Page 17 - 1908-13

Nrul 13, 1908. luceafărul 321

fletul poetei şi cari sunt notele caracteristice ale crea- O simte ca şi tine
ţiunilor d-nei Farago. Când aceste sentimente învăluite Plăpândul stănjânei,
de resigna(iune, de o uşoară umbră de pesimism, care Şi cine ştie dacă
o îndeamnă uneori la un fatalism: „ci toate le lasă N’o fi visând şi el!
’n voia sorţii..." (p. 29) sunt întrupate în versurile Volumul mai cuprinde la sfârşit câteva poezii in­
curgătoare ale ritmului poporal şi înădite cu întorsă­ spirate de răscoalele ţărăneşti din 1907. Dintre aceste
turi poporale, reuşesc pe deplin şi ele vor rămânea cele mai reuşite ni se par Doina cu sfârşitul:
in literatură. îndată ce autoarea alege versul lung, cu
Jalea primăverii ăştia
circumscrieri, devine prea puţin clară, chiar obscură. Nu ’ncercâ s’o cânţi vr’odat’
Dintre poeziile cu o formă scurtă şi reuşită amin­ Că s’or învăţă copiii
tesc Vii noapte, cea mai caracteristică poate din Să blesteme, şi-i păcat!
volum pentru felini de a scrie al d-nei Farago şi în
grădină care e un mărgăritar de gingăşie. Pe aceasta ?' Sccciă.
Nici un nor, nici semn de boare ’
din urmă o reproducem întreagă:
Par’că n’a plouat de-un veac,
Stau aşa de par’că zac
In grădină.
Stai singură ’n grădină Şi iar începi un cântec însetatele ogoare.
Şi dragostea ţi-o cânţi, Duios încetinel... Şi ’n grâu rar, cu spic sărac.
Şi-atâta ţi-e de bine, O nu-ţi întinde mâna Prăpădit de prea mult soare,
Că par’că te ’nspăimânţi... Spre bietul stănjânei!..
Se desfac nepăsătoare,”
Laşi cântecul, şi iară O nu-ţi întinde mâna Aşa multe flori de mac!..
Pierdută’n gânduri cazi... Să rupi o floare, când Doamne, Doamne... de ce-soare
N’a fost nicicând sub ceruri l-atâta duioşie Aşa multe flori de mac
Seninul care-i azi. în farmecul din gând !.. Vara asta pe ogoare? ..
I-atâta primăvară Căci vraja asta care Volumul d-nei Farago e o contribuţie reală la miş­
în mugurii din tei, Pluteşte ’n tot ce vezi, carea noastră literară mai nouă şi e vrednic să fie
Şi-au înflorit ast’ noapte De par’că firea ’ntreagă cetit şi la noi, unde se vor găsi multe suflete înru­
Atâţia stănjânei... Te ’ndeamnă să visezi, dite cu al poetei. T Q , ■
C r o n i c a .
Serbările «lin lllaj. Reuniunea meseriaşilor din Blaj a staţiunile corului au fost mulţămitoare — remarcăm în­
araujat, în sărbătorile Rusalelor, frumoase festivităţi, la deosebi vocea d-nei Kampf — iar dintre diletanţii noştri au
cari au luat parte o lume de oameni, atât din Blaj, cât excelat şi de astădată d-naTrifan, d-nii Coltor şi Gruiţa.
şi din împrejurimi. A doua zi meseriaşii s’au întrunit în localul societăţii
Meseriaşii diu Şibiiu, sub conducerea dlui V. Tor- şi au plecat la catedrală însoţiţi de delegaţii societăţilor
dăşan, cei diu Cluj sub conducerea dlui Eug. P. Păcurar surori, precedaţi de pompierii diu Blaj cu orhestra lor.
şi cei din Sebeş sub conducerea dlui Băilă au ţinut să Descărcările treascurilor din mijlocul pieţei remarcau
de representaţi prin deputaţiuni la festivităţile tovarăşilor părţile mai de frunte ale serviciului dumnezeesc.
de muncă. Slujba sfinţirei apei a îndeplinit-o părintele canonic
Un sentiment de mândrie şi însufleţire ne-a stăpânit Bunea, care a stropit cu aghiasmă steagul ţinut, de naşele:
în decursul acestor serbări, văzând de-oparte închegarea văd. Elena Pop, Cornelia Hodoş, Virginia Precup, Augusta
atâtor forţe harnice şi alipirea lor câtră societate şi cătră Szabo şi Elena Trifan.
intelijentul lor conducător, profesorul Precup; în aceeaş Din discursul de toată frumseţa al părintelui canonic
vreme, ne gândiam cu multă îngrijorare la ce s’ar fi ales ţin se remarc măcar cele două pasage finale.
de această clasă de oameni atât de bine închegată astăzi, «Când fericitul episcop loan Alicu Clain a întemeiat
dacă societatea lor nu i-ar fi adunat la un loc, nu i-ar fi Blajul, ca oraş, el a voit, ca nici el. nici următorii săi
călăuzit cu conferinţele cărturarilor blăjeni, cu biblioteca să nu trăiască între streini, ci între credincioşi din neamul
şi cu jurnalele ce le sta la îndemână. lor, căci numai aşa îşi pot îndeplini în libertate misiunea
în câte părţi s’ar fi risipit aceste forţe, cari azi alea- lor grea şi plină de răspundere înaintea lui Dumnezeu
tuesc un întreg atât de bine închegat? şi a oamenilor. Mulţi dintre vechii locuitori ai Blajului
în presară s’a predat »Vivandiera« de Alexandri, »Acliim nu au priceput acest rost al oraşului nostru şi nici chiar
filaru« (Bănuţiu) şi »După teatru» (Stefanelli); s’a cântat binele lor propriu. Ei şi-au părăsit meseriile, care le erau
«Imnul steagului» o compoziţie mai nouă a măestrului un izvor nesecat de bunăstare şi s’au apucat de lucrări
Mureşan, apoi altele a compozitorilor Dimaşi Kiriac. Pre- mai uşoare, mulţămindu-se unii numai cu venitele, ce le