Page 16 - 1908-13

320 LUCEAFĂRUL Nrul 13, 1908.

la ţânta, unde le mână setea de biruinţă şi dorul S’au apropiat acum de strungă funcţionarii
cumplit de răsbunare Dar, dela o vreme, bra­ dela cele două vămi.
ţele prind a se muia, ochii se fac mai mici, şi — Da’ ce s’a ’ntâmplat? întreabă unul.
nu mai scântee aşa ca la ’nceput. Se uită chion- — Ia nimic! Prostii d’ale tinereţii!
dărîş unul la altul, şi par’că acelaşi gând le trece Cei doi ciobani s’au desfăcut din braţe şi se
la amândoi prin cap. Cei de p’alături au priceput, uită ’n jos prostiţi. Moiceanul tremura încă de
ce umblă ei să facă, că cunosc doar bine lupta furie, căci vede bine, că paguba-i a lui. Dar se
asta şi firea ciobănească, şi uitând cearta dintre face miel în faţa oamenilor împărăţiei şi tace
ei, sar d’odată din toate părţile, îi cuprind de mâlc, că de or află ei, or da dreptate tot hoţului
mijloc şi de mâni. de Rueărean, şi el nu numai c’a rămânea făr’
— Destul, măi frate! Destul, ce Dumnezeu! de oaie, dar a plăti cât n’a avea la uşe lipsa ei,
Doar n’iţi face moarte pentr’o râie de oaie?.. după cum spune la lege.
Mamă şi nevastă sar şi ie iau cuţitele din teacă. Funcţionarii s’au aşezat la uşa făcută intre
— Fii de treabă, Culăiaş, nu te potrivi mâ­ doi pari şi ’ncep numărătoarea mânzărilor. Soa­
niei, că nu te duce la bine! zise feciorului ei, rele e acum în chindii şi razele lui scaldă cu
Reveiea din Măgură. Dar el i s’a smuncit din mâni. lumină roşcată poenele «grindului*.
— Lasă-mă, lăsaţi-mă, să-mi răcoresc inima
Mihail Lungianu.
in sângele lui!

Dări de seamă.
Elena Farago, Sonate din umbra , Editura reviseit De-ai pornit cumva spre-o ţintă
„Ramuri", Craiova, 1908. Preţul Lei: 1.50. Umblă-ţi drept cărarea ta, -
Primul volum de poezii al d-nei Farago-Fatma, Niciodată, nici o clipă
apărut în editura revistei noastre, a fost bine primit împrejur nu te uită.
atât de public cât şi de critica literară. Aceeaşi soarte (p. 16)
norocoasă a avut-o şi volumaşul de traduceri, apărut Poeziile mai reuşite din volumul „Şoapte din umbră"
înainte cu câteva luni şi despre care s’a vorbit şi în sunt cele cu formă poporală, dintre cari reproducem:
această revistă. Busuioc floare cu dar. Celui ce n'a fosl.
Taina acestei bune primiri e a se căută în talentul Din pustiu zădar,
d-nci Farago şi mai ales în nota nouă şi originală Busuioc, floare cu dar, Iar mă chiamă, iar,
Floare de descântec
cu care încearcă să îmbogăţească literatura noastră Orice viaţă-i înzadar Gândul cel amar...
mai nouă. Zic încearcă, nu ca o micşorare a origi­
Şi mă chiamă ’n noapte iar Dor de mamă, dor,
nalităţii care se desprinde din creaţiunile d-sale, ci
Mult temutul cântec... Dorul tuturor
fiindcă mi se pare, chiar şi după cetirea celui din Clipelor ce mor...
urmă volum, că această originalitate nu e destul de Busuioc, floare de leac,
pronunţată, destul de stăpânitoare. Talentul d-nei Farago Vraja ţi se pierde, Dragu mamii drag,
şi în „Şoapte din umbră" stă la aceeaş răspântie Ce-i făcut nu mai desfac, Vis de veci pribeag,
de drumuri ca şi in primul volum. Nu s’a putut încă Dorul meu nu are leac, Dc-ai şti tu, de-ai şti
hotărî pentru forma uşoară, clară, săltăreaţă şi origi­ Floricică verde!.. Câte ştiu şopti,
nală a versului cu influenţe poporale, în care s’a do­ Dorul meu se stinge mut, Cât alean şi vis
vedit a fi adeseori o mare măiastră. Mai stăruie şi Nu-i cuvânt să-l spună, Şi cât plâns închis,
astăzi pe lângă forma greoaie, lungă, nu tocmai clară Numai cântu cel temut Aţâţi ani stingheri
şi de multeori mistică a versului, care nu poate în- Ştie leacul ne ’ntrecut. Făr* de primăveri...
veşnicl gingăşia sentimentelor discrete ale unui suflet Floricică bună 1.. Dragu mamii chin
ca cel al d-nei Farago. De-ai şti tu cum vin
Să nădăjduim însă că va ascultă şi cântăreaţa noastră Şi cu cât mă tem, el tot Pe aripi de vânt,
sfatul înţelept ce-1 dă muza visătorului cc-şi cântă Mai cu sete-ini cântă, Graiuri din mormânt,
dorul pribeag: Şi mă lupt să nu-1 socot, Şi ce greu mă dor
Şi mă tem că n’ant să pot,
Ci fi mereu drumeţul care Cu mustrarea lor,
Floricică sfântă.
îşi ştie singur ţinta lui. Că n’ai fost să-mi dai
Hotărându-se singură să pornească pe cărarea ce Rost bietului traiu ...
o stăpâneşte cu atâta măiestrie, putem aşteptă cu bu­ Din aceste două bucăţi se poate judecă îndeajuns
curie viitoarele-i crcaţiuni, căci ne asigură versul; gingăşia şi discreţia sentimentelor cari frământă su-