbet trist pe faţă. rată cu o floare de dimineaţă.
de jocurile sentimentale şi să mă Nu era frumoasă. Nu se îmbrăca Păşeam lângă ea cu capul ple
mărginesc a contemplă societatea bine. Se vedea de departe că era cat în pământ. Şi fericirea aluneca
în care trăiam. Intr’o seară însă, la fata unui pensionar sărac. aproape, atât de aproape! Şi eu o
un bal, o domnişoară îmi ceru spri Bâeţii o ocoleau. Era o fire bla minţeam! O! dacă ar fi ghicit că
jinul împotriva unui tânăr alintat, jină. Din vorba ei se desprindeâ logodnica mea nu era decât o în
care îşi îngăduise o glumă nepo un suflet care încă nu iubise decât chipuire!
trivită. A doua zi eram pe teren, imagini naive. Mă duceam des s’o
Către primăvară ieşeam în fie
iar peste o săptămână, de oarece văd acasă. Intr’un salon bătrânesc care după amiază în grădina târ
cavalerul era nepotul unui personaj gului. Grădina era colţul unei pă
puternic, mă trezii mutat pentru câ duri care întră îndrăsneaţă în mij
teva luni într'un târguşor de munte.
O diiigenţă largă şi închisă ca o JERTFĂ locul orăşelului. Primăria tăiase alei
cutie, legănându-se în noroiul şo cari se pierdeaua în pădurea ade
vărată sălbatecă şi bătrână, ce
selei şi sunându şi geamurile câr Mi-e sufletul jertfelnic
pite, mă duse în văgăuna unde Uitat lâng’un altar, urca greoae peste munţii dimpre
trebuia să-mi fac pedeapsa. Ume Şi cântecele mele jur. Amândoi ne adânceam pe po
zeala începutului de iarnă, ceaţa Sunt boabe de tămâie tecile umede, povestind încet. Şi
minciuna repetată mereu se clădise
greoae care înăbuşeâ pământul şi Ce ard şi’n fum albastru într’alâta în mine, încât ajunsesem
golul drumului, muiară încetul cu s’o cred şi eu. Mă deşteptai când
încetul ciuda împotriva celor cari învăluie ’nzadar
mă aduseseră pe tărâmurile acelea. Altarul drag ce vecinie primii ordinul de revenire în gar-
Astfel, când roţile atinseră uruind De piatră-o să rămâie. nisoana părăsită.
caldarâmul ascuns sub pasta moale — Ce fericit trebue să fii! —
a noroiului oraşului, priveam îm ECATERINA PITIŞ îmi spunea ea cu ochi galeşi —
păcat dughenile umile, bisericile Ce bucurie pe logodnica dumitale!
vechi şl gospodăriile ascunse în Cum o să te întâmpine!.,. — Şi
mijlocul ogrăzilor. ce strălucea de curăţenie îmi cânta eu mă sileam să-i arăt cât eram de
Camarazii mă primiră compăti la pian. Eram mai totdeauna sin transportat, în timp ce ea mă as
mitori. Povestea mea ajunsese în guri. Şi cum o priveam şi în jurul culta cu ochii mari, sorbindu-mi
florită. Toată lumea ştia că „tăia ei se aşternea muzica romanţelor, cuvintele. Sărmană Veră! In cli
sem“ în duel, un adversar care nu aşi fi vrut să mă apropii de ea, pele acelea tu erai singura pe care
dăduse pace logodnicei mele şi că să-mi lipesc obrazul de al ei şi să o iubeam!
fusesem ameninţat de unchiul celui închid ochii în voia muzicei şi a La despărţire, mă conduse până
„ciopârţit“ cu persecuţiile cele mai prieteniei curate ce ne unea. la poartă. Inima mi era plină de
grele. Câteodată, în plimbările noastre, tristeţea ultimului cântec ce-mi cân
Sila ce căpătasem împotriva so vorbeam de „logodnica“ mea. O tase la pian. Şi acum încă, după
cietăţii, îmi hotărî felul de viaţă. descrieam cu toată căldura. Şi atâţia ani, îmi răsună în suflet sgo-
Refuzai să fac viz*te, să leg prietenii „blonda mea de departe“ apărea motul porţii grele, închis'e pentru
şi să iau parte la baluiiie, ceaiurile nemărginit de iubitoare, de frumoasă totdeauna în arma mea. Schimbai
dansante şi feluritele întruniri cari şi de bună în ochii ei. de atunci multe garnizoane. Lo
fac deliciul provinciei. Astfel, oraşul — Ţi-e dragă desigur — mă în godnica blândă, frumoasă, bună,
aveâ prilejul să afirme că „de sus treba ea cu timiditate, privindu-mă iubitoare, n’o găsii nicăeri. Totuşi,
mi-se ordonase această rezervă, ca cu ochii ei cuminţi. Eu îi ocoleam de multe ori inima mi-a*bătut tare,
o supremă constrângere.“ privirea şi râde am. — Şi e bogată? am aflat şi am plâns în nopţile se
Îmi petreceam orele libere la fe — şoptea ea. nine. Nimic însă nu stinse din
reastra unei cafenele, privind tre — Destul de bogată. Părinţii ei mine amintirea Verei şi sgomotu!
cătorii cari plescăiau noroiul stradei, au moşii întinse, mori, case... dar profund al porţii grele închise ca
încovoiaţi sub hainele de iarnă şi nu e vorba aici de bogăţie! a criptă peste mormântul celei mai
sub umbrelele ude. Şi timpul trecea, Faptul că aveam o logodnică şi curate iubiri.
iar în alunecarea lui aşterneâ peste că vorbeam cu atâta dor de ea, Ismail 1924.
