Page 13 - 1909-13

V.

Nrul 13, 1909. LUCEAFĂRUL 297
Eminescu nu eră cunoscut mai deplin de­ pe altul, întrupând din îmbrăţişarea lor cele
cât de un cerc restrâns. — Tocmai acum, două feţe, — deosebite şi cu toate aceste
în urmă, prin publicarea scrierilor necunos­ atât de strânse una de alta, — a simţirii ro­
cute ale lui Eminescu, oricine poate ajunge mâneşti. — Acest lucru face ca geniile lor
uşor la izvorul prieteniei dintre poet şi să rămâie unite totdeauna, dupăcum în vieaţă
Creangă. fusese unite fiinţele acelora în care ele stră­
Iubitori ai ţărănimei, de puterile căreia luciseră.
ştiau că se leagă întreaga istorie naţională, Tristeţa lui Eminescu, — înfiltrată sufle­
toate vitejiile şi nizuinţele noastre; dispre­ tului românesc de cătră vremile de răstrişte
ţuitori a tot ce e străin, şi mai cu deosebire prin care dânsul trecuse, — izvorîtă din
antisemiţi înfocaţi, potrivnici ai acelui neam acea putere de concentrare a minţii ce fău­
care stângeâ vieaţa românească a Moldovei rise zicători adânci, poezii duioase, îi în­
sub privirile lor; adoratori ai comoarei de aripase gândirea făcându-l pe poet să-şi
gândire şi poezie, păstrată în adâncul mun­ aşeze, în versuri, strălucitoarele lui comori
ţilor şi pe întinsul acoperiş verde al câmpiei de simţire; veselia lui Creangă, — tovarăşa
româneşti; dornici de vieaţa ascunsă, liniştită, zilelor bune petrecute în adierea vântului şi
care dă prilej gândirilor să făurească planuri strălucirea soarelui, îi dase putinţa să aş­
de izbândă; şi mai presus de toate oameni tearnă pe hârtie voioşia sinceră, râsul smuls
rămaşi cu apucăturile simple, graiul curat din inimă, care nu încape în vers, nu cu­
şi simţirea limpede, astfel erau aceşti noaşte stăvili ci hohoteşte de răsună văi şi
oameni. Deci nu puteau să nu se iubească lunci, smulgând cu deasila ecoul ascunsurilor
şi nici puteau să-şi înfrâneze sufletele, por­ adânci.
nite să se unească în flacăra tainică a în- Cea mai mare parte din versurile lui Emi­
frăţirei adevărate. — Chiar deosebirea, ce nescu răsună ca melodiile doinei şi a cân­
mai la urma urmei eră, între felul lor de a tecelor de jale; aproape toată proza lui Creangă
fi: tristeţea care de sigur covârşiă adesea e chiuitul vesel al jocurilor voiniceşti.
sufletul lui Eminescu, veselia ce cuprindea Sufletele lui Creangă şi Eminescu întru­
mai cu putere şi mai des sufletul lui Creangă, pează sufletul românesc, în care de atâta
— eră poate cea mai puternică legătură vreme se împacă înrourarea ochilor cu zâm­
dintre ei. — Sufletele lor se complectau unul betul buzelor.
Em. Gârleanu.

Frunze, flori şi codru.
— Din prilejul aniversării. —
Dacă poetul durerii şi al iubirii este slă­ şi în urma ideilor şi îndemnurilor ce dom­
vit de urmaşii săi pentru geniul cu care l-a neau la societatea „Junimea" din laşi.
împodobit natura, nu este mai puţin adevărat, Fără aceste cântece, modeste şi risipite,
că gloria poetului se datoreşte şi înrâuririlor fără acest — dacă vreţi — poporanism,
din afară, în mijlocul cărora a trăit. combătut azi din unele părţi, poetul nostru,
Nici una dintre înrâuririle acestea n’au mort înainte cu douăzeci de ani, n’ar fi ajuns
stăpânit scrisul lui Eminescu în măsura în­ niciodată creatorul, de care până la el n’a
tinsă, în care’ l-a stăpânit comoara poeziei mai avut parte poezia română,
noastre poporale. *
A făcut el însuşi, pentru sine, o colecţie Frunzele verzi, florile câmpului şi ale po­
de cântece din răslăţitul nostru popor, în milor, codrul cu bazmele lui şi cu izvoarele,
urma culegerii întocmite de Alexandri, precum care joacă un rol atât de însemnat în vieaţa