Page 7 - 1908-07

Nru! 7, 1908. LUCEAFĂRUL 147
pantalonilor şi începu să rânjească, cum îi eră se uită la ochii celor doi: şi vedea în umbra
obiceiul Bătrâna simţi adierea fricei. sprâncenelor cumplita flacără a răutăţii. Nici un
— Va să zică — începu el deodată — nunta pic de milă nu era pentru dânsa în fiinţele care
ceia tot ai făcut-o... Ş’acu plănuieşti altele... veneau s’o ameninţe, să-i ceară silnic banii greu
Acu plănuieşti două... Ya se zică, nu ne-am munciţi. Deodată simţi că se înăbuşă de amar,
înţeles noi bine ... şi închise o clipă ochii Apoi vorbi limpede, cu
— De asta aţi venit la mine? întrebă bătrâna cuvinte suflate ca de un vânt lăuntric:
fără să se clintească dela locul ei. — Iar aţi venit să mă înfricoşaţi ? ... Ce aveţi
Andronescu se întoarse spre nevastă-sa: cu mine?... V’am miluit, s’a sfârşit... Acii
— Auzi? tu ce zici? nu mai aveţi nimica cu mine. Am să fac cu
— Eu ce să zic? vorbi tare şi subţire Aglaia, paralele mele ce vreau... De ani de zile vă uitaţi
şi-şi răsfrânse cu dispreţ buza de jos. Par’eă la mine cu ură... N’aiu odihnă; n’am pace să
am cu cine vorbi? Nu i-am bătut capul de înghit o bucăţică de pane de răul vostru...
atâteaori ?— Se întoarse spre bătrână. — Nu ţi-am Intr’una vă umblă ochii după mine... ochi
bătut capul de atâteaori? Nu mai umbla să îm- flămânzi... Nu vă mai săturaţi... Ce vreţi?...
prăştii banii la străini; lasă-te şi de obiceiul Daţi-mi pace; lăsaţi-mă în plata lui Dumnezeu...
ăsta: tot cu panerele şi cu vânzarea... Acu Se opri. Aglaia tresărise, cu o privire veni­
suntem şi noi oameni în rând cu lumea, şi ne noasă, cu glas şuierător:
faci de râs ... — Aşa? să te lăsăm în pace? Sunt fata ta,
Ochii bătrânei se înăspriră, pe când inima i se m’ai înfiat, dai la străini de pomană dreptul meu
strângea în piept. şi eu să te las?... Cât m’ai chinuit pân’ ce
— Aglăiţă ... zise ea blând. Erai săracă când m’am măritat? ş’acu dai parale străinilor ?...
te-am adus... Te-am crescut cu dragoste... — Stăi, stăi... zise Andronescu, gros... Noi
Te-am înzestrat... Asta-i răsplata ta?... venisem pentru împăcare... Staţi... Nici o vorbă...
— Iar începi cu fleacurile cele vechi! vorbi Numai eu am de spus ceva... Dacă i vorba pe
repede, deodată întărâtată, Aglaia. Una, două, — aşa, apoi am eu de spus ceva... Iaca ce-i: eu
începi... sunt un om care mi-am făcut planurile mele...
— Apoi cum nu? cuvântă cu râsu-i ciudat Eu n’am luat aşa, degeaba, pe Aglaia... Vorba
Andronescu. Se poate altfel? Trebue să ne a fost că 1 a u r m ă tot noi moştenim ... Aşâ-i
puie dumneaei opinca ’n nas! ori nu?
— Nu mai spun nimica! oftă bătrâna. Dacă — Auzi? auzi? strigă Aglaia. Ascultă şi în­
n’aţi venit cu gânduri bune, tac. Eu azi am a ţelege. Din pricina ta, că nu înţelegi, la noi în
mă duce la biserică şi vreau să fiu cu sufletul casă e numai huiet!... Una-două: paralele babei!
liniştit... N’am eu zi lăsată dela Dumnezeu liniştită, din
Aglaia zise scurt, înţepat: pricina asta ...
— Dacă te duci dumneata la biserică, atuncea — Ho, ţară! Foarte bine, aşa-i... cuvântă cu
nu ne ducem noi... linişte bărbatul. Aşa-i... La urma urmei e şi
0 vreme rămaseră privindu-se în tăcere. Ju- dreptul nostru ... Eu îţi spun aşa, pentru cea
pâneasa Marghioala simţea cum o câştigă amă­ din urmă oară: să cauţi să-ţi vâri minţile în
răciunea de viaţă. Bărbatul vorbi cu linişte: cap — căci altfel se întâmplă poznă mare...
— Am venit, să ajungem la o înţelegere. — Are să vă bată Dumnezeu! izbucni de­
Bătrâna nu răspunse. odată bătrâna. Ieşiţi afară, nemernicilor!
— Iaca. am adus-o şi pe Aglaia, să fie şi ea — Cum ai zis?
de faţă. Şi ea zice ca şi mine. Să nu mai faci — Ticăloaso! ticăloaso ! strigă jupâneasa Mar­
risipă în banul nostru ... Banul care-1 eheltueşti ghioala. Te-am crescut şi te-am înzestrat, te-am
e al nostru ş’al copiilor noştri... Să-ţi cauţi de scos din sărăcie, ş’acu îmi vrei moartea! Ieşiţi!
treabă şi să nu te mai porţi duşmăneşte cu noi... Am să dau tot la sărmani, tot am să dau, nu
Vezi-ţi de bătrâneţe, ai cu ce trăi, şi lasă pe vreau să vă mai ştiu ... Pieriţi din ochii mei!...
străini într’a lor... Aglaia se repezise, cu ochii arşi deodată do
Vorbele nu eiau prea întărâtate. Dar bătrâna o mânie sălbatică. Andronescu o izbi la o parte