Page 9 - 1908-07

Nnil 7, 1008. LUCEAFĂRUL 149

Din pricina babei am rămas dator! N’ai să ai şi livezi, şi o muzică lină începu să cânte undeva.
tu linişte cu mine din pricina babei! Era o melodie lămurită de depărtare. Numai su­
Aglaia tăcea; i se aprindea mânia veche in netele moi şi dulci ajungeau prin limpezimea
suflet şi se gândea cu ură la mătuşă-sa Mar­ nopţii şi cădeau peste bătrâna neclintită, o atin­
ghioala. Vorbea cu jumătate de glas, cu obidă: geau par’că, o mângăiau, şi deşteptau plângeri
»Am auzit că iar are de gând să deie două sute în suflet, care nu puteau izvorî printre pleoape,
de lei ş’o juncă* . •. Andronescu scotea un: în lacrimi de uşurare. Amintiri se grămădeau
Hm ! de ameninţare şi obrazul i se întindea în încă odată şi se împietreau ca ’n icoane veşnice.
rânjitu-i de răutate. I se părea bătrânei că deodată are dinainte-i
Aşa. îndârjite, ajunseră lucrurile în primăvară. întreaga suferinţă strecurată în toată fiinţa ei zi
Şi ’ntr’o Duminecă, în singura-i zi de odihnă, cu zi, lună cu lună, an cu an. Şi nu se puteâ clinti
jupâneasa Marghioala se întoarse cu târguieli din locul ei, par’că o apăsa o stâncă. Şi într’un vis
acasă. Luase cumaş de rochie pentru un botez chinuit văziî toată grija ei pentru copila adusă
şi un val de pânză, luminare, flori şi toate cele dela ţară, toată dragostea, toată nădejdea. Şi nu
trebuitoare pentru o creştinească facere de bine. înţelegea schimbarea care se făcuse. Alta era
Desfăcu pachetele, le rândul frumos pe un colţ «cucoana Aglaia« acum: mare, plină, cu o pri­
de divan, după aceea începu să-şi pregătească vire neliniştită, cu un glas ascuţit; era o fiinţă
mâncarea. Din când în când se apropia de fe­ străină şi duşmană, cum n’ar fi putut ajunge
reastra deschisă, privea spre vecini prin lumina de bunăseamă, dacă rămânea în liniştea ei, acolo,
aurie a asfinţitului şi trăgea cu urechea. Zarvă pe malul Şiretului. Dar Andronescu de unde a
de ceartă ajtmgpâ până la dânsa. Ascuţit şi ieşit? De unde s’a ascuţit atâta răutate în băiatul
sfâşietor se înălţa glasul Aglaiei; iar din când lui Androne? Ieri eră un băieţel sfios şi umilit,
în când, iu răstimpuri, un bombănit greu îşi nici prost, nici deştept, cum se cuvine să fie un
făcea loc, şi glasul ascuţit tăcea. fecior de neam nu tocmai bun. Ş’acuma cum
— Se sfădesc ... şopti bătrâna. de-a ajuns de nu-şi vede părinţii, de-şi alungă
Mancă tăcută, cu inima îndoită, ca totdeauna. fraţii, de-i e ruşine de soacră-sa, care a dat zestrea,
Apoi, dupăce strânse tacâmurile şi le spălă, se care l-a înţolit, care l-a ajutat să se ridice între
aşeză în prag în înserarea caldă. Era în săp­ «ciocoii» târgului ? într’adevăr, poate am făcut
tămâna luminată şi livezile pline de flori trime­ o faptă rea... se gândi cu inima strânsă bă­
teau adieri de mirezme. Bondari treceau prin trâna. I-am adunat ca să se certe în toată ziua,
întunecimea uşoară. Treceau ca pe o linie neagră, ca el să-i rupă din când în când ciolanele şi
şi, în urmă-le, par’că rămânea un fir nevăzut, ea să-l blastăme... Murmură cu glas stins:
care vibrâ melodios. «Cumplită fiară e omul câteodată!... şi des­
In tăcere, auzi deodată tropăiri in cerdacul chise ochii.
din faţă. Ştia cine o pândeşte. Ridică ochii. Erâ întuneree des în juru-i. Vânt lin pornise
Andronescu se uita la ea cu gura întredeschisă. şi sună în livezi. Erâ târziu şi-şi simţea trudite
Par’că-i luceau ochii prin seara fumurie. Ea îi mădularele. Se ridică cu greutate, gemând. Intră
privi neclintită. Apoi deodată tiesărî la glasul lui. în casă, aprinse lampa. Trase perdelele, după
— Jupâneasă Marghioală! Aşa-i că iar te-ai aceea se pregăti să închidă uşa. Atunci când
apucat să creştinezi un suflet... Acu de botezat întinse mâna, răsări: par’că avu un sughiţ nă­
botezi, da’ de cununat pe cine mai cununi?... prasnic. Neculai Andronescu umplu deodată ca­
Bătrâna tăcu. Inima prinse a-i bate cu durere, drul uşei, cu ochii lucitori, cumpănindu-se uşor.
pe când Andronescu o privea cu stăruinţă, rân­ — Stăi, zise el rânjind. Nu închide uşa. Stăi.
jind. Nu se clinti dela locul ei, din prag. Şi întinse manile, par’că făcea semn de linişte.
— Nu răspunzi? ha? Pe cine mai înzestrezi? Pss... Stăi, încet, domol... Am chef să stau
Pe ce venetică? o leacă de vorbă ...
înserarea creştea şi o jale aspră cucerea su­ Bătrâna se trase încet, cu ochii înfricoşaţi,
fletul jupânesei Marghioala. Ştia că duşmanul ei sub icoane, la locul ei obişnuit. Se aşeză pe
o priveşte cu mânie şi închise pleoapele. Tăcere divanul curat, îşi încrucişă manile în poală şi
domni deodată in toată împrejurimea, peste case nu rosti nici un cuvânt.