Page 11 - 1908-13
P. 11
Nrul 33. 3908. LUCEAFĂRUL 315
bâtă şi mergeam. Dar deodată am lunecat, ori Prietinul care-mi spuse istoria aceasta, ispră
mă luase vântul. Când am putut să mă scol, nu vind, p i i v i la mine lung întrebător.
mi-am aflat toiagul. Şi aşa târându-mă plec mai — De ce te uiţi aşa la m i n e ? î l întreb.
departe. Dar să vede că m’arn întors înapoi. — Aştept să ghiceşti.
Vameşul asculta şi deodată, cum privea la — Ce să ghicesc?
moşneag. îi veni în minte, într’o clipă, toată de — Să-mi spui cine-i acesta Dumitru Marian.
şertăciunea vieţii sale şi ceva cald-cald îi porni — Bine omule, de unde să ştiu eu? Şi acum
dela inimă, ii trecu prin vine şi-i străbătu tot priveam şi eu întrebător la dânsul.
trupul deşirat de boală. Scoase dintr’un ungher — Nu ştii?
o sticlă şi-o apropie de bătrân. — De unde să ştiu ?
— Soarbe-odată, moşule, să te ’ncălzeşti. E vin — E dl Mărgineanu.
foarte bun. Şi ’n glas avea o tremurare adâncă. — Nu mai vorbi comedii! Preşedintele sedrii
Schilodul bău odată, de două ori. apoi ochii în orfanale?
cepură a-i umblă prin odae. — Ei da, e dânsul. Nici eu n’am crezut, ş’o-
Şi vameşul, care nici odată n’a cercat să în dată l-am întrebat anume. Şi mi-a spus tot, aşa
ţeleagă un suflet omenesc, — înţelese deodată. din fir in păr cum ţi-am istorisit eu. Şi tu ştii
Un alt val de căldură, îi porni prin trup ca că ce zice el, e sfânt. Acela încă n’a minţit nici
0 furtună, şi el, trenuirându-i manile, cercetă odată, nici n’a înşelat pe cineva. Ei bine, el
prin odae, şi află un codru de pâne şi o bucată susţine şi azi, la vârsta de 60 de a n i , că tine-
de carne. reţa lui aşa a fost, până ia boala aceea mare.
— Mancă să te ’ntrămezi, zise el, şi i le 0 patimă i-a ’ntunecat tinereţa, o patimă, de
dădu bătrânului. Fălcile se descleştară cu greu, care tu ştii bine, lui i-e scârbă acum, dar care-1
ş’apoi în grabă începu să i se mişte nervos toată putea face un tiran în toată viaţa. Nu ştie să-şi
faţa, până şi ochii, celui ce mânca lacom. explice nici azi patima aceea, dar nici nu vrea
— Să-ţi dee Dumnezeu bine, taică, eră gata- să şi-o mai amintească. Căci după ce s’a însă-
gata să mor. nătoşat, s’a apucat, schimbat cu totul, de studii
Vameşul voi să zică ceva, dar nu putu. Un nod şi vezi tu unde-a ajuns.
1 se ridică în gât, şi două lacrimi, ca doi stropi Dar ceva spune mereu: »De n’ar fi fost cea
mari de ploaie, izvoriră din ochii, cari nu mai dintâi lacrimă, eu mă prăpădeam ca cel din
fuseseră nicicând umeziţi, curăţiţi, de această urmă ticălos«. Şi atunci, oricine ar fi de faţă, se
apă sfântă. ridică în picioare, îşi face o cruce largă, şi nu
Bătrânul porni dimineaţa, iar' pe Dumitru ştiu ce zice în gând, că numai buzele i se mişcă.
Marian, îl duseră părinţii încă în ziua aceea Eu cred că mulţămeşte lui Dumnezeu.
acasă, — aproape îngheţat. I. Agârbiceanu.
Poveşti în prag.
in.
— Când e soarele ’n apus, Aud fluerul doinind — Nu ’nlrebâ. Viaţa-i grea,
Doru ’n răsărit, Tânguios şi lin, Lupte şi dureri —
Pe la poartă-mi treci in sus, Dar mă mângâi şi mă mint Dom luptă copila mea;
Mândru şi grăbit. Că-i fluer străin. Uită ce a fost eri. —
De am lacrimi pe obraz Aud vorbe; spune drept, Răsar stelele ’n senin
N’am mânie ’n gând, Spune-mi-o curat: Luna e ’ntre tei,
Ştiu c’atâta mi-a rămas: Mai avuf-ai dor în piept Cântă fluerul străin
Sa te văd trecând. Şi vre-o mândră ’n sat? — Plânge glasul ei.
Bat din spată la război Nu mai ştiu de plângeţi voi
Şi mi-e capul greu — Sau amarul meu.
Maria Cunţan.
