Page 14 - 1908-13

318 LUCEAFĂRUL N ml 13, 1908.

La răvăşit.
»
— Icoane din popor. —
II. chea dealului, sărind ca nealtădată; simţiau,
Acum se urmează cu ’mpărţitul brânzei Ia par’că, şi ele ceva neobişnuit in ziua asta. în
stâna oilor. Rucârenii s’au făcut stăpâni pe bur- mijlocul lor, încărcaţi ca vai de ei, cu sarici
duşe, şi-şi cer partea lor după toemială, nu după multe, cu găleţi, cu târhat de tot felul, aleargă
ce poate da stâna, după vreme şi ’mprejurări; câţiva măgari. Dar, dela un loc, ce le trece lor
pe când Moicenii se mulţumesc cu două oca de prin cap. că se rup d’odată din oi, şi o iau aşa
oae, ba primesc şi urdă ’n loc de brânză, pe rasna spre stână, sbierând sbieretul lor ciudat.
când de unt nici că mai strică vorba. Caii se sperie, rup căpestrele, scot pripoanele şi
— Aşa-i partea noastră, totdeauna şi ori unde o croesc la fugă; măgarii însă după ei, cu capul
ne-om duce, par’că noi n’am plăti, şi oile noastre în sus şi cântând mereu ca din bucium. Bieţii
n’ar da lapte, ca toate oile! zice unul din ei, oameni sar in sus, cu masa neisprăvită, şi se
pornind pe potecă ’n jos, cu trăistuţa la spinare, iau după cai, înşiraţi toţi pe poiană, lăsând jaf
dând din umeri şi vorbind cu toţi în drumul câinilor tot ce bruma mai rămăsese nemâncat.
său. Pe munte, în tot locul, se văd ciopoare de Ş’au alergat ei mereu, cu cai şi cu măgari şi o
oi, şi se aud într’una strigăte ’nţiglate. să mai alerge mult şi bine, c’au trecut de stâna
Mieii s’au ales de dimineaţă, mioarele sunt în vacilor, tot urcând şi coborând la dealuri, ca
strungă, amestecate cu berbecii, şi sar ca nişte goniţi din urmă de urgie.
draci în sus, de nn-i -chip să le prinză bieţii Mânzările au intrat acum în strungă şi s’a
oameni; iar colo, pe poiana de lângă stână pasc început pe dată alesul. Cu catastifele ’n mână,
mânzările, răsfirate până subt poalele pădurii. stăpânul se ’nvârteşte printre oi, însoţit de baciu
Le-au muls de amiazi, cel de pe urmă muls în şi de vătaful mânzarilor. Dar cum mulţi dintre
munte, şi acum le-au lăsat un pic în voia lor, oameni s’au dus după cai şi au rămas aproape
in porneală uşoară pân’ ce le-o veni rândul la ales. numai fete, neveste şi feciori, totul merge mai
La chiotoarea stânii, câini şi porci laolaltă sorb anevoe, cu zăbavă mai multă, că mânzările-s
xăr (lint.r’un sglieab, în cuviţeli şi mârâituri. mari, nătăvăloasc şi unele din ele grele ca pă­
Legaţi de parii dela strungă, câţiva cai stau în- mântul, de nu poate să le ridice oricine şi să le
şăuaţi gata, să le pună doar brânza ’n spinare arunce ’n ţarcurile, făcute anume pentru des-
şi s’o ia apoi pe plai. Ici-colo alţii, priponiţi, băşcăluială.
smulg din pământ, cu dinţii lor ca cleştele, Furnică strunga de oi şi de oameni, se gră­
earba tocită şi uscată sfarog. Mai la o parte, mădesc în câte un colţ, se ’ntâlnesc faţă ’n faţă,
sub brazi, e o adunătură mare de oameni. Din­ se isbesc, cad, se scoală, mai râzând, mai înju­
spre stână vine d'a dura mănătorul c’o mămă­ rând, şi-şi văd iar de lucru, c’aşa-i la răvăşit:
ligă mare p’un fund de lemn. Mai în urmă, vine tevatură multă. Câte odată prind doi inşi o oaie,
un altul c’o strachină de coji de caş şi c’un bulz smunceşte fiecare, fac gură:
mare de urdă. — Ea mea, omule, nu vezi: furculiţă ’n
— Ne-o trimes nenea baciu cu astea. Numa’ dreapta şi preducea ’n stânga, semnu’ nostru de
să credeţi şi dumneavoastră, că aşa-i la spartul când lumea!
stânii! Cellalt se uită bine, dă să zică şi el ceva;
Oamenii — mai toţi de »dincolo« — scot de prin dar baciul şi şeful mânzărarilor s’amestecă ’n
buzunare sticlele cu rachiu d’al lor d’ăla ungu­ vorbă şi dau dreptatea cui o are; că ei cunosc
resc, de-ţi iese văpăi pe nări, când îl guşti. Şi, oile pe d’asupra, după lână, cum îşi cunoaşte
cu câte o ’nghiţitură-două, s’au pus să mănânce un părinte copiii, fără să se mai uite la ochi şi
ce-a dat Dumnezeu. Pe la jumătatea mesei, pe la sprâncene.
când e mai mare tihna şi gustul mai simţit, se N’au apucat să scoaţă mânzările nici jumătate
aud elingăte de clopoţei d’acioae şi de tălăngi şi la o margine a strungii se aude strigând:
multe. Mânzările, strânse grămadă, coboară mu­ — Să laşi oaia, că nu-i bine!