Page 16 - 1908-13
P. 16

320                        LUCEAFĂRUL                 Nrul 13, 1908.

            la  ţânta,  unde  le  mână  setea  de  biruinţă  şi  dorul   S’au  apropiat  acum  de  strungă  funcţionarii
            cumplit  de  răsbunare  Dar,  dela  o  vreme,  bra­  dela cele două vămi.
            ţele  prind  a  se  muia,  ochii  se  fac  mai  mici,  şi   —  Da’ ce s’a ’ntâmplat? întreabă unul.
            nu  mai  scântee  aşa  ca  la  ’nceput.  Se  uită  chion-   —  Ia nimic! Prostii d’ale tinereţii!
            dărîş  unul  la  altul,  şi  par’că  acelaşi  gând  le  trece   Cei  doi  ciobani  s’au  desfăcut  din  braţe  şi  se
            la  amândoi  prin  cap.  Cei  de  p’alături  au  priceput,   uită  ’n  jos  prostiţi.  Moiceanul  tremura  încă  de
            ce  umblă  ei  să  facă,  că  cunosc  doar  bine  lupta   furie,  căci  vede  bine,  că  paguba-i  a  lui.  Dar  se
            asta  şi  firea  ciobănească,  şi  uitând  cearta  dintre   face  miel  în  faţa  oamenilor  împărăţiei  şi  tace
            ei,  sar  d’odată  din  toate  părţile,  îi  cuprind  de   mâlc,  că  de  or  află  ei,  or  da  dreptate  tot  hoţului
            mijloc şi de mâni.                de  Rueărean,  şi  el  nu  numai  c’a  rămânea  făr’
              —  Destul,  măi  frate!  Destul,  ce  Dumnezeu!   de  oaie,  dar  a  plăti  cât  n’a  avea  la  uşe  lipsa  ei,
            Doar n’iţi face moarte pentr’o râie de oaie?..  după cum spune la lege.
              Mamă şi nevastă sar şi ie iau cuţitele din teacă.  Funcţionarii  s’au  aşezat  la  uşa  făcută  intre
              —  Fii  de  treabă,  Culăiaş,  nu  te  potrivi  mâ­  doi  pari  şi  ’ncep  numărătoarea  mânzărilor.  Soa­
            niei,  că  nu  te  duce  la  bine!  zise  feciorului  ei,   rele  e  acum  în  chindii  şi  razele  lui  scaldă  cu
            Reveiea din Măgură. Dar el i s’a smuncit din mâni.  lumină roşcată poenele «grindului*.
              —  Lasă-mă,  lăsaţi-mă,  să-mi  răcoresc  inima
                                                                   Mihail Lungianu.
            in sângele lui!


                                      Dări de seamă.
              Elena  Farago,  Sonate  din  umbra  ,  Editura  reviseit   De-ai pornit cumva spre-o ţintă
            „Ramuri", Craiova, 1908. Preţul Lei: 1.50.  Umblă-ţi drept cărarea ta, -
              Primul  volum  de  poezii  al  d-nei  Farago-Fatma,   Niciodată, nici o clipă
            apărut  în  editura  revistei  noastre,  a  fost  bine  primit   împrejur nu te uită.
            atât  de  public  cât  şi  de  critica  literară.  Aceeaşi  soarte   (p. 16)
            norocoasă  a  avut-o  şi  volumaşul  de  traduceri,  apărut   Poeziile mai reuşite din volumul „Şoapte din umbră"
            înainte  cu  câteva  luni  şi  despre  care  s’a  vorbit  şi  în   sunt cele cu formă poporală, dintre cari reproducem:
            această revistă.                    Busuioc floare cu dar.  Celui ce n'a fosl.
              Taina  acestei  bune  primiri  e  a  se  căută  în  talentul   Din pustiu zădar,
            d-nci  Farago  şi  mai  ales  în  nota  nouă  şi  originală   Busuioc, floare cu dar,   Iar mă chiamă, iar,
                                              Floare de descântec
            cu  care  încearcă  să  îmbogăţească  literatura  noastră   Orice viaţă-i înzadar   Gândul cel amar...
            mai  nouă.  Zic  încearcă,  nu  ca  o  micşorare  a  origi­
                                              Şi mă chiamă ’n noapte iar   Dor de mamă, dor,
            nalităţii  care  se  desprinde  din  creaţiunile  d-sale,  ci
                                              Mult temutul cântec...  Dorul tuturor
            fiindcă  mi  se  pare,  chiar  şi  după  cetirea  celui  din   Clipelor ce mor...
            urmă  volum,  că  această  originalitate  nu  e  destul  de   Busuioc, floare de leac,
            pronunţată,  destul  de  stăpânitoare.  Talentul  d-nei  Farago   Vraja ţi se pierde,  Dragu mamii drag,
            şi  în  „Şoapte  din  umbră"  stă  la  aceeaş  răspântie   Ce-i  făcut  nu  mai  desfac,   Vis de veci pribeag,
            de  drumuri  ca  şi  in  primul  volum.  Nu  s’a  putut  încă   Dorul  meu  nu  are  leac,   Dc-ai şti tu, de-ai şti
            hotărî  pentru  forma  uşoară,  clară,  săltăreaţă  şi  origi­  Floricică verde!..  Câte ştiu şopti,
            nală  a  versului  cu  influenţe  poporale,  în  care  s’a  do­  Dorul meu se stinge mut,   Cât alean şi vis
            vedit  a  fi  adeseori  o  mare  măiastră.  Mai  stăruie  şi   Nu-i cuvânt să-l spună,   Şi cât plâns închis,
            astăzi  pe  lângă  forma  greoaie,  lungă,  nu  tocmai  clară   Numai cântu cel temut   Aţâţi ani stingheri
            şi  de  multeori  mistică  a  versului,  care  nu  poate  în-   Ştie leacul ne ’ntrecut.   Făr* de primăveri...
            veşnicl  gingăşia  sentimentelor  discrete  ale  unui  suflet   Floricică bună 1..  Dragu mamii chin
            ca cel al d-nei Farago.                            De-ai şti tu cum vin
             Să  nădăjduim  însă  că  va  ascultă  şi  cântăreaţa  noastră   Şi cu cât mă tem, el tot   Pe aripi de vânt,
            sfatul  înţelept  ce-1  dă  muza  visătorului  cc-şi  cântă   Mai cu sete-ini cântă,  Graiuri din mormânt,
            dorul pribeag:                    Şi  mă  lupt  să  nu-1  socot,   Şi ce greu mă dor
                                              Şi  mă  tem  că  n’ant  să  pot,
                    Ci fi mereu drumeţul care                 Cu mustrarea lor,
                                              Floricică sfântă.
                    îşi ştie singur ţinta lui.                 Că n’ai fost să-mi dai
             Hotărându-se  singură  să  pornească  pe  cărarea  ce   Rost bietului traiu ...
            o  stăpâneşte  cu  atâta  măiestrie,  putem  aşteptă  cu  bu­  Din aceste două bucăţi se poate judecă îndeajuns
            curie viitoarele-i crcaţiuni, căci ne asigură versul;  gingăşia şi discreţia sentimentelor cari frământă su-
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21